Muza adormită I, de Brâncuşi, vândută cu 9 milioane de dolari
https://www.ziarulmetropolis.ro/muza-adormita-i-de-brancusi-vanduta-cu-9-milioane-de-dolari/

Una din primele versiuni ale lucrării „Muza adormită”, de Constantin Brâncuşi, s­-a vândut cu suma de 9,125 milioane de dolari, joi seară, la New York, într­-o săptămână marcată de vânzări record în lumea artei, şi va rămâne în continuare într-o colecţie privată americană.

Un articol de Petre Ivan|15 mai 2015

„Lucrările lui Brâncuşi sunt foarte rare, este greu să le întâlneşti la licitaţii sau pe piaţa de artă în general şi suntem foarte mândri că am reuşit să includem o asemenea operă în vânzarea din această seară”, a declarat Andreas Rumbler, cel care a condus licitaţia.

Ofertele pentru lucrarea lui Brâncuşi au pornit de la 6 milioane de dolari şi au ajuns la peste 8 milioane de dolari (9,125 milioane dolari, incluzând comisionul casei de licitaţii), cumpărătorul fiind proprietara unei firme de consultanţă în domeniul artei private, Kim Heirston, prezentă în sală, notează Mediafax.

Denumită generic „La Muse endormie I”, lucrarea modelată în lut, înfăţişând un cap de femeie cu ochii închişi, aşezat pe partea dreaptă, a fost concepută de artistul român în primii ani ai perioadei sale de artist independent la Paris, având-o ca model pe baroneasa Renée­ Irana Frachon.

Baronesa Renée Irana Frachon

Baronesa Renée Irana Frachon

„La Muse endormie I” a fost una dintre cele cinci lucrări selectate şi aduse la New York de organizatorii Armory Show în 1913.

După expoziţie a fost achiziţionată de Mary Harriman Rumsey, care avea sa devină un client fidel şi sponsor al artistului român de­-a lungul anilor.

Lucrarea este considerată importantă pentru evoluţia lui Brâncuşi, prin forma ovoidă şi trăsăturile stilizate care devin evidente pentru prima dată şi care vor marca viitoarele sale opere. Însuşi Brâncuşi a apreciat importanţa lucrării, sugerând în 1933 că ar trebui să intre în colecţia unui muzeu.

În anii care au urmat expunerii lucrării sale peste ocean, Brâncuşi a mai realizat câteva versiuni ale „Muzei adormite”, două în lut, cinci în bronz şi una în alabastru.

Însă capul de lut prezentat la Armory Show a continuat să rămână în proprietate privată americană, fiind revândut în mai multe ocazii, până în această săptămână, când a fost oferit de casa Christie’s la New York în cadrul licitaţiei de artă impresionistă şi modernă de primăvară.

Cea mai scumpă lucrare vândută în licitaţie a fost tabloul „Composition No. III, with Red, Blue, Yellow and Black”, de Piet Modrian, un artist olandez de la începutul secolului trecut, vândut cu suma de 66,8 milioane de dolari, cu mult peste estimarea iniţială de 15,­25 milioane de dolari.

Foto: Muza adormită I,  Brâncuşi – wikipedia

01
/10
/20

În ciuda restricțiilor contextului pandemic, 32.405 de persoane au participat la ediția a 7-a Art Safari, finalizată duminică noapte, probabil cel mai mare eveniment dedicat artei în România, unic ca amploare, concept și structură. Muzeul temporar, deschis pentru două săptămâni, de data aceasta în Victoria Tower, a ocupat cu artă o suprafață de 6.000 de metri pătrați și a găzduit 800 de opere în valoare totală de peste 12 milioane de euro.

28
/09
/20

Când arta devine o formă de a pătrunde dincolo de vizibil, în adâncurile nevăzute ale ființei, artistul accede la o conectare profundă cu el însuși prin accesarea părților nevăzută ale Sinelui. Creația capătă un substrat mult mai profund, iar artistul devine mai mult decât un simplu imitator al conținutului realității. Cel care lasă emoția să se manifeste pe pânză, invită privitorul spre expresivități și trăiri care compun un întreg ansamblu de stări ale creatorului.

24
/09
/20

Fundația Calea Victoriei aduce o mulțime de noutăți în programul de cursuri online al lunii octombrie, ca să te bucuri de seri reușite și energizante. Istorie și artă urbană, dicție și cetăți medievale, negociere și literatură sau comedie sunt doar câteva posibilități.

10
/09
/20

Ca o încununare a stilurilor arhitecturale neogotic, romantic şi neobaroc, Palatul din centrul Iașilor, conceput în spiritul palatelor comunale din Europa de Vest, priveşte semeţ în fiecare zi peste orizonturile capitalei culturale a Moldovei. Palatul a fost construit între anii 1906-1925 de către arhitectul Ion. D. Berindey, având suprafața totală de 34.236,35 mp.

08
/09
/20

Proiectul multidisciplinar H3 Garden before detach() se lansează miercuri, 9 septembrie, în București, pe Popa Nan 82. Cinci seri de muzică live, mai multe reprezentații ale spectacolului-instalație Who Am I? A human-robot performance decât erau prevăzute datorită cererii publicului și o expoziție fără precedent de instalații interactive reprezintă perspectiva dinamică pe care H3 o propune în această toamnă.