Năpasta, o dezbatere despre Adevăr – în premieră la Teatrul EXCELSIOR
https://www.ziarulmetropolis.ro/napasta-o-dezbatere-despre-adevar-in-premiera-la-teatrul-excelsior/

Teatrul EXCELSIOR prezintă spectacolul Năpasta, versiune regizorală a dramei omonime, scrisă I. L. Caragiale, ce poartă semnătura Andrei şi Andreea Grosu. Primele reprezentaţii vor avea loc în zilele de 24 şi 25 noiembrie, respectiv 6 decembrie 2018, ora 19:00.

Un articol de Petre Ivan|20 noiembrie 2018

O femeie, trei bărbați și o crimă rămasă nepedepsită. Trei oameni care au mințit, ani la rând și care se acuză reciproc de nebunie: făptuitorul crimei se ascunde sub masca nevinovăției, inocentul condamnat pe nedrept joacă rolul vinovatului, iar văduva celui ucis devine soția ucigașului, sperând că astfel îl va deconspira pe acesta și va face dreptate. Acolo unde cercul disimulărilor se scurtcircuitează, din preaplinul minciunii, începe procesul. Un proces care se derulează în timp real, aici și acum, sub privirea spectatorilor, timp de 75 de minute.

Decupată din contextul social în care a fost plasată inițial și transpusă într-un univers atemporal, drama este esențializată, iar personajele se ciocnesc într-un punct nodal: nevoia de adevăr. Pentru fiecare dintre ei, crima neelucidată reprezintă o situație-limită și imposibilitatea de a merge mai departe. Ce bănuiește Anca, ce știe și ce va reuși să demonstreze? Spectatorii vor afla odată cu dezbaterea la care vor lua parte ca martori și ca jurați, în egală măsură.

Raporturile se reconfigurează spectaculos, de la o scenă la cealaltă. Fiecare gest reprezintă un posibil indiciu în descoperirea vinovatului, un „barometru” al impulsurilor care transformă fiecare nuanță și fiecare cuvânt rostit sau rămas nespus într-un element decisiv.

„Anca, Dragomir, Gheorghe și Ion nu sunt doar personajele lui Caragiale, ci devin subiecți pentru un experiment uman pe tema adevărului, a conștiinței și a vinei. Năpasta este un spectacol la care participi doar dacă ai curaj.” Andrei și Andreea Grosu

Spectacolul propus de Andrei și Andreea Grosu ia forma unui joc retrospectiv și introspectiv, deopotrivă, traversat de tensiune din prima până la ultima secundă. Frică, remușcare, răzbunare, suspans. Un mecanism subtil care întinde la maximum fiecare coardă a dramei și o tranșează apoi cu bisturiul conștiinței. Prin Năpasta, Andrei și Andreea Grosu propun publicului o dezbatere ce urmărește efectele pe care le produce absența adevărului.

Spectacolul se adresează publicului cu vârsta de peste 15 ani.

Biletele pot fi achiziționate online de pe site-ul www.bilet.ro și de la casa de bilete a Teatrului Excelsior (Strada Academiei, nr. 28).

Foto: Năpasta – facebook

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

05
/04
/24

Brașov Jazz & Blues Festival, unul dintre marile festivaluri urbane de gen din România, revine între 15 și 18 august 2024, cu cea de-a 12-a ediție, iar orașul Brașov va fi din nou gazdă pentru peste 100 de artiști din toate colțurile lumii, care vor învălui publicul în ritmurile vibrante ale muzicii născute din jazz și blues.

04
/04
/24

Evenimentele interdisciplinare propuse în proiectul de cercetare coregrafică ROOTS, un proiect AREAL co-finanțat de AFCN, vin în întâmpinarea crizei generalizate care ne împresoară, căutând soluții pe măsura complexității problemelor suprapuse și interdependente cu care ne confruntăm, îndemnând la o explorare a rădăcinilor ce unesc omul, societatea în care trăim și întreaga biosferă.

02
/04
/24

Institutul Cultural Român participă în premieră, prin ICR Bruxelles și Centrul Național al Cărții, cu un stand propriu la „Foire du livre de Bruxelles / Târgul Internațional de Carte de la Bruxelles”, care se va desfășura în perioada 4-7 aprilie 2024, la Centrul de expoziții Tour et Taxis din capitala Belgiei.

02
/04
/24

Mobius & The Institute transformă centrul Bucureștiului într-un hotspot al culturii Hip-hop. Cea mai mare expoziție a artistului Saddo ocupă Piața Amzei.

29
/03
/24

Romanian Design Week, un festival multidisciplinar dedicat industriilor creative ce promovează designul, arhitectura, creativitatea și inovația, lansează în colaborare cu UniCredit Bank un concurs destinat tinerilor ilustratori și designeri grafici din România, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. Scopul competiției este crearea colecției oficiale de obiecte de merchandising pentru festival, având ca temă "Unlock the City".