„Mona Lisa cu mustaţă”, adjudecată contra sumei de 750.000 de dolari
https://www.ziarulmetropolis.ro/mona-lisa-cu-mustata-adjudecata-contra-sumei-de-750-000-de-dolari/

Una dintre reproducerile după Mona Lisa lui Leonardo da Vinci, semnată de artistul suprarealist Marcel Duchamp, în care personajul este pictat cu mustaţă şi barbă, a fost adjudecată la Sotheby’s Paris contra sumei de 750.000 de dolari (632.500 de euro).

Un articol de Petre Ivan|24 octombrie 2017

Lucrarea a făcut parte din colecţia de opere suprarealiste deţinută de americanul Arthur Brandt – 110 piese vândute cu suma totală de 3,9 milioane de euro.

Versiunea francezului Duchamp a Giocondei, numită „L.H.O.O.Q”, a fost una dintre cele nouă lucrări semnate de artist în licitaţie, care este văzut ca părintele artei conceptuale.

Lucrarea a fost estimată între 400.000 şi 600.000 de euro. Versiunea care s-a vândut sâmbătă a fost creată în 1964 după originalul din 1919 semnat tot de Duchamp.

Marcel Duchamp (1887-1968) a fost pictor, sculptor şi scriitor francez (cetăţean american din 1955). El a deschis drumul unor direcţii spre antiartă (nonartă). A fost asociat grupului Dada.

Duchamp este, alături de Pablo Picasso şi Henri Matisse, unul dintre cei trei artişti care au ajutat la definirea unei dezvoltări revoluţionare în arta plastică.

Foto: Mona Lisa cu mustaţă, L.H.O.O.Q – facebook

21
/10
/22

Finalul lunii octombrie aduce două expoziții noi în spațiile neconvenționale ale Celulei de Artă – pe 22 octombrie, la Galeria Verticală by Celula de Artă, găzduită de Random Space (str. Popa Petre nr. 21) va avea loc vernisajul „Let’s run back to a zero point. Look inside” a artistei Marina Aristotel, iar pe 24 octombrie, la Celula de Artă din Bd. Carol nr. 53, Daniel Loagăr aduce „Protoype for Future Cities”.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.

04
/10
/22

Gaep prezintă „Ecologies of Repair” (10 septembrie – 5 noiembrie 2022), o expoziție de lucrări noi de la opt artiste emergente – Amaia Molinet, Anca Bucur, Andreea Medar & Mălina Ionescu, Diana Popuț, Lucia Ghegu, Stanca Soare și Thea Lazăr – care aduc în discuție relația umanului cu non-umanul și dinamicile construire-distrugere, risipă-creație, extracție-adiție.

02
/10
/22

Un fotograf român explorează pentru prima dată viața sălbatică prin prisma emoțiilor transmise de păsări și animale. Este vorba despre Rareș Beșliu și expoziția „Emoții”, un preview al albumului fotografic cu același nume, ce va fi lansat în primăvara anului viitor.