Muzica văzută prin ochii unui dirijor: „Pentru ce mergem la operă?” și „Nouă povești muzicale”
https://www.ziarulmetropolis.ro/muzica-vazuta-prin-ochii-unui-dirijor-pentru-ce-mergem-la-opera-si-noua-povesti-muzicale/

Fundaţia Calea Victoriei te invită vineri, 8 februarie, ora 19.00, la Palatul Cercului Militar Naţional, în Sala de Spectacole, la lansarea a două cărţi originale, aflate la a doua ediţie: „Pentru ce mergem la operă?” şi „Nouă poveşti muzicale”, semnate de talentatul dirijor Tiberiu Soare.

Un articol de Petre Ivan|30 ianuarie 2019

La eveniment vor participa Sandra Ecobescu, președintele Fundației Calea Victoriei, și dirijorul Tiberiu Soare, căruia publicul va putea să îi adreseze întrebări și să primească autografe.

În final ne vom bucura de un recital oferit de talentata soprană Cristina Fieraru, studentă a Universității Naționale de Muzică București, care va interpreta câteva arii celebre compuse de Mozart, Donizetti și Puccini.

Cele două volume sunt unice în peisajul nostru cultural prin tonul colocvial, informațiile inedite din lumea muzicii și forma grafică specială, cu ilustrații semnate Maria Surducan.

Ideile originale ale autorului și felul în care povestește ne introduc în universul unor muzicieni de geniu și ne permit să înțelegem mai bine epoca în care au creat.

Cărțile se adresează unui public larg, de la adolescenți curioși să înțeleagă fenomenul muzicii clasice, al operei sau al baletului, până la melomani pasionați, care vor să savureze mai bine compozitorii preferați, prin explorarea perspectivei oferite de un dirijor experimentat și erudit.

Există oameni care pot fi ascultați des în spațiul public, însă Tiberiu Soare este o personalitate pe care o vedem mai degrabă dirijând și mai puțin vorbind. Relansarea celor două volume este o ocazie de neratat pentru cei care vor să-l asculte povestind despre muzică, marea lui iubire – Opera și compozitorii preferați.

Intrarea este liberă. Înscrierile se fac la [email protected], pentru că locurile sunt limitate.

Foto: Miluță Flueraș

11
/05
/23

Asociația Castel Salbek continuă până pe 31 mai înscrierile pentru International Salbek Opera Masterclass (23-27 august), o serie de cursuri premium susţinute de soliști lirici de anvergură internațională - mezzosoprana Ruxandra Donose, tenorul Ramon Vargas și soprana Leontina Văduva -, primul masterclass de acest gen din România care se va desfăşura într-un cadru de poveste, pe Domeniul Castelului Salbek, la Petriș, județul Arad.

11
/05
/23

Pianistul româno-american de jazz Lucian Ban îi invită pe contrabasista franceză Sarah Murcia și pe violistul american Mat Maneri să susțină împreună cu el o serie de concerte, masterclass-uri și discuții post-concert la București, Timișoara și Brașov, creând un program original inspirat din muzica populară românească, jazz și muzica de cameră europeană.

10
/05
/23

Mai este doar o lună până la Summer in the City, cel mai așteptat festival al verii din Bucureşti, când artiști renumiți, printre care cel mai mare entertainer al momentului, Robbie Williams, artiști români și DJ, vor urca oficial pe scena din Piața Constituției.

08
/05
/23

Așa cum și-a obișnuit publicul de mulți ani, în luna mai ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO propune un eveniment de înaltă ținută artistică: CONCERTUL REGAL, prezentat anual în jurul datei de 10 mai - sărbătoare a regalităţii în România. Evenimentul se bucură de fiecare dată de prezența unor membri ai Casei Regale.

08
/05
/23

15 artiști internaționali performează la ”Jazz in Church” (11-14 mai) în ritmuri de jazz, muzică medievală, compoziții de muzică contemporană și foarte multă improvizație ce va beneficia de acustica minunată a Bisericii Lutherane din București.

27
/04
/23

Music Gallery, proiectul care a oferit publicului un nou mod de interacțiune cu muzica, s-a bucurat de un succes peste așteptări la Cluj. Galeria a fost deschisă timp de patru săptămâni, în perioada 25 martie-23 aprilie, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca și a fost vizitată de peste 5.000 de persoane de toate vârstele.