Muntele magic, un nou documentar de animaţie de Anca Damian
https://www.ziarulmetropolis.ro/muntele-magic-un-nou-documentar-de-animatie-de-anca-damian/

Anca Damian, alături de coproducătorii Guillaume de Seille (Arizona Production) şi Wlodek Matuszevski (Filmograf) au prezentat săptămâna trecută Muntele magic în cadrul sesiunii de Proiecte în producţie din cadrul Cartoon Movie (Lyon 5-7 martie 2014), unul dintre cele mai importante evenimente ale industriei de filme de animaţie din lume.

Un articol de Petre Ivan|11 martie 2014

Anca Damian, alături de coproducătorii Guillaume de Seille (Arizona Production) şi Wlodek Matuszevski (Filmograf) au prezentat săptămâna trecută Muntele magic în cadrul sesiunii de Proiecte în producţie din cadrul Cartoon Movie (Lyon 5-7 martie 2014), unul dintre cele mai importante evenimente ale industriei de filme de animaţie din lume.

Reacţiile participanţilor au fost entuziaste, producţia fiind originală atât ca subiect cât şi ca abordare. Polish Film Institute, la ultima sesiune, a finanţat filmul cu un grant de producţie. Bugetul total al producţiei se ridică la suma de 978.000 Eur.

Muntele magic face parte împreună cu filmul Crulic- drumul spre dincolo dintr-o trilogie despre eroism.

Realizat într-un stil postmodern, cu o multitudine de tehnici vizuale, decupaje de hârtie, desen animat, fotografie şi film, Muntele magic prezintă povestea reală a unui polonez, Adam Jacek Winkler, refugiat politic la Paris.

Povestea lui este cea a unui “cavaler rătăcitor”, un “Don Quijote al secolului XX”, el fâcând parte din categoria celor care vor să schimbe lumea, chiar cu preţul vieţii lor.

Muntele magic vine după marele succes al titlului Crulic – drumul spre dincolo (2011), care a strâns peste 25 premii şi un număr impresionant de participări internaţionale la festivaluri de film de prim rang, cum ar fi Locarno, BFI London Film Festival, Pusan sau Annecy.

)

Premiera Muntelui magic va avea loc în a doua parte a anului 2015 în România.

Foto cu Muntele magic şi Anca Damian – Cinemagia

15
/05
/22

TIFF propune la ediţia din acest an un Focus Polonia, care cuprinde o selecție a Festivalului Internațional de Film New Horizons din Wrocław, producții contemporane, filme cult  și o retrospectivă Krzysztof Kieślowski.

12
/05
/22

“Unde este Anne Frank?, în regia israelianului Ari Folman, este o modalitate inedită prin care publicul poate aprofunda istoria dincolo de manualele școlare sau cărțile de istorie, un promotor al memoriei și al cultivării valorilor democratice, un instrument al educației despre Holocaust, despre importanța combaterii discriminării, rasismului și a atitudinilor extremiste”, declară reprezentanții Institutului Național pentru Studierea Holocaustului în Romania “Elie Wiesel”, în contextul lansării filmului în cinematografele din țară începnd cu 20 mai.

12
/05
/22

În paralel cu cea de-a 15-a ediție a festivalului One World Romania, în luna mai se vor desfășura mai multe evenimente KineDok, inclusiv în cadrul festivalului. Programul promovează filmul documentar în spații neconvenționale din șase țări partenere: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croația, Georgia și România.

10
/05
/22

Cel mai complex proiect documentar dedicat naturii din România vine la HBO Max. „România sălbatică”, realizat de Dan Dinu și Cosmin Dumitrache, va putea fi vizionat de abonații platformei de streaming din 12 mai, pe parcursul a trei episoade. În iulie, miniseria va fi difuzată și pe HBO.

09
/05
/22

Walter Robinson, jurnalistul care a condus echipa Spotlight din cadrul publicației Boston Globe în investigația care a primit în 2003 premiul Pulitzer pentru Public Service vine la București, pentru cea de-a 11-a ediție Superscrieri.

29
/04
/22

CRONICĂ DE FILM "Spioni de ocazie" (2021), noul documentar al Oanei Giurgiu, disponibil în cinematografe, aduce în atenţie o poveste fascinantă de spionaj din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, care a vizat şi România. Formal, însă, filmul nu se ridică la înălţimea subiectului său.