Muza adormită I, de Brâncuşi, vândută cu 9 milioane de dolari
https://www.ziarulmetropolis.ro/muza-adormita-i-de-brancusi-vanduta-cu-9-milioane-de-dolari/

Una din primele versiuni ale lucrării „Muza adormită”, de Constantin Brâncuşi, s­-a vândut cu suma de 9,125 milioane de dolari, joi seară, la New York, într­-o săptămână marcată de vânzări record în lumea artei, şi va rămâne în continuare într-o colecţie privată americană.

Un articol de Petre Ivan|15 mai 2015

„Lucrările lui Brâncuşi sunt foarte rare, este greu să le întâlneşti la licitaţii sau pe piaţa de artă în general şi suntem foarte mândri că am reuşit să includem o asemenea operă în vânzarea din această seară”, a declarat Andreas Rumbler, cel care a condus licitaţia.

Ofertele pentru lucrarea lui Brâncuşi au pornit de la 6 milioane de dolari şi au ajuns la peste 8 milioane de dolari (9,125 milioane dolari, incluzând comisionul casei de licitaţii), cumpărătorul fiind proprietara unei firme de consultanţă în domeniul artei private, Kim Heirston, prezentă în sală, notează Mediafax.

Denumită generic „La Muse endormie I”, lucrarea modelată în lut, înfăţişând un cap de femeie cu ochii închişi, aşezat pe partea dreaptă, a fost concepută de artistul român în primii ani ai perioadei sale de artist independent la Paris, având-o ca model pe baroneasa Renée­ Irana Frachon.

Baronesa Renée Irana Frachon

Baronesa Renée Irana Frachon

„La Muse endormie I” a fost una dintre cele cinci lucrări selectate şi aduse la New York de organizatorii Armory Show în 1913.

După expoziţie a fost achiziţionată de Mary Harriman Rumsey, care avea sa devină un client fidel şi sponsor al artistului român de­-a lungul anilor.

Lucrarea este considerată importantă pentru evoluţia lui Brâncuşi, prin forma ovoidă şi trăsăturile stilizate care devin evidente pentru prima dată şi care vor marca viitoarele sale opere. Însuşi Brâncuşi a apreciat importanţa lucrării, sugerând în 1933 că ar trebui să intre în colecţia unui muzeu.

În anii care au urmat expunerii lucrării sale peste ocean, Brâncuşi a mai realizat câteva versiuni ale „Muzei adormite”, două în lut, cinci în bronz şi una în alabastru.

Însă capul de lut prezentat la Armory Show a continuat să rămână în proprietate privată americană, fiind revândut în mai multe ocazii, până în această săptămână, când a fost oferit de casa Christie’s la New York în cadrul licitaţiei de artă impresionistă şi modernă de primăvară.

Cea mai scumpă lucrare vândută în licitaţie a fost tabloul „Composition No. III, with Red, Blue, Yellow and Black”, de Piet Modrian, un artist olandez de la începutul secolului trecut, vândut cu suma de 66,8 milioane de dolari, cu mult peste estimarea iniţială de 15,­25 milioane de dolari.

Foto: Muza adormită I,  Brâncuşi – wikipedia

18
/12
/20

Muzeul Național Cotroceni lansează joi, 17 decembrie 2020, Portret de artist, un proiect de anvergură care îi are în prim plan pe unii dintre cei mai importanți artiști plastici ai momentului. Artiștii se destăinuie în fața publicului într-o suită de interviuri care reflectă emoțiile și părerile lor despre situația generată de pandemie, despre parcursul creațiilor și al artei în general, despre propria evoluție în domeniul artei și în situația actuală.

14
/12
/20

Până pe 28 martie 2021, Muzeul Național de Artă al României prezintă expoziția temporară Piranesi. Arhitecturi și fantasme, deschisă din 5 decembrie 2020. Expoziția aniversează 300 de ani de la nașterea artistului Giovanni Battista Piranesi (1720 – 1778) și este realizată de curatorul Cosmin Ungureanu, din cadrul Secției de Artă Europeană a MNAR, anunță organizatorii.

12
/12
/20

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” organizează în perioada 12-20 decembrie 2020, în zilele de weekend – 12, 13, 19 și 20 decembrie – evenimentul Am venit să colindăm „Florile Dalbe”.

04
/12
/20

Pe 8 decembrie 2020, începând cu ora 13:00, în foaierul Sălii Mari a Teatrului Național „I.L.Caragiale” din București, va avea loc primul eveniment de promovare din cadrul Proiectului „Expoziție inovativă cu bunuri restaurate din colecția Muzeului Teatrului Național București”, proiect finanțat prin Granturile SEE 2014-2021 în cadrul Programului RO-CULTURA.

03
/12
/20

Muzeul Național de Artă Contemporană al României se alătură colegilor din Rețeaua Națională a Muzeelor din România, instituțiilor culturale non-guvernamentale și creatorilor independenți, manifestându-și dezacordul cu strategiile promovate de Visarta pentru a consolida cadrul a ceea ce se urmărește în mod implicit a deveni un monopol asupra gestionării drepturilor percepture din comunicarea publică a operelor de artă vizuală.

27
/11
/20

Galeria Estopia București deschide astăzi expoziția „Not Natural”, de Andrada Feșnic. La aproape doi ani de la prima expoziție solo a artistei la Estopia – care a coincis atunci chiar cu deschiderea galeriei – Andrada Feșnic revine la București cu o nouă serie de lucrări realizate integral pe durata ultimului an.

27
/11
/20

Libertatea, egalitatea și democrația sunt printre cele mai puternice valori ale lumii contemporane. Însă lucrurile nu au stat întotdeauna așa și, din păcate, istoria ne demonstrează că, timp de sute de ani, omenirea a reprimat potențialul intelectual a jumătate din populație prin constrângerea femeilor.