Mungiu, in The New York Times: La genul de filme pe care le fac, nu am asteptari prea mari la Oscar
https://www.ziarulmetropolis.ro/mungiu-in-the-new-york-times-la-genul-de-filme-pe-care-le-fac-nu-am-asteptari-prea-mari-la-oscar/

Regizorul român Cristian Mungiu a declarat într-un interviu acordat recent publicaţiei The New York Times că nu are „aşteptări prea mari la Oscar”, din cauza genului de filme pe care le face.   Potrivit jurnalistului Larry Rohter de la The New York Times, numele regizorului Cristian Mungiu este strâns legat de istoria premiilor Oscar, decernate de […]

Un articol de Andrada Văsii|10 decembrie 2012

Regizorul român Cristian Mungiu a declarat într-un interviu acordat recent publicaţiei The New York Times că nu are „aşteptări prea mari la Oscar”, din cauza genului de filme pe care le face.

 

Potrivit jurnalistului Larry Rohter de la The New York Times, numele regizorului Cristian Mungiu este strâns legat de istoria premiilor Oscar, decernate de Academia de film americană, deşi cineastul român nu a câştigat deocamdată acest premiu.

În 2008, filmul „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, regizat de Cristian Mungiu, o dramă despre avorturile ilegale din perioada comunistă a ţării noastre, care câştigase cu un an înainte prestigiosul trofeu Palme d’Or atribuit la Festivalul de Film de la Cannes, era considerat unul dintre lungmetrajele favorite în cursa pentru premiul Oscar, la categoria „cel mai bun film străin”, dar a fost trecut cu vederea de membrii cu drept de vot din Academia de film americană şi nu a fost nominalizat. Această scăpare a condus la schimbarea regulamentului Academiei, care a decis ca nominalizările la secţiunea „cel mai bun film străin” nu mai fie stabilite prin voturile tuturor membrilor ei, ci de către un comitet special de cineaşti, potrivit nytimes.com.

Cristian Mungiu, în vârstă de 44 de ani, se află din nou în acest an în cursa pentru Oscar, cu noul său film, „După dealuri”, care a impresionat din nou la Cannes, unde a obţinut premiul pentru cel mai bun scenariu şi premiul pentru interpretare, acordat ex aequo actriţelor principale, Cristina Flutur şi Cosmina Stratan.

„După dealuri” este propunerea României la Oscar, la categoria „cel mai bun film într-o limbă străină.

Pelicula regizată de Cristian Mungiu a fost prezentată în toamna acestui an la prestigiosul New York Film Festival. Totodată, miercuri seară, filmul „După dealuri” a fost proiectat în cadrul galei de închidere a festivalului „Making Waves: New Romanian Cinema”, organizat la Lincoln Center din New York.

Cu această ocazie, Cristian Mungiu a acordat un interviu publicaţiei The New York Times, în care a vorbit despre povestea din spatele acestui film, despre felul în care îşi ghidează actorii, despre personajele din film, despre noul val din cinematografia românească, dar şi despre şansele sale la Oscar.

Prezentăm mai jos câteva dintre întrebările adresate cineastului român şi răspunsurile oferite de acesta.

 

Larry Rohter: Pentru mulţi cinefili străini, principala imagine pe care ei o au despre România, presupunând că au una, este aceea despre o ţară ciudată şi plină de superstiţii, în care există Transilvania, vampiri şi tot felul de lucruri asemănătoare. Nu vă temeţi că filmul „După dealuri” va întări aceste stereotipuri?

Cristian Mungiu : Sper că filmul meu să nu fie interpretat astfel. Cred că el prezintă o poveste locală, care vorbeşte despre lucruri care sunt generale. Faptele pe care oamenii sunt îndemnaţi să le facă în numele iubirii pentru Dumnezeu, de exemplu, se regăsesc în multe alte religii ale lumii. Este vorba de acelaşi mecanism, despre felul în care funcţionează el. E vorba despre păcat şi despre felul în care răul acţionează în lume, despre felul în care violenţa pune stăpânire pe oameni. Unul dintre lucrurile care mă interesează cu adevărat este investigarea mecanismului prin care violenţa îşi face loc în societate. Personajele mele sunt oameni blânzi, care la început stau la aceeaşi masă cu acea fată, dar cumva, peste doar câteva zile, ei simt că nu luptă împotriva ei, ci împotriva demonilor din ea şi se simt îndreptăţiţi să ia decizii în legătură cu viaţa ei. Cum se întâmplă practic astfel de lucruri? Care este momentul în care se produce acea schimbare? Nu cred că acest subiect aparţine unei societăţi subdezvoltate, cred că el poate fi înţeles de oricine din lumea întreagă, pentru că subiectul vorbeşte despre lucruri general valabile.

 

Larry Rohter: Vreau să vă întreb ceva şi despre Oscaruri. Ştiţi, nu-i aşa, că sunteţi deja celebru în istoria premiilor Oscar?

Cristian Mungiu: Da, dar dintr-o perspectivă foarte ciudată. Însă nu mi se pare corect să am aşteptări prea mari la Oscar, la genul de filme pe care le fac. Sper că oamenii vor viziona filmul şi vor avea răbdarea necesară pentru a înţelege că acesta este un tip diferit de cinema, dar care rămâne tot cinema şi că nu e nimic rău în asta.

 

Larry Rohter: Vă referiţi la publicul general sau la votanţii din Academia de film americană?

Cristian Mungiu: Mă refer la comitetul Oscar, dar şi la membrii cu drept de vot din Academia de film americană. E importantă să existe mai multe opţiuni în cinematografie, iar spectatorii să îşi spună: «Hai să mergem, vreau să văd şi acest tip de film», să aibă această libertate, să poată să aleagă. Însă nu poţi să faci un film care să fie la fel de apreciat peste tot – la Cannes, la Oscaruri, în România. Faci doar tipul de cinema de care eşti interesat, iar apoi destinul filmului îşi urmează cursul, în contexte diferite, adresându-se unor oameni diferiţi.

 

Larry Rohter: Înseamnă ceva pentru dumneavoastră câştigarea unor premii? Vă întreb asta pentru că filmele pe care le-aţi făcut s-au descurcat foarte bine la Cannes.

Cristian Mungiu : Acest lucru are o semnificaţie extrem de precisă. Premiile ajută filmul să fie văzut, acesta este beneficiul adus de premiile câştigate. Iar noul val din cinematografia română există, sincer, tocmai datorită Cannes-ului. Nu am însemna nimic, nici chiar în România, pentru spectatori, dacă nu ar exista acest fel de apreciere internaţională. De fapt, în România, oamenii nu mi-au văzut filmele chiar atât de mult. Însă ei apreciază faptul că eu sunt apreciat. Aşa stau lucrurile. Port un drapel, la fel ca o echipă de fotbal şi ca Nadia Comăneci.

 

 

Filmul „După dealuri” spune povestea a două fete, Alina (Cristina Flutur) şi Voichiţa (Cosmina Stratan), care au crescut împreună la orfelinat şi s-au regăsit apoi într-o mănăstire izolată din România. Alina vrea să plece de acolo pentru a se stabili în Germania şi îşi doreşte ca Voichiţa să vină cu ea. Însă Voichiţa este ataşată profund de viaţa de la mănăstire. Atunci când Alina îl înfruntă pe preot, tânăra este dusă la spital, iar persoanele care o îngrijesc încep să creadă că este posedată de diavol.

Pentru filmul „După dealuri”, Cristian Mungiu a primit premiul pentru scenariu la Festivalul de la Cannes 2012, în timp ce Cristina Flutur şi Cosmina Stratan au primit, ex-aequo, premiul pentru interpretare. Recent, lungmetrajul „După dealuri” a câştigat marele premiu al secţiunii Filmmakers of Tomorrow – FEDEORA la Festivalul Internaţional de la Haifa, trofeu acordat de un juriu desemnat de Federaţia Criticilor de Film din Europa şi Zona Mediteraneană. Totodată, „După dealuri” a fost desemnat cel mai bun film la Festivalul de la Vukovar (Croaţia) şi la Herceg Novi (Muntenegru). Recent, filmul regizat de Cristian Mungiu a fost nominalizat la premiile decernate de Academia de Film Europeană şi la premiile Satellite Awards.

Regizorul Cristian Mungiu a câştigat prestigiosul trofeu Palme d’Or la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes în 2007 cu filmul „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”.

Sursa: Mediafax
02
/11
/17

Prima ediție a Festivalului Dramaturgiei Românești Contemporane reunește 16 de spectacole de teatru, din 12 teatre din București, din țară și Republica Moldova: Teatrul Național București, Teatrul de Comedie, Teatrul Odeon, Teatrul Nottara, Teatrul Național Radu Stanca (Sibiu), Teatrul Național Marin Sorescu (Craiova), Teatrul Mihai Eminescu (Botoșani), Teatrul George Ciprian (Buzău), Teatrul Național Satiricus (Chișinău), Teatrul Coquette, Godot Cafe Teatru și Teatrul Dramaturgilor Români, cel mai nou teatru bucureștean.

02
/11
/17

Primele două lungmetraje ale lui Katell Quillévéré, „O otravă puternică” și „Suzanne”, au ajutat-o să pună bazele carierei sale de regizor de film ce trateaza orice subiect cu delicatețe și dăruire. Acest al treilea lungmetraj, „Reparându-i pe cei vii”, se bazează pe povestea romanului cu același nume al lui Maylis de Kerangal, și este adaptat de Quillévéré alături de scenaristul veteran Giles Taurand.

01
/11
/17

Duminică, 29 octombrie, la Cinema Elvire Popesco, a avut loc proiecția filmului „Polina”, în cadrul Festivalului Național de Teatru. Co-regizat de Angelin Preljocaj și de Valérie Müller, filmul spune povestea unei fete care își trăiește viața prin dans.

01
/11
/17

Un spectacol puternic, regizat de Catinca Drăgănescu în care se râde şi se plânge. Un text foarte bun şi trei actriţe de excepţie: Mihaela Teleoacă, Silvana Negruţiu şi Valentina Zaharia. Mergeţi la teatru!

01
/11
/17

Producţia celui de-al şaselea sezon al „House of Cards”, care va fi şi ultimul al acestui serial, a fost suspendată până la „noi ordine”, după ce, în urmă cu trei zile, Kevin Spacey, care joacă rolul principal, a fost acuzat de actorul Anthony Rapp că l-a hărţuit sexual în urmă cu 30 de ani.

01
/11
/17

O ediție foarte rară din "Swann", primul volum al romanului ''În căutarea timpului pierdut'', a fost vândut luni la casa de licitație Sotheby's cu peste o jumătate de milion de euro. O comoară pentru bibliofili, volumul este unul dintre cele cinci exemplare ale lui "Swann" imprimate pe hârtie japoneză sau "washi" de către Marcel Proust (1871-1922).

01
/11
/17

Cineama.ro vă invită vineri, 3 noiembrie 2017, orele 18:00, la sala Atrium a Institutului Francez, la o întâlnire cu regizorul Péter Forgács, care va introduce publicul român în practica sa artistică ce constă în folosirea filmărilor cineamatorilor ca material brut în instalații media și filme documentare de reorchestrare postmodernă a istoriei.

30
/10
/17

„Eu am sentimentul că mă mut. Într-un alt spațiu. Nu pot încă să-l definesc. E o nouă locuință. Toate amintirile strigă după mine să nu le uit.” Sunt cuvintele care încheie, ca un strigăt, volumul „Bricabrac” de Lucian Pintilie, pe coperta 4, ca o promisiune pentru universul nebun și genial cuprins în cele peste 700 de pagini.

30
/10
/17

Telefonul public care generează poeme după ce ai introdus cardul bancar, piramida care levitează cu puterea minții privitorului, incursiuni audio intr-un viitor foarte, foarte îndepărtat și design speculativ care evidențiază discriminarea sau abuzul de putere - acestea sunt câteva dintre proiectele pe care Liminal, primul festival de artă, știință și tehnologie din România le aduce în fața publicului săptămâna aceasta.

30
/10
/17

Iubitorii teatrului tv pot vedea, în această seară, la TVR 2, de la ora 21.10, spectacolul „Radikal”, o coproducție Casa de Producţie TVR - Green Hours, filmată în studiourile TVR, în regia lui Silviu Jicman. „Radikal” este o biopsie comică făcută extremismului și expune absurdul, incoerența, infantilismul și lipsa de logică a celor care îl îmbrățişează.