Mult zgomot pentru nimic. Shakespeare vă aşteaptă şi în 2014
https://www.ziarulmetropolis.ro/mult-zgomot-pentru-nimic-shakespeare-va-asteapta-si-in-2014/

CRONICĂ DE TEATRU La Teatrul Nottara din Bucureşti, regizoarea Diana Lupescu aduce pe scenă magia operei shakespeariene, într-o adaptare clasică a celebrei comedii „Mult zgomot pentru nimic“.

Un articol de Teodora Gheorghe|2 ianuarie 2014

CRONICA DE TEATRU Luna trecută a avut loc premiera spectacolului „Mult zgomot pentru nimic“, la Teatrul Nottara din Bucureşti. Regizoarea Diana Lupescu aduce pe scenă magia operei shakespeariene, într-o adaptare clasică a celebrei comedii.

Cu acest prilej, călătorim în timp, în secolul al XVI-lea, când întoarcerea triumfătoare a lui Don Pedro (Gabriel Răuţă) generează o serie de încurcături hilare. Învingător în luptă, îl vizitează pe Leonato (Ion Haiduc), guvernatorul Messinei, acompaniat de Claudio (Lucian Ghimişi) şi Benedick (Cristian Nicolae).

Fratele său, Don Juan (Dani Popescu), orchestrează din umbră sabotarea celor care-i stau în calea iubirii. Pentru că nu se poate bucura de graţiile fiicei lui Leonato, Hero (Ioana Calotă), el înscenează adulterul acesteia chiar în preajma nunţii cu alesul ei, Claudio. În plan secund, se pune la cale o farsă bine intenţionată. Benedick şi verişoara lui, Beatrice (Andreea Măcelaru – Şofron), vechi duşmani şi celibatari înrăiţi, cad în cele din urmă în plasa lui Cupidon.

Atmosfera medievală este întreţinută de-a lungul momentelor muzicale de excepţie. Maria Balabaş, alături de grupul Einuea, format din Călin Torsan şi Silviu Fologea, conturează din note diafane imaginea idilică a menestrelilor, muzicanţii nomazi ai evului mediu.

Decorul recreează tabloul epocii elisabetane, graţie măiestriei artistice a scenografei Nina Brumuşilă. Ghirlandele din frunze artificiale sunt presărate cu generozitate în spaţiul de spectacol, servind ca martori muţi ai uneltirilor ţesute la umbra lor. Farsa romantică este înlesnită de natura ce îi ascunde pe Beatrice şi pe Benedick şi-i invită totodată să asculte vorbele dulci menite să-i aducă împreună. Într-un colţ al scenei, o lună plină portocalie veghează intenţiile necurate ale intrigantului Don Juan.

Mult zgomot pentru nimic

Imagine din spectacolul „Mult zgomot pentru nimic“, de la Teatrul Nottara

Când acţiunea se mută în biserica unde are loc nunta lui Claudio cu Hero, „vitraliile“ făuresc iluzia înălţimii grandioase, evidenţiind astfel solemnitatea evenimentului. Paleta strălucitoare de costume desprinse parcă din vremea bardului, constituie o reală încântare vizuală. Scena balului mascat oferă prilejul unei colaborări de succes între Nina Brumuşilă şi coregrafa Roxana Colceag, răspunzătoare pentru dansul elegant al protagoniştilor.

Distribuţia numeroasă reuneşte actori talentaţi din toate generaţiile. Ion Haiduc izbuteşte să strecoare un strop de dramatism în sânul comediei. Leonato evaluează conflictele iscate din perspectiva figurii paterne autoritare. El nu-şi permite să îmbrăţişeze viciul amuzamentului pentru că se simte dator să restabilească o ordine ancestrală.

Cristian Nicolae surprinde cu haz încăpăţânarea naivă a lui Benedick, caricaturizându-şi personajul prin gesturi ce-i trădează slăbiciunile camuflate de carapacea indiferenţei. Face o pereche bună cu Andreea Măcealaru-Şofron, care se remarcă prin jocul dinamic, în rolul temperamentalei Beatrice, femeia cu suflet de bărbat. Farmecul ingenuu al Ioanei Calotă o transformă pe Hero în victima ideală a minciunilor urzite în jurul său.

Umorul seducător al spectacolului este asigurat de Alexandru Mike Gheorghiu, întruchipând un Borachio veşnic inspirat de muza alcoolului şi dornic să facă parte din planul machiavelic întocmit de stăpânul său. Nu e mai prejos nici Mihai Marinescu ca sergentul de stradă Dogberry, marcă înregistrată a incompetenţei sistemului justiţiar, adeptul nerecunoscut al malapropismelor.

„Mult zgomot pentru nimic” păstrează cu fidelitate trăsăturile operei lui William Shakespeare. Este o piesă pentru toţi iubitorii marelui scriitor englez, dar şi pentru cei care îşi doresc să savureze o comedie inteligentă.

Foto din spectacolul „Mult zgomot pentru nimic“ – Teatrul Nottara

04
/09
/23

Care-i faza cu muzica, adolescenții, societatea? La aceste întrebări își propune să răspundă Arhiva de Sunet în noul sezon al podcastului Arhiva de Sunet – Arhiva ZET, derulat alături Asociația Minitremu și Studiourile Ferentari, ce explorează rolul muzicii în viața noilor generații, din perspectiva adolescenților și tinerilor din Timișoara și București

04
/09
/23

În cadrul Seriei Concertelor de la Ateneu are loc azi de la 17:00 al doilea concert al Orchestrei Cameristi della Scala, sub bagheta dirijorului Wilson Hermato, într-o formulă cu trei soliști: violoncelistul Daniel Müller-Schott și doi laureați ai Concursului Internațional George Enescu 2022, violonistul Ștefan Aprodu și pianistul George Todică.

04
/09
/23

Balkanik Festival – Home of World Music, ajuns la ediția X, se va desfășura între 8 și 10 septembrie, la București, în Grădina Uranus și pe Strada Uranus, conturând într-o atmosferă unică trei zile pline de concerte live, un târg meșteșugăresc amplu, expoziții, DJ seturi, ateliere, demonstrații, dezbateri, relaxare în natura din mijlocul orașului, la umbra turnului de apă proiectat de Anghel Saligny.

03
/09
/23

Seria Concertelor pentru familii și copii debutează azi, de la ora 11:00, la Teatrul Odeon, cu concertul ”Orchestra merge la Zoo” al ansamblului Camerata Regală, sub bagheta dirijorului Andrei Feher. Muzicienilor le vor sta alături muzicologul Cristina Bohaciu Sârbu și actorul Mihai Bisericanu, în rol de narator.

02
/09
/23

Cum se simte Dora Gaitanovici după un concert bun? Parcă plutește. Mental, rămâne pe scenă multe alte zeci de minute după ce a coborât în lumea reală.

01
/09
/23

Creativitatea dobândește o nouă definiție la cea de-a 18-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest. Între 6 și 15 octombrie, singurul eveniment cinematografic din România care califică filme pe lista candidaților eligibili la Oscaruri aduce pe marile ecrane din capitală cea mai bogată și mai diversă selecție de filme de până acum.

01
/09
/23

Începutul anului 2024 va aduce pe marile ecrane cel mai de anvergură documentar realizat în România despre Generația de Aur a fotbalului românesc. Și despre performanțele sale uluitoare, care au pus România pe harta lumii și au oferit unei țări întregi cele mai frumoase cadouri: identitate, într-o epocă a uniformizării, și multă speranță, într-una a tranziției.