N(aum), cu Oana Pellea şi Cristina Casian, după textele lui Gellu Naum, la Teatrul Metropolis
https://www.ziarulmetropolis.ro/naum-cu-oana-pellea-si-cristina-casian-dupa-textele-lui-gellu-naum-la-teatrul-metropolis/

Iubitorii teatrului vor avea parte, în curând, de o întâlnire inedită cu poetul Gellu Naum. Este vorba despre cinci reprezentaţii ale spectacolului N(AUM), după textele îndrăgitului poet român, cu Oana Pellea şi Cristina Casian în distribuţie. Un proiect UNTEATRU, găzduit de Teatrul METROPOLIS cu sprijinul Fundaţiei Gellu Naum. Proiect realizat cu sprijinul Raiffeisen Bank.

Un articol de Petre Ivan|28 octombrie 2014

Primele două reprezentații ale spectacolului N(aum) vor avea loc în zilele de 6 și 7 noiembrie, de la ora 19.00.

N(AUM) este un spectacol de teatru al cărui scenariu s-a cernut din universul dlui Naum, de acolo unde alte legi guvernează realitatea. Am tot mai puternic senzația unei călătorii, am amintirea peisajelor, gustul aerului, stranietatea și cumințenia sunetelor, am ramas cu amprenta golului și a căutării, și mai ales cu sentimentul însoțirii. Nu e doar universul naumian, e zona lucrurilor uitate, a înțelegerii pierdute, a marii căutări și a marii treceri, toate, absolut toate existând dintotdeauna în noi: ”cheia e în iubire, desigur, de aceea atât de greu de văzut.” (Gellu Naum)

unnamed

N(aum) – INFO

Texte: Gellu Naum

Cu: Oana Pellea și Cristina Casian

Scenografia: Vladimir Turturică

Regia: Mariana Cămărășan

proiect UNTEATRU, găzduit de Teatrul METROPOLIS şi susținut de Raiffeisen Bank

„Un univers, o ușă spre o altă realitate, un vârtej de cunoaștere, un labirint de inițiere: întâmplarea acestui scenariu și spectacol ține de întâmplătorul obiectiv. Senzația mea este că trebuia să mi se întămple această întâlnire: Mariana Cămărășan, Cristina Casian, Vladimir Turturică și universul naumian. Mulțumesc domnule Naum că ne îngăduiți“. – Oana Pellea

Foto: N(aum), cu Oana Pellea şi Cristina Casian

Citiţi şi:
02
/10
/23

Artă, experiențe multisenzoriale marca Madrigal, povești de noapte ale Bucureștiului și primul design show în colaborare cu V&A din Londra, în perioada 29 septembrie - 14 ianuarie, la Palatul Dacia-România de pe Lipscani, în cadrul Art Safari Stars Edition.

29
/09
/23

Acum un secol, preoţi scandalizaţi de un film - "Păcat" (1924) de Jean Mihail - cereau interzicerea acestuia. O sută de ani mai târziu, un nou apel al unor clerici ortodocşi pentru oprirea de la difuzare a unui film, documentarul "Arsenie. Viaţa de apoi" (2023) de Alexandru Solomon. Amuzantă şi revelatoare paralelă.

29
/09
/23

Atelierele de autocunoaștere prin scris Casa din mine vin în întâmpinarea adolescenților bucureșteni, membri ai trupei de teatru Brainstorming, elevi ai Colegiului Național Bilingv „George Coșbuc”, Colegiul Național „Sfântul Sava”, Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Liceul Teoretic Internațional de Informatică (ICHB) și Liceul Teoretic „Alexandru Vlahuță” din București.