Muzeul Țăranului Român la Târgul de Arte și Meșteșuguri de la Ierusalim
https://www.ziarulmetropolis.ro/muzeul-taranului-roman-la-targul-de-arte-si-mestesuguri-de-la-ierusalim/

Institutul Cultural Român de la Tel Aviv vă invită, în perioada 3 – 15 august 2015, la a 40-a ediţie a Târgului internaţional de arte şi meşteşuguri „Khutsot Hayotser” de la Ierusalim. Pentru ediţia din acest an, ICR Tel Aviv a pregătit un stand în colaborare cu Muzeul Țăranului Român din Bucureşti.

Un articol de Petre Ivan|29 iulie 2015

La stand vor fi prezente muzeografele Simona Hobincu și Oana Otilia Halpern, precum și artistele populare Doina Nistor, creator de vestimentație tradițională și păpuși de colecție din materiale textile din Săcele (jud. Brașov) și Lucia Todoran, creator de vestimentație tradițională și podoabe (lătițare) din Salva (jud. Bistrița-Năsăud).

Vor avea loc demonstrații de creație și prezentări ale publicațiilor, evenimentelor și cursurilor realizate de Muzeul Țăranului Român.

Târgul Internaţional de Arte şi Meşteşuguri de la Ierusalim este cel mai mare eveniment de profil din Israel, reunind la fiecare ediţie peste 150 de artişti din Israel şi 30 – 40 de standuri internaționale, care prezintă obiecte de artizanat realizate în tehniciMuzeul diverse, de la cele tradiţionale până la tehnologii contemporane de manufacturare, serii mici sau unicate.

De asemenea, în cadrul târgului au loc demonstraţii de lucru, workshop-uri, spectacole de teatru neconvențional, muzică, dans, precum şi un târg internaţional culinar.

Evenimentul se bucură de mare interes din partea publicului israelian, fiind vizitat, la fiecare ediție, de aproximativ 100.000 de persoane.

Locul de desfășurare: Ierusalim, lângă oraşul vechi, în zona turistică: Mitchell Garden, Amfiteatrul „Merrill Hassenfeld” din „Sultan´s Pool”, Centrul de arte şi meşteşuguri „Khutsot Hayotser”.

Programul de vizitare: 18:00 – 23:00, de duminică până joi şi între orele 20:00 – 24:00 sâmbăta.

Foto: Muzeul Țăranului Român  – icr.ro

03
/11
/23

În perioada 6-19 noiembrie 2023, la sediul ICR Londra va putea fi vizitată expoziția documentară „Circular Catalysts“, program al British Council România, realizat în parteneriat cu Institutul Cultural Român.

02
/11
/23

Nu pierdeți expoziția de final a celei de-a doua ediții a proiectului ATELIERE DE PRACTICI COLABORATIVE, program de educație non-formală prin artă co-finanțat de Primăria Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6, în cadrul Programului Cultura 2023!

30
/10
/23

Tech Rider's Dilemma, un proiect de cercetare care investighează necesitatea unor noi abordări în producția, expunerea, arhivarea și conservarea lucrărilor new media (și nu numai), prezintă din 1 noiembrie în cadrul Rezidența9 (Str. Ion Luca Caragiale 32), de la ora 19:00, o expoziție new media care ilustrează și aduce în discuție fragilitatea lucrărilor bazate pe tehnologie și nevoia unor metodologii de planificare, arhivare și conservare în acest domeniu.