Muzica frunzelor, arta masajului Thai și călătoria în jurul lumii
https://www.ziarulmetropolis.ro/muzica-frunzelor-arta-masajului-thai-%c8%99i-c%c4%83l%c4%83toria-%c3%aen-jurul-lumii/

Cum e să „rupi pisica în două” la 26 de ani? Ce se poate întâmpla când dai banii de MBA pentru o călătorie în jurul lumii, cu speranţa că vei găsi alt drum în viaţă?

Un articol de Adina Scorţescu|5 octombrie 2018

Pe Elena Nastacă am cunoscut-o acum doi ani, într-o tabără de meditație. Mi-a zis că-și lăsase jobul din vânzări ca să călătorească în jurul lumii, unde descoperise, cumva întâmplător, masajul thailandez. Am rămas în minte cu două poze: una făcută la job, alta făcută peste un an, când Elena era maseur liber-profesionist. În cea de-a doua părea cu doi ani mai tânără… Iată povestea din spatele lor:

Aveam 23 de ani și lucram în asigurări, în Timișoara. Una dintre marile companii de asigurări din piață mi-a zis: „Știm că ești foarte bună, că ți-am văzut rezultatele. Vino la noi că îți dăm salariu dublu, mașină de serviciu,  și 13 județe de coordonat.” Deci, peste noapte, am avut de zece ori mai multe responsabilități. Și un venit net de 10 000 de lei, plus card de benzină… Pentru o puștancă de vârsta mea, era super-uau! Am lucrat la ei trei ani.

Luni aveam întâlniri de negociere, training-uri, ofertare de contracte până la 6, când se închidea sucursala din Timișoara. Apoi mă urcam în mașină și plecam înspre Brașov, unde ajungeam pe la 11 noaptea. Mă cazam la hotel, deschideam laptopul și mai răspundeam la mailuri. A doua zi dimineața, la 6 jumate mă trezeam. La 8, când se deschidea sucursala, eram acolo. Miercurea eram în Sfântu Gheorghe, după care urcam spre Baia Mare, apoi mergeam la Satu Mare. Și la final ajungeam acasă. Câteodată plecam două săptămâni în delegație, că era distanța prea mare ca să mă mai întorc acasă.

Făceam și management de minciuni. Că știi cum e în vânzări. Directorii de sucursală îți spun: „Facem luna asta cinci contracte de câte 20 000 de euro.” Eu trebuia să-mi dau seama – după vocile lor și din experiență – cât la sută mă mint. Pentru că și eu dădeam raportul către directorul național și nu puteam să zic toate minciunile lor. M-ar fi zburat a doua lună. Îmi întocmisem niște rapoarte specifice prin care puteam să urmăresc evoluția lor. Deci aveam niște estimări, cu procent de minciună. Comunicam mai departe cam 30% din cât mi se spunea.

Îmi plăcea mult că ajutam oamenii. M-am axat pe asigurări de sănătate corporate pentru că puteam să negociez un preț mic per cap de om (la volume mari). Angajații nu plăteau pentru asta  – bugetam de la angajator, de la multinaționale -, deci beneficiau gratuit de diverse consultații și investigații.

În august 2014 am avut o prietenă care a murit. Era în floarea vârstei, avea de toate, era super de succes… și s-a sinucis. Pentru mine, a fost un șoc. Am început să mă întreb de ce fac toate lucrurile astea, de ce tot alerg. Aveam tot ce voiam. Dar, ce-i drept, n-aveam timp ca să mă bucur de lucrurile cu adevărat importante în viață.

Plăcerea s-a stins când mi-am dat seama că eu mă implicam o grămadă și în lucruri care nu țineau de departamentul meu. Mi s-a spus să-mi canalizez energia doar pe vânzări, ca să fac și mai multe. Asta în condițiile în care tot targetul de vânzări pe 2014 eu l-am terminat deja în august… Deci mi-am zis: „OK, de ce trag eu atât de mult, dacă nu e apreciat?” În plus, ajunsesem să fac o vânzare de tip „gheață la eschimoși”… legală, bineînțeles, dar – după ce am făcut-o – mi-am zis „Elena, too much! E direcția greșită. Întoarce-te la oile tale!”

La 1 octombrie 2014, am devenit vegană, adică am renunțat complet la carne, lapte, ouă. Atunci parcă mi s-a ridicat un văl de pe ochi și am văzut imaginea de ansamblu. Mă uitam în jur și vedeam șoareci în cuști. Iar, pe vremea aceea, nu cred că exista vreo companie mare din vestul țării pe care să n-o știu. Vedeam cum oamenii lucrau sub frică și cum existau diverse instrumente prin care puteai să-i manipulezi. În momentul respectiv, am vrut doar să mă eliberez de chestia asta. Nu știam ce o să fac după aceea. Aveam și eu fricile mele, îți dai seama.

Aveam niște bani salvați pentru un MBA, că voiam să promovez de la director regional la director național. Când am văzut ce înseamnă să fii în poziție executivă, mi-am dat seama că nu e deloc ușor – iei de multe ori niște decizii pentru care îți trebuie stomac.

Am hotărât să bag banii în altă parte, adică să plec în lume. Mi-am făcut vizele, mi-am pregătit tot. După ce am cumpărat și biletele de avion, am făcut o reuniune de familie (cei care n-au putut să vină, s-au conectat pe Skype) și i-am anunțat oficial pe toți. Mama mi-a zis: „Elena dragă, dacă aș fi știut limba engleză, veneam și eu cu tine!” Pe colegii de la firmă i-am anunțat la petrecerea de Crăciun. M-au crezut că plec de-abia după ce le-am arătat biletul „round the world” de la Star Alliance, cu 12 destinații. Într-un final mi-au zis: „Du-te, Elena, dar peste un an de zile te așteptăm să vii înapoi.” Nu mi-au semnat demisia. 

Am plecat cu un rucsac de 60 de litri, în care aveam o pereche de bocanci, o pereche de sandale de hiking, o pereche de teneși, două perechi de blugi, două rochițe, cinci-șase tricouri. Plus un sac de dormit și o saltea autogonflabilă. Cea mai grea a fost camera video Nikon 3300, care avea 2 kile. Nu știam eu să fotografiez, dar mi-am luat o cameră profi. (râde)

În 2014, de Revelion, am fost cu soră-mea și cu prietena cea mai bună în Tenerife. Am închiriat un apartament superb, cu vedere la ocean. Mi-am zis „Elena, aici faci cel mai frumos concediu, pentru că oricum nu știi ce te așteaptă.”

Pentru un an de zile, mi-am bugetat 20 de euro pe zi, în afară de biletele de avion. Și am mai scăzut ratele de la apartamentul luat cu „Prima Casă” și onorariul contabilei (că eu am lucrat mereu pe firmă).

Prima noapte de couchsurfing a fost în Milano. De acolo am plecat în Istanbul, unde am stat 20 de zile. De acolo în Sao Paolo. Apoi în Buenos Aires. Din Buenos Aires în Lima. (În Peru am fost la Machu Picchu și apoi în nord, în Iquitos.)

Toate  lucrurile s-au așezat. Un prieten foarte bun al surorii mele, din Suedia, mi-a zis „Aa, te duci în Peru? Trebuie să te duci să faci ayahuasca”. În Instanbul, am stat la un tip care călătorise în Peru. Și mi-a zis: „Dacă te duci în Peru, trebuie să mergi în Iquitos, e foarte fain acolo!” În Brazilia, am ajuns să stau la un couchsurfer care avea un apartament de… maximum 25 m², unde dormeam 11 oameni, de șase naționalități diferite. Acolo am întâlnit pe o tipă din Argentina care mi-a dat un contact din Peru. „Te duci în Iquitos? Te pun în contact cu prietena mea cea mai bună!” Am fost acolo, dar nu era Iquitos, ci un sătuc la 90 km distanță, unde ajungeai cu mașina, apoi cu tuk-tuk-ul, dup-aia cu barca. (râde)

În junglă mi-a plăcut mult, dar  jungla nu m-a plăcut pe mine. M-au mușcat țânțarii atât de tare încât n-aveam loc pe piele care să nu fie umflat, în afară de față și de palme. Timp de o lună mi-au tot ieșit bube.

Până atunci făcusem tot timpul planuri – trebuia să știu exact ce autobuz tre’ să iau, unde să mă duc, cum să fac… eram stresată. Când am făcut ayahuasca, am avut o viziune în care îmi luam propriul corp în brațe și-l puneam la poalele Sfintei Treimi. Spuneam „Doamne, ai grijă de mine, că eu nu știu să am grijă de mine.” Dup-aia n-am mai avut niciun stres. „Oare o să supraviețuiesc? Oare o să-mi ajungă banii? Ce fac eu după?” Vreo trei luni de zile am fost high

Când am ajuns în Mexic, parcă erau toate înșirate. Mergeam și sărea cineva să mă ajute sau stația autobuzului pe care îl căutam era exact în fața mea. Din Mexic am zburat în Statele Unite, unde am călătorit vreo două luni, apoi în Japonia.

Îmi puneam problema că Japonia e scumpă și n-o să mă descurc cu banii. Cineva de pe un site de voluntariat mi-a scris că mă așteaptă la ei. Cum m-au găsit… nu știu. Deci am fost în Himeji, la 650 km distanță de Tokyo, cu trenul. Japonezii vedeau că eu sunt aeriană, așa că mă luau de mână și îmi arătau. Aveam mereu un ghid turistic. (râde) Deci am ajuns la restaurant, într-un sat retras de lume, într-un vârf de munte. Ca-n filmele alea asiatice. (râde) Acolo am făcut… orice îmi ziceau ei – curățenie, tăiat legume, spălat toalete. După o săptămână m-au pus șefă peste voluntari.

Japonia e prima țară de care m-am îndrăgostit. Primul contact a fost cu toaleta publică – m-a fascinat! Are colac fierbinte și o grămadă de butoane care își reglează temperatura sau sunetul. Dacă ești pudic când faci pipi, îți imită sunetul de apă trasă… Are butoane pentru tot felul de jeturi care te spală. Și e unul dintre cele mai deosebite locuri în care am dormit, într-o noapte când ploua și am fost dată afară din tren (nu știam că în Japonia trenurile nu circulă noaptea…).

Se zice că, dacă vrei să fii un japonez adevărat, trebuie să escaladezi muntele Fuji și să mergi la cel mai mare templu al lor, în Ise. Eu le-am făcut pe amândouă.

În toată călătoria mea, în afară de Peru și de Thailanda, unde am plătit cazare, peste tot am stat prin couchsurfing sau am făcut voluntariat. Peste tot am gătit și, pe care-i prindeam, le făceam și masaj. Am vrut să întorc bunătatea oamenilor care mă cazau și îmi arătau împrejurimile. Îmi înflorise în cap ideea de a face un curs de bucătărie sau unul de masaj. Dar nu știam ce și cum.

După Japonia am plecat în China. Proastă alegere! Să te duci după Japonia în China e ca și cum ai pleca din cerul albastru și te-ai duce la 20 m sub pământ, să lucrezi în mină. E atât de poluat… Știi ce înseamnă să stai 21 de ore într-un tren în care nu se deschid geamurile și lumea fumează?!  Din Shanghai până în Guilin am supraviețuit cu niște măști 3M pe care mi le-a dat cadou un japonez… Mi le-a dat cu forța!

Uneori visam că aveam o zi normală de lucru. Că sunt la birou, că aștept o ofertă. Mă trezeam dimineața transpirată și obosită… Mă urmărea coșmarul ăsta, că o să mă întorc și o să muncesc același lucru.

În China m-am întâlnit cu o franțuzoaică. Eram cazate în același loc, făceam couchsurfing la o farmacistă, și i-am făcut masaj, că își scrântise piciorul. M-a întrebat: „Elena, tu ce faci acasă, faci masaj?” „Nu, am vândut asigurări.” „Păi cum? Faci atât de bine masaj…” Ea mi-a zis prima oară de cursurile de masaj din nordul Thailandei, că acolo se face cel mai bun masaj din lume. Cu o noapte înainte avusesem din nou coșmarul că eram la birou… Așa că mi-am spus: „Elena, trebuie să pui punct. Trebuie să faci ce-ți place! Deci ce-ți place ție?” „Masajul.” „Bun, pune mâna și caută un curs de masaj. Rupe odată pisica în două.”

Sâmbătă am avut visul, duminică am căutat pe Net cursuri de masaj în Thailanda. Am ales o școală care, deși mai scumpă cu 20%, oferea diplomă internațională. „Elena, OK, cu diploma asta poți să călătorești și să faci masaj.” Cursul începea peste șapte zile sau peste șase luni… Mi-am făcut calculele: după ce plăteam taxa de școlarizare, trebuia să trăiesc cu 10 dolari pe zi, pentru mâncare și cazare. Dar mi s-a părut OK pentru Thailanda, puteam să supraviețuiesc.

Am fost la școala de masaj TMC din Chiangmai. Are premii de la familia regală ca fiind cea mai bună școală de masaj thai și o grămadă de recunoașteri internaționale. Când am aterizat în Thailanda, la final de iulie, a fost pentru prima oară – după multele luni în care fusesem pe drumuri – când cineva în aeroport mă aștepta cu o tăbliță pe care scria numele meu. Nu știu cum e pentru alții, dar pentru mine a fost cel mai frumos lucru pe care l-am văzut vreodată… Numele meu scris și cineva care să mă aștepte. Am început să plâng, am luat-o pe doamna respectivă în brațe… Acum îmi dau seama că poate de asta i-am pus numele meu școlii pe care am deschis-o mai apoi – „Școala de masaj Thai – Elena Nastacă”.

Cu cât treceau zilele, cu atât mă îndrăgosteam mai mult de masaj. M-am dus la școala aia pentru că o franțuzoaică mi-a zis că e cel mai bun masaj din lume. Dar eu nu încercasem niciodată masaj thailandez! (râde) Din visul meu „o să călătoresc peste tot în lume și o să câștig bani”, am ajuns la „așa de bun e masajul ăsta că trebuie să mă duc acasă și să-l fac la români, că și noi merităm așa ceva”.

Citește continuarea poveștii pe ZI DA

Pe Elena o întâlniți în persoană la școala și centrul de masaj terapeutic thai care îi poartă numele și, online, pe Facebook.

Începe weekendul cu o porție de autenticitate & bucurii mici. DE CE NU? Gustă din interviurile „DE CE NU?“, coapte în fiecare vineri de Ziarul Metropolis și Zi DA pentru cafeaua de dimineață. Întâlnește-i pe oamenii puși față în față cu alegerile care i-au făcut fericiți.



05
/03
/24

Aăăă, Mihaela Trofimov este o actriță cu o mare foame pentru joacă, da, chiar așa, pentru joacă. Ăăă, o vedeți la Excelsior, la unteatru, la Brăila, pe scenă, puternică, talentată, expresivă. Ăăă ce voiam să zic? Citiți interviul în formă de alfabet și aflați cum o literă, Ă, descrie de cele mai multe ori starea ei de spirit.

12
/02
/24

Actorul Matei Arvunescu percepe vulnerabilitatea ca pe o lecție de actorie, îl citează pe marele Gabo, încercând să explice cum viața ar putea avea un sens și crede că „revoluție“ e un cuvânt cu mare greutate. Totul, într-un interviu sub formă de alfabet.

26
/01
/24

Mădălina Pavăl vorbește despre „Gazda“, spectacolul ei sonor de la Teatrelli, care are premiera pe 31 ianuarie și 1 februarie, de la ora 19.00, dar nu ne lasă nelămuriți nici în ceea ce privește cele mai frumoase lucruri care îi traversează viața. Totul, într-un interviu sub formă de alfabet.

10
/01
/24

Dacă vreți să aflați care a fost parola primului e-mail al actriței Andreea Hristu, o veți afla aici. Veți mai afla și care a fost spectacolul care a marcat-o cel mai mult, dar și care este cea mai prețioasă resursă pe care o avem. Toate acestea, într-un interviu sub formă de alfabet.

22
/12
/23

Oana Predescu, actrița Teatrului Excelsior din București, vorbește despre joacă, muzică și uitare, despre fascinație și anxietate, într-un interviu sub formă de alfabet.

06
/12
/23

Teatrul „Gong” și Revista „Euphorion” prezintă cea de-a treia conferință organizată în cadrul Simpozionului Național „Actualitatea Cercului Literar de la Sibiu”. Evenimentul va avea loc vineri, 8 decembrie, de la ora 18:00, la Librăria Humanitas „Constantin Noica” și îl va avea ca invitat pe Marin Mălaicu-Hondrari.

04
/12
/23

Începutul lunii decembrie aduce primele concerte din turneul de lansare al noilor albume Alternativ Quartet — Deocamdată suntem / Departe de solstiţiu. Acestea vor avea loc pe 5 decembrie la Muzeul Naţional de Artă al României din Bucureşti, pe 8 decembrie la Palatul Culturii din Iaşi, şi pe 14 decembrie la Casa Tranzit din Cluj-Napoca.