Moromeţii. Un alt punct de vedere
https://www.ziarulmetropolis.ro/morometii-un-alt-punct-de-vedere/

Marcel Iureş şi George Mihăiţă fac în „Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule?”, la Teatrul Act din Bucureşti, un Moromete şi un Cocoşilă universali.

Un articol de Andrei Crăciun|19 aprilie 2014

O sursă de cafenea, dar tot sursă, s-a întâmplat să-mi relateze cum a luat naştere spectacolul „Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule?“. Se povesteşte, aşadar, că într-un anumit context, Marcel Iureş ar fi spus aproape aceste cuvinte: „Parcă aş juca în ceva…“. De aici a pornit o întreagă avalanşă de întâmplări fericite.

Constatând că, în țara noastră, Marin Preda, deși ne domină gândirea ca un patriarh, ca un Caragiale, n-a cunoscut și meritata consacrare în dramaturgie, îndrăgitul om de televiziune, dar mai ales de cultură, Cătălin Ștefănescu a purces la adaptarea unor fragmente din „Moromeții”.

Alexandru Dabija a regizat spectacolul, Teatrul Act l-a găzduit, doi mari actori au intrat în scenă, și, toate acestea fiind împlinite, iată-i pe Marcel Iureș și pe George Mihăiță devenind Moromete și Cocoșilă.

Prin clădirile corporațiilor, prin berăriile orașului, până și prin casele sale deloc conspirative, a început să se vorbească despre piesa aceasta, într-o nestăpînită cascadă de adjective. Auzind unele atribute, m-am îndreptat spre Calea Victoriei, am șezut chiar în spatele zestrei fetelor din familia Moromete și am luat aminte. Pe atunci, ploaia acestei primăveri încă nu începuse.

george mihaita

George Mihăiţă şi Marcel Iureş, pe scena Teatrului Act. Fotografii: Alexandru Iureş

Evidențele au început să se arate. Nici nu mai știm, nu mai realizăm, nu mai înțelegem cât de mult din vocabularul de care abuzăm în public, dar și în privat, e moromețian! „Date fiind împrejurările” ține loc, veți fi nevoiți să admiteți, în dialogurile noastre, de introducere.

Apoi, suntem cu toții în căutarea unui punct de vedere. Cei mai concesivi admitem chiar că „e și acesta un punct de vedere“. În definitiv, îi constatăm până și pe proștii la care atât de des face referire bunul Cocoșilă. E adevărat, e cumplit: trăim în această permanentă mirare retorică – „Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule?”.

În tragic, dar nu în ratare

Dar piesa domnului Ștefănescu nu e doar o bună radiografie a limbajului (prin ghicitura căruia putem, de facto, vedea întregul act al ființării noastre, românești). Nu. Acest Moromete (Iureș are în joc o luciditate tulburătoare, o luciditate care îi dă magnifica sa unicitate) și acest Cocoșilă (Mihăiță, cu o mustață tăiată în scurt, joacă bine, lăsând totodată impresia că o face fără trudă) spun, de fapt, mult mai mult.

Amândoi mănâncă pe parcursul spectacolului cum mănâncă oamenii cu adevărat înfometați. Au în arsenal tehnici care te uluiesc – te miri așa cum se vor fi mirat, acum mai bine de două mii de ani, martorii vindecării orbilor.

Există în context și un gard spre care, cumva, se tem să înainteze împreună și dincolo de care poate începe o întreagă altă filosofie, dacă nu o întreagă altă viață.

Am văzut la acest Moromete și la acest Cocoșilă ceva de Quijote și ceva de Sancho, ceva din George și Lenny din „Oameni și șoareci”, mai puțin din Bouvard și Pécuchet. Ei sunt indiscutabil mai aproape de Steinbeck decât de Flaubert. Nu prin acțiune, căci acțiunea e – aici – cu totul și cu totul alta, ci prin puterea de a-și trăi visele în tragic, dar nu în ratare.

Piesa domnului Ștefănescu reușește să ne redea un Moromete și un Cocoșilă nemărginiți, doi oameni, doi prieteni, care trec, la sfârșit, împreună, dincolo de bariera oricărui provincialism.

Soarta lor are – e limpede – ceva profund universal. Găsim aici, în toată lumina, dar și în toată noaptea ei, natura umană. Poate că asta încercau să-mi spună cei ce-mi vorbeau despre miracolul de la Act prin clădirile corporațiilor, berăriile orașului și casele sale deloc conspirative.

03
/12
/15

Festivalul anual "Making Waves: New Romanian Cinema" de la New York, ajuns la cea de-a zecea ediție, este considerat de New York Times drept una dintre "comorile anuale" ale circuitului cinematografic newyorkez și se desfășoară pentru al treilea an consecutiv în două centre culturale importante: Film Society of Lincoln Center (2-7 decembrie) și respectiv Jacob Burns Film Center (3-8 decembrie).

02
/12
/15

Pe 27 noiembrie, de la ora 19.00, la Teatrul ACT, pe Calea Victoriei, am văzut cea de-a doua reprezentație oficială la București a spectacolului „Apă de mină” de Székely Csaba. Montarea acestui spectacol este parte dintr-un proiect coordonat de criticul de teatru Oana Stoica. Din echipa spectacolului fac parte actorii Ioan Coman, Alexandru Potocean, Virginia Mirea, Alin Florea și Irina Antonie.

02
/12
/15

Cea de a VIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură de la Bucureşti începe azi, 2 decembrie, la ora 19.00, la Clubul Ţăranului.

30
/11
/15

Actorul care l-a interpretat pe Cetăţeanu’ turmentat în „Scrisoarea pierdută”, distribut de însuşi I.L.Caragiale, s-a născut pe 1 decembrie 1869 şi a decedat pe 17 martie 1940. A fost un artist talentat, dar și un chefliu de pomină.

30
/11
/15

Declarat în scurt timp de la apariţie bestseller al New York Times, volumul „Fără tine, noi nu existăm. Viaţa mea secretă ca profesoară a copiilor elitei nord-coreene” de Suki Kim a apărut în limba română la Editura Polirom, în traducerea lui Ciprian Şiulea şi cu o prefaţă de Adelin Petrişor.

30
/11
/15

Casa de producţie a TVR preia spectacolul „Tartuffe sau Impostorul” de Moliere, în varianta originală, necenzurată pusă în scenă de Victor Ioan Frunză. Din distribuţie fac parte George Costin, Adrian Nicolae, Nicoleta Hâncu, Adela Mărculescu. Spectacolul va fi difuzat luni, 30 noiembrie, la ora 20:10, la TVR2 şi TVR HD.

29
/11
/15

„Alături de filme de festival, MUBI înseamnă și filme cult și clasice, așa că o bună parte din catalog conține nume sonore din istoria cinematografiei”, afirmă, într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, Ioana Diaconu, reprezentanta pentru România a MUBI, platformă internaţională de filme.