Ne-am văzut joi, la concertul de la Polivalentă
https://www.ziarulmetropolis.ro/ne-am-vazut-joi-la-concertul-de-la-polivalenta-trupa-vama-si-a-lansat-un-album-in-limba-engleza/

Joi, 12 octombrie, la Sala Polivalentă din Bucureşti, în timpul concertului Vama, într-un moment aproape metafizic, o mulţime de oameni de toate vârstele aveau doar 18 ani.

Un articol de Diana Trăncuţă|22 octombrie 2017

Trupa Vama și-a lansat un album în limba engleză (Better) ca „să cucerească Bulgaria”, iar noul lor aer british s-a simțit din plin în acea seară. Trăiască, deci, muzica românească, pentru că, în ciuda comentariilor unor fani mai patrioți ai trupei, iubitori de limbă română, Vama, chiar de va ajunge să umple într-o zi stadionul Wembley, va rămâne (și) a noastră – ca Nadia, ca Simona.

Până atunci însă, seara a început cu Summer Love – erau multe ierni peste tot în lume, dar  în acest colț de oraș era vara lui Chirilă, aia pe care o știm de când visam sub apă, de când ne înrudeam cu luna și de când ne zgâriau scoici în mâna dreaptă.

Summer time will freeze my inside war

Tot de vară, de viață, de Vamă, a fost și Riding High, de drum lung, de libertate, ca și mai vechea Vara asta, cu solo-urile de chitară, sau la refren, când mulțimea de groupies din marginea scenei cânta în delir, mâinile li se desprindeau de corp și se înălțau sus, sus, în promisiunea eternă a îndrăgostirii văratice.

Mai agresive, cu nerv, au fost, Cure-K, despre barbaria ființei umane într-o lume dominată de egoism și consecințele pe care le aduce, și Ultimul om, de pe albumul din 2012, o refulare împotriva societății.

People drool when other people bleed/People crush what other people build

Piesele de pe noul album Vama sunt foarte vizuale, chiar și acelea care vorbesc, în esență, despre natura umană. Sunt povești pe muzică, ca Burning Man, despre singurătate, iluzii și redescoperire, Memories Now, deja celebră, marcată de latinescul ,,carpe diem”, Start a Fight, despre demonii care se nasc în apocalipsa unei iubiri și Ghosts at War – întotdeauna există ceva pentru care merită să lupți.

Din nou cu o poveste, cea a fericirii necăutate, vine și Copilul care aleagă către mare, și tot de un copil e legată și A Better Man for You. Tudor Chirilă ia microfonul și explică ceva despre un cerc mai mic într-un cerc mai mare, iar în timpul cântecului pe ecranele din spate e proiectată chiar această imagine și ea semnifică relația dintre un tată și fiul lui, se-aude prima oară sunetul inocent al unei jucării care se agață deasupra patului spre visare, iar apoi izbucnește iubirea instinctuală, animalică, dragostea neclintită, indiferent de căile vieții.

Now I know what it is to care, you barely stumble/And I’m there, I’m so frightened of the day you’ll need to go away/And I’ll be here to stay with nothing but my love

Înainte de London Feeling, Chirilă avertizează publicul că urmează o piesă cu multe versuri, și chiar așa e, ar putea la fel de bine ca piesa să fie o piesă de teatru, dacă timpul s-ar dilata cumva, pentru că apar decoruri și personaje – prostituata plină de regrete care ascunde în ea o dramă paternă, femeia bogată căreia bogăția nu îi poate umple toate golurile spirituale. Vânarea fericirii, frica de singurătate, într-o lume lipsită de sens, în care suntem ca niște fluturi chinuiți, sunt toate puse în versuri de o complexitate rară pentru muzica românească.

Considering the world, it doesn’t look like love has won

Lumea se ridică de pe scaune la Perfect fără tine – așa se întâmplă mereu la un mare hit, un băiețel devine adult, începe să iubească și își cântă iubirea de câteva minute, bate din palme și strigă cu gura până la urechi ,,ai risipit iubirea pe un dobitoc”.

Pe Victoria ta, două fetițe dau din cap, ca rockerii celebri, și cântă la chitări invizibile, sunt copii care n-aveau cum să crească cu Vama Veche, nici măcar cu Vama, dar imaginea asta, ca o coincidență frumoasă, e o victorie în sine.

Piesă a regretelor, In the Name of Love stârnește tot felul de nostalgii, e cântecul unei despărțiri și e frumos de tot, mai ales spre final, când se aude un cor de voci feminine care dau mai departe o lecție despre cum iubirea e despre pace, prietenie și încredere.

If you seek true love, your mind and your heart shouldn’t fight

Emoția crește în intensitate pe Fata în boxeri și în tricoul alb, piesa pe care oftează toți îndrăgostiții în secțiunea de comentarii de pe Youtube și nu doar acolo, dar și pe Fingers and Sin, ultima piesă de pe noul album, cumva firesc; în simplitatea ei de baladă la care se aude doar ecoul unei chitări, e o piesă caldă în care copiii au dreptate, jocul lor e sincer, iar câteva versuri mai încolo apare sentimentul tragic și trist că oamenii n-au reușit să iubească, deși au fost învățați să o facă.

People watched him love, but how they failed to see

Ultimul bis al unei seri care n-ar mai fi vrut să se termine a fost Nu am chef azi, o piesă care se năștea  undeva în 1997. La 20 de ani de-atunci, ne-am văzut joi, ne-am văzut joi…

Foto – Vama: Dragoș Asaftei

24
/10
/15

Cel mai proaspăt şi dinamic festival de jazz are loc în Sibiu, între 13 și 15 noiembrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor. Si anul acesta au fost invitați artişti cu abordări muzicale spectaculoase, cu povești şi perspective inedite.

24
/10
/15

Doctorandă în anul I la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti sub îndrumarea prof. univ. dr. Șerban-Dimitrie Soreanu, pianista Mădălina Claudia Dănilă este pentru a doua oară oaspete al Stagiunii de marţi seara, de la Ateneu, pe 27 octombrie.

23
/10
/15

Joi, 29 octombrie, ora 19.30, Jazz:ish te va introduce într-o atmosferă electrică alături de Nils Petter Molvær, unul dintre pionierii “future jazz-ului”, un subgen format prin fuziunea muzicii electronice cu jazz-ul.

23
/10
/15

„Lor, țiganilor, să le mulțumim că ne-au păstrat muzica, această comoară ce abia acum o prețuim; numai dânșii (!) ne-au desgropat-o, au trecut-o și dat-o în păstrare din tată în fiu, cu acea grijă sfântă ce o au pentru ce le e mai scump pe lume: muzica.” - George Enescu, în urmă cu mai bine de un secol. Lucrări pe care odinioară le interpretau celebri lăutari şi care au reprezentat o puternică sursă de inspiraţie pentru Enescu în creaţiile proprii se vor auzi la Sala Radio miercuri, 28 octombrie, de la 19.00, într-un concert inedit care aduce pentru prima oră, în aceeaşi seară, pe aceeaşi scenă, ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO şi ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ RADIO.

20
/10
/15

Jazz de calitate, curat, interpretat fără emfază sau artificii. Pe 10 și pe 11 octombrie, Avishai Cohen a susţinut la Sala Radio din Bucureşti două concerte de promovare a noului său album ’’From Darkness’’, o formulă de trio - contrabas, pian şi percuţie.

20
/10
/15

„Dorantes. Interacción” este titlul combinaţiei „incendiare” a două genuri muzicale: jazz şi flamenco, genuri ce atrag astăzi un public extrem de numeros. Iubitorii muzicii se pot bucura de aceasta sâmbătă, 24 octombrie (de la 19.00), în concertul susţinut de pianistul spaniol DORANTES, la Sala Radio.

16
/10
/15

Nu, nu am de gând să vorbesc despre mirese şi nunţi, ci despre două discuri în aparenţă antagonice tocmai prin faptul că vin din partea a doi muzicieni foarte diferiţi, cu o experienţă foarte diferită. Totuşi, un lucru le uneşte: calitatea intrinsecă a muzicii de pe aceste două discuri. Protagoniştii sunt violonistul Ithzak Perlman şi compozitorul Max Richter.

16
/10
/15

O scrisoare scrisă de Wolfgang Amadeus Mozart unui prieten austriac, botanist de renume, a fost vândută în SUA pentru suma de 217.000 de dolari. În misiva de o pagină, scrisă în limba germană și nedatată, dar compusă probabil în iulie sau în august 1786, Mozart (1756-1791) îi cere prietenului său Nikolaus Joseph von Jacquin să îi restituie trei partituri prin curier.

15
/10
/15

Aţi ascultat vreodată un recital de orgă? Un asemenea eveniment muzical deosebit vă propune joi, 22 octombrie (19.00) muzicianul polonez BOGDAN NARLOCH, invitat la Sala Radio, care se bucură de privilegiul de a fi dotată cu cea mai mare orgă din România şi una dintre cele mai mari din Europa (peste 7.600 de tuburi).

14
/10
/15

Pe 26 octombrie, de ziua ei, la Sala Palatului din Capitală, de la ora 20.00, Corina Chiriac va fi gazda spectacolului de muzică ușoară românească „80 la putere!”. Mihai Constantinescu, Adrian Daminescu, Cătălin Crișan, Silvia Dumitrescu, Carmen Rădulescu, Anca Țurcașiu, Anastasia Lazariuc au răspuns invitației comunității “80 la putere!” de a o celebra pe una dintre solistele de mare succes ale muzicii ușoare românești, pe scena Sălii Palatului.

14
/10
/15

Cântăreaţa de origine marocană va concerta pe 15 octombrie la Sala Radio într-un concert ce se anunţă incendiar, biletele fiind aproape epuizate. Hindi Zahra a debutat ca muzician pe scenele din Paris, acolo unde locuieşte de la vârsta de 15 ani.

14
/10
/15

Ediția a zecea a Festivalului de Muzică Veche București va debuta la Sala Radio, în data de 20 octombrie, de la ora 19, cu „Inspired by Italy”, concert susținut de Orchestra Barocă a Uniunii Europene (EUBO), condusă de dirijorul Lars Ulrik Mortensen. În program vor fi prezentate lucrări de Georg Friedrich Händel, Antonio Vivaldi și Tomaso Albinoni.

14
/10
/15

O călătorie muzicală de la barocul lui VIVALDI - celebrul creator al suitei „Anotimpurile” - la clasicismul lui HAYDN şi al genialului MOZART, este ceea ce vă propune ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO, în concertul prezentat miercuri, 21 octombrie (19.00), la Sala Radio.