Municipalitatea va promova, la Bruxelles, candidatura Aradului la titlul de capitală culturală europeană a anului 2021
https://www.ziarulmetropolis.ro/municipalitatea-va-promova-la-bruxelles-candidatura-aradului-la-titlul-de-capitala-culturala-europeana-a-anului-2021/

Candidatura Aradului la titlul de ‘capitală culturală europeană a anului 2021’ va fi promovată de municipalitate, la începutul lunii martie, la Bruxelles, în cadrul unui eveniment intitulat ‘Arad, cetate europeană a diversităţii culturale’. Manifestarea, care va avea loc pe 5 martie, la sediul Parlamentului European, va cuprinde o expoziţie de picturi şi fotografii inedite, având […]

Un articol de Andrada Văsii|11 februarie 2013

Candidatura Aradului la titlul de ‘capitală culturală europeană a anului 2021’ va fi promovată de municipalitate, la începutul lunii martie, la Bruxelles, în cadrul unui eveniment intitulat ‘Arad, cetate europeană a diversităţii culturale’.

Manifestarea, care va avea loc pe 5 martie, la sediul Parlamentului European, va cuprinde o expoziţie de picturi şi fotografii inedite, având ca generic ‘Aradul cultural – expresie a coexistenţei interetnice’ şi prezentarea a două filme documentare despre tradiţiile, viaţa şi cultura numeroaselor etnii care şi-au pus amprenta pe istoria şi prezentul Aradului. În cadrul acţiunii va fi organizată şi o degustare de produse gastronomice tradiţionale şi vinuri din Podgoria Aradului.

‘De-a lungul istoriei sale, Aradul a dovedit că este un model de multiculturalism şi multietnicitate, acestea fiind printre primele argumente cu care intrăm în competiţia pentru obţinerea titlului de ‘Capitală culturală europeană – 2021′. Prin acest eveniment pe care îl organizăm la Bruxelles dorim să ne facem cunoscuţi în faţa Europei, ilustrând tradiţiile şi valorile Aradului, aflate în esenţa spiritului european’, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, primarul municipiului, Gheorghe Falcă.

La rândul său, europarlamentarul Iosif Matula, co-iniţiator al acţiunii ce se va desfăşura la Bruxelles, a arătat că Aradul reprezintă un model de coabitare multietnică ce merită promovat.

‘Aradul merită o promovare europeană şi internaţională. Nu o spun doar dintr-un spirit subiectiv, arădean fiind, ci cred în modelul Aradului între oraşele româneşti, un model de coabitare a mai multor etnii, fiecare cu exprimarea sa culturală specifică. Evenimentul de la Bruxelles, de la începutul lunii viitoare, este un pas important de prezentare a Aradului în plan internaţional’, a spus Matula.

Sursa: Agerpres

01
/08
/23

Cramele Recaș, partener principal al proiectului Timișoara - Capitală Europeană a Culturii în 2023, continuă inițiativele pentru susținerea culturii, turismului și promovării vinului românesc prin lansarea „Bufetului Simțurilor: o expoziție interactivă a elementelor care definesc experiența degustării vinului, prin folosirea simțurilor vizual, olfactiv și „gustativ”.

31
/07
/23

Cea de-a doua ediție a SUNSCREEN Film & Arts Festival va avea loc la Constanța, între 17 și 20 august 2023. Inițiat anul trecut de organizatorii celui mai mare eveniment de film din țară – TIFF, festivalul își propune să aducă în fața publicului de la malul mării cele mai noi și apreciate filme românești și internaționale, concerte și invitați speciali.

31
/07
/23

Editura Nemira sărbătorește 32 de ani alături de cei mai îndrăgiți autori, cu volume memorabile, apariții inedite, dar și alături de echipă, de oamenii care zi de zi muncesc pentru ca cititorii să-și găsească cele mai potrivite cărți, deschizătoare de drumuri.

31
/07
/23

București, 27 iulie 2023 - Bucharest International Film Festival (BIFF) revine în capitala României pentru a XIX-a ediție care se va desfășura anul aceasta în perioada 15-22 septembrie, aducând în prim plan unele dintre cele mai captivante și inspirate filme din întreaga lume.

30
/07
/23

Asociația One World Romania şi centrul Mediawise Society duc educaţia media şi filmul documenar în mai multe biblioteci din România, activându-le ca hub-uri culturale și semnalând utilitatea lor ca noduri accesibile ale cunoașterii.