Nae Caranfil, la Nocturnele TVR
https://www.ziarulmetropolis.ro/nae-caranfil-la-nocturnele-tvr/

Realizatoarea Marina Constantinescu promite pentru vineri, 28 noiembrie, ora 24.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+, o ediţie Nocturne completă: despre viaţă, oameni, filme, politică şi visuri. Cu Nae Caranfil.

Un articol de Petre Ivan|27 noiembrie 2014

Nae Caranfil – „Regizorul generaţiei mele”, după cum îl numeşte Marina Constantinescu, oferă telespectatorilor o ediţie Nocturne completă: despre viaţă, oameni, filme, politică şi visuri. Emisiunea poate fi urmărită de la ora 24.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.

La Nocturne, Nae Caranfil se fereşte sa dea definiţii, să pună în cuvinte ce înseamnă cinematografia. Se teme că, devenind teoretician, şi-ar pierde creativitatea. Dar vorbeşte cu pasiune despre munca lui şi viaţa lui: cinematografia.

Nae Caranfil a absolvit în 1984 cursurile Institutului Național de Artă Teatrală şi Cinematografică şi a fost repartizat la Buftea ca asistent regie, lucru care nu i-a fost pe plac din prima clipă. A urmat teatrul, dar numai pentru a acumula mai multă experienţă, spre a-şi atinge scopul: acela de a face filme.

„Nu sunt un spectator de teatru atât de avid cum ar trebui să fiu”, mărturiseşte regizorul. Şi tot el declară: „Sunt iritat că spectatorii de teatru se ridică în picioare la sfârşitul pieselor şi aplaudă ca la congres.” În emisiunea de vineri, telespectatorii vor putea urmări şi argumentaţia pe care cineastul român se bazează când afirmă acest lucru.

A debutat ca regizor şi scenarist în 1993 cu E pericoloso sporgersi, peliculă premiată la festivalurile de film de la Bratislava din acelaşi an şi Nae CaranfilBaule-1994, dar şi de către ACIN în 1993. Marina Constantinescu îi mărturiseşte invitatului ei că E pericoloso sporgersi este filmul românesc pe care l-a vizionat de cele mai multe ori.

Acestui moment de succes i-au urmat altele: Asphalt tango (1995), Dolce far niente (1999), Filantropica (2001), Restul e tăcere (2008) şi Closer to the Moon (marele jaf din 1959 comis de 5 inşi asupra maşinii BNR, varianta Nae Caranfil).

„N-aş paria nici trei bani pe realitatea mea din Closer to the Moon. Dar poate realitatea mea e mai bună!”, spune regizorul care, recunoaşte, este îndrăgostit de ficţiune, de poveste. „Pentru mine, povestea este esenţa umanităţii, mama care-şi adoarme copilul, este tot!”

Alte poveşti, spuse de Nae Caranfil, pot fi ascultate la Nocturne. Din această toamnă, poveştile culturale depănate în miez de noapte, la Nocturne, pot fi urmărite fiecare vineri, de la ora 24.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.

Foto: Nae Caranfil şi Marina Constantinescu – TVR

18
/11
/14

Fidel misiunii sale de a descoperi și împărtăși publicului din România cele mai intrigante noutăți cinematografice, Festivalul Internațional de Film Experimental București (BIEFF, 10-14 decembrie) dă startul unui nou parteneriat, cu Berlinale Forum Expanded, în cadrul căruia va prezenta patru filme din selecția prestigioasei secţiuni a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin. 

18
/11
/14

Dacă până acum ,,Love Building” era tabăra de reparat relaţii, de această dată lucrurile se complică şi pentru terapeuţi, care în frunte cu personajul interpretat de Dragoş Bucur experimentează diverse probleme de cuplu, alături de actriţa Adina Şteţcu, cea care din 26 decembrie îi este parteneră pe marele ecran în Alt Love Building.

15
/11
/14

La 25 de ani de la revoluție, "Baricada Culturală" - proiect realizat de Radio România Cultural în parteneriat cu Docuart - oferă șansa cunoașterii și înțelegerii în profunzime a unei perioadei gri, comuniste, prin mijlocul artei cinematografice, instrument accesibil tuturor.

15
/11
/14

Domnule Woody Allen, aveți dreptate: un zâmbet feminin fermecător îl poate da peste cap chiar și pe cel mai rațional bărbat. Iar Colin Firth joacă impecabil personajul autosuficient asaltat de un cocktail de ridicol, nesiguranță și surescitare la întâlnirea cu o femeie frumoasă, interpretată de grațioasa Emma Stone.

14
/11
/14

Deux jours, une nuit / Două zile, o noapte, în regia fraţilor Dardenne, cu Marillon Cotillard (La Vie en Rose, Inception, The Dark Knight Rises), câştigătoarea Oscar-ului din 2008, va avea premiera vineri, 21 noiembrie, distribuit în România de Independenţa Film, după ce anul acesta a făcut parte din Competiţia Oficială a Festivalului de la Cannes.

14
/11
/14

Locuitorilor Capitalei li s-a pregătit în această iarnă un nou festival de film, al cărui profil îl constituie scurtmetrajele de comedie: Comedy Short Film Festival @ Plaza România (16 – 22 februarie 2015). Festivalul e organizat sub egida Anchor Grup, o companie ce susține activ artele, și găzduit de Movieplex.

13
/11
/14

Centrul Cultural German Braşov, cu susţinerea Institutului Goethe Bucureşti şi in parteneriat cu Biblioteca Judeţeană "George Bariţiu" Braşov, vă invită să vizionaţi filme despre Primul Război Mondial, cu prilejul împlinirii unui secol de la izbucnirea conflictului internaţional.

13
/11
/14

Pasionaţii de benzi desenate, filme, seriale şi jocuri video sunt aşteptaţi, de vineri până duminică, la prima ediţie Ice Comic Con, de la Palatul Copiilor din Bucureşti, un eveniment desfăşurat sub egida celei mai mari convenţii de profil din estul Europei - East European Comic Con.

12
/11
/14

CRONICĂ DE FILM „Interstellar”, cea mai nouă ispravă a lui Christopher Nolan, considerat simbol al auteurism-ului în cetatea Hollywoodului, este ambiţios la nivel formal, dar cu personaje şi destule situaţii neconvingătoare.

12
/11
/14

Regizorul Quentin Tarantino plănuieşte să se retragă din activitate după terminarea peliculei "The Hateful Eight", spunând că turnarea a zece filme şi lăsarea fanilor cu sentimentul de a vrea mai mult "sună corect".

11
/11
/14

The Tunnel/ Der Tunnel, o dramă intensă bazată pe povestea adevărată a unui campion la înot care a fugit din Germania de Est, cu Alexandra Maria Lara într-unul dintre rolurile-cheie, va fi proiectat în închiderea Cinepolitica Extra Time miercuri, 19 noiembrie, de la 20.30, la Cinema Elvira Popescu. Evenimentul are loc între 17-19 noiembrie, la Elvira Popescu, și cuprinde șase filme premiate despre Germania divizată și dezbateri cu istorici, sociologi și politologi

11
/11
/14

Institutul Balassi – Instiutul Maghiar din Bucureşti, împreună cu Muzeul Naţional al Ţăranului Român, organizează, în perioada 10-16 noiembrie 2014, a opta ediţie a Săptămânii Filmului Maghiar la Bucureşti. Evenimentul îşi propune să reflecte spiritul şi diversitatea cinematografiei maghiare actuale.

11
/11
/14

Festivalul Filmului Francez, organizat de către Institutul Francez din România și Ambasada Franței, a lansat și la ediția din acest în secțiunea „Competiție”, a cărui scop este să aducă în lumina reflectoarelor regizorii aflați la primul sau al doilea lungmetraj.