Ne-am pierdut răbdarea pentru filme lente? Cazul „The Power of the Dog”
https://www.ziarulmetropolis.ro/ne-am-pierdut-rabdarea-pentru-filme-lente-cazul-the-power-of-the-dog/

OPINIE Ironiile peste care am dat recent despre o presupusă lentoare a filmului „The Power of the Dog” m-a făcut să mă întreb dacă nu ne-am pierdut cumva răbdarea de a vedea astfel de opere cinematografice mai contemplative.

Un articol de Ionuţ Mareş|16 februarie 2022

The Power of the Dog are 12 nominalizări la Oscar. Una este sigur pentru primul film în timpul căruia mai poţi vedea şi un altul. Şi le pricepi pe amândouă”.

Asta scria recent pe Facebook un cunoscut jurnalist.

E doar una din numeroasele „glume” care se fac pe seama presupusei lentori a filmului lui Jane Campion (aşa că nu contează atât de mult autorul postării).

Evident – şi o spun sincer -, orice film e criticabil şi oricine e îndreptăţit la o părere.

Apoi, nu am de ce să iau apărarea lui „The Power of the Dog” (deşi astfel de reacţii mi-l fac probabil mai simpatic decât îmi este).

Însă ce mi se pare simptomatic este atât de răspândita lipsă de răbdare şi de deschidere pentru un tip de cinema mai contemplativ, mai observaţional, mai lent, care le poate da unora senzaţia că în astfel de filme nu se întâmplă nimic (de unde şi ideea că le-ai putea înţelege şi dacă ai vedea altceva în paralel).

E şi amuzant: „The Power of the Dog” e chiar antrenant dacă îl compari cu filmele unor cineaşti ca Lav Diaz, Apichatpong Weerasethakul, Tsai Ming-liang, ca să dau ca exemple – extreme – maeştrii asiatici ai „slow cinema”-ului şi care nu ajung în listele de la Oscar.

O explicaţie este, evident, lipsa de expunere la alte forme de cinema decât cel mainstream – nu blamez asta, pentru că e normal ca oamenii să nu aibă timp decât de câteva filme, alea care atrag atenţia (deşi poate că tocmai absenţa unui astfel de exerciţiu ar trebui să te facă mai reţinut în păreri).

Dar e şi prejudecata că fiecare cadru şi fiecare scenă trebuie să livreze o informaţie clară (dacă se poate, în special prin dialoguri) pentru ca firul narativ să lase impresia că avansează şi că oferă surprize la tot pasul.

Ce nu pare limpede însă – şi o arată astfel de comentarii – este că de fapt filmul lui Jane Campion face asta, doar că într-un mod anti-spectacular. Personal, am admirat şi mi s-au părut satisfăcătoare lucrătura fină din regia ei, montajul subtil, acumularea de detalii care se vor dovedi esenţiale, anti-psihologismul, invitaţia la simpla observare.

Probabil că „The Power of the Dog” nu e cel mai bun exemplu, dar – ştiu că ar trebui să fie o evidenţă – cinema-ul bun înseamnă, printre altele, şi să urmăreşti timp de mai multe minute un banal fapt de viaţă.

Şi mai e ceva: la această nerăbdare contribuie, bineînţeles, şi algoritmii cu care ne-au obişnuit platformele (poţi oricând opri de tot sau pune pauză, poţi mări viteza de vizionare, poţi trece la altceva, poţi face şi altceva între timp – lucruri pe care o vizionare la cinema le limitează).

Însă bănuiesc că Jane Campion şi-a asumat sau nu îi pasă de toate astea lansându-şi filmul direct pe Netflix (care l-a şi produs), aşa că nu pot învinui prea tare spectatorul.

Dar, în final, pot remarca o ironie: printre multele nominalizări la Oscar se numără şi cea pentru imagine (operatoarea Ari Wegner), adică lucrul cel mai puţin pus în valoare prin vizionarea filmului pe ecranele digitale mai mici sau mai mari de acasă.

27
/10
/22

În cele 4 zile de festival au fost peste 300 de oameni în public, în cele 3 locații: la Cinema Victoria, Faber și Facultatea de Arte și Design. Festivalul a fost deschis cu “Pentru minte tu ești Ceaușescu“, în regia lui Sebastian Mihăilescu, care a avut asociat și primul Q&A al festivalului, și s-a încheiat la Faber, cu proiecția filmului „Alb pe Alb”, în regia lui Viera Čákanyová.

26
/10
/22

În luna noiembrie, la History Channel puteţi urmări un documentar despre istoria Colosseumului (cea mai celebră arenă din toate timpurile), cum este viața trăită în munți, ce știa omenirea în antichitate despre extratereștrii și cum s-au păstrat până astăzi legendele faraonilor.

25
/10
/22

După un turneu sold out al echipei în mai multe orașe din țară, filmul Capra cu Trei Iezi intră oficial în cinematografe pe 28 octombrie, în weekendul de Halloween. Bazat pe povestea lui Ion Creangă, filmul a fost primit de public cu surprindere și nostalgie: scenariul respectă basmul lui Creangă, care este, în fond, o poveste de groază, nu neapărat una de adormit copiii. În rolurile principale joacă Maia Morgenstern și Marius Bodochi, iar regia este semnată de Victor Canache.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.

20
/10
/22

„Oameni de treabă” / „Men of Deeds”, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc în distribuție, va avea o avanpremieră specială în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, sâmbătă, 22 octombrie.

19
/10
/22

CRONICĂ DE FILM După câteva încercări nereuşite de-a lungul anilor de-a face un horror românesc inspirat din literatură sau folclor (de la moroi la vampiri), iată în sfârşit un film căruia nu îi este ruşine să scoată capul în lume - „Capra cu trei iezi”, un debut independent realizat de Victor Canache, care acum câţiva ani lansa şi un scurtmetraj cu acelaşi titlu.