-->

Ne-am văzut joi, la concertul de la Polivalentă
https://www.ziarulmetropolis.ro/ne-am-vazut-joi-la-concertul-de-la-polivalenta-trupa-vama-si-a-lansat-un-album-in-limba-engleza/

Joi, 12 octombrie, la Sala Polivalentă din Bucureşti, în timpul concertului Vama, într-un moment aproape metafizic, o mulţime de oameni de toate vârstele aveau doar 18 ani.

Un articol de Diana Trăncuţă|22 octombrie 2017

Trupa Vama și-a lansat un album în limba engleză (Better) ca „să cucerească Bulgaria”, iar noul lor aer british s-a simțit din plin în acea seară. Trăiască, deci, muzica românească, pentru că, în ciuda comentariilor unor fani mai patrioți ai trupei, iubitori de limbă română, Vama, chiar de va ajunge să umple într-o zi stadionul Wembley, va rămâne (și) a noastră – ca Nadia, ca Simona.

Până atunci însă, seara a început cu Summer Love – erau multe ierni peste tot în lume, dar  în acest colț de oraș era vara lui Chirilă, aia pe care o știm de când visam sub apă, de când ne înrudeam cu luna și de când ne zgâriau scoici în mâna dreaptă.

Summer time will freeze my inside war

Tot de vară, de viață, de Vamă, a fost și Riding High, de drum lung, de libertate, ca și mai vechea Vara asta, cu solo-urile de chitară, sau la refren, când mulțimea de groupies din marginea scenei cânta în delir, mâinile li se desprindeau de corp și se înălțau sus, sus, în promisiunea eternă a îndrăgostirii văratice.

Mai agresive, cu nerv, au fost, Cure-K, despre barbaria ființei umane într-o lume dominată de egoism și consecințele pe care le aduce, și Ultimul om, de pe albumul din 2012, o refulare împotriva societății.

People drool when other people bleed/People crush what other people build

Piesele de pe noul album Vama sunt foarte vizuale, chiar și acelea care vorbesc, în esență, despre natura umană. Sunt povești pe muzică, ca Burning Man, despre singurătate, iluzii și redescoperire, Memories Now, deja celebră, marcată de latinescul ,,carpe diem”, Start a Fight, despre demonii care se nasc în apocalipsa unei iubiri și Ghosts at War – întotdeauna există ceva pentru care merită să lupți.

Din nou cu o poveste, cea a fericirii necăutate, vine și Copilul care aleagă către mare, și tot de un copil e legată și A Better Man for You. Tudor Chirilă ia microfonul și explică ceva despre un cerc mai mic într-un cerc mai mare, iar în timpul cântecului pe ecranele din spate e proiectată chiar această imagine și ea semnifică relația dintre un tată și fiul lui, se-aude prima oară sunetul inocent al unei jucării care se agață deasupra patului spre visare, iar apoi izbucnește iubirea instinctuală, animalică, dragostea neclintită, indiferent de căile vieții.

Now I know what it is to care, you barely stumble/And I’m there, I’m so frightened of the day you’ll need to go away/And I’ll be here to stay with nothing but my love

Înainte de London Feeling, Chirilă avertizează publicul că urmează o piesă cu multe versuri, și chiar așa e, ar putea la fel de bine ca piesa să fie o piesă de teatru, dacă timpul s-ar dilata cumva, pentru că apar decoruri și personaje – prostituata plină de regrete care ascunde în ea o dramă paternă, femeia bogată căreia bogăția nu îi poate umple toate golurile spirituale. Vânarea fericirii, frica de singurătate, într-o lume lipsită de sens, în care suntem ca niște fluturi chinuiți, sunt toate puse în versuri de o complexitate rară pentru muzica românească.

Considering the world, it doesn’t look like love has won

Lumea se ridică de pe scaune la Perfect fără tine – așa se întâmplă mereu la un mare hit, un băiețel devine adult, începe să iubească și își cântă iubirea de câteva minute, bate din palme și strigă cu gura până la urechi ,,ai risipit iubirea pe un dobitoc”.

Pe Victoria ta, două fetițe dau din cap, ca rockerii celebri, și cântă la chitări invizibile, sunt copii care n-aveau cum să crească cu Vama Veche, nici măcar cu Vama, dar imaginea asta, ca o coincidență frumoasă, e o victorie în sine.

Piesă a regretelor, In the Name of Love stârnește tot felul de nostalgii, e cântecul unei despărțiri și e frumos de tot, mai ales spre final, când se aude un cor de voci feminine care dau mai departe o lecție despre cum iubirea e despre pace, prietenie și încredere.

If you seek true love, your mind and your heart shouldn’t fight

Emoția crește în intensitate pe Fata în boxeri și în tricoul alb, piesa pe care oftează toți îndrăgostiții în secțiunea de comentarii de pe Youtube și nu doar acolo, dar și pe Fingers and Sin, ultima piesă de pe noul album, cumva firesc; în simplitatea ei de baladă la care se aude doar ecoul unei chitări, e o piesă caldă în care copiii au dreptate, jocul lor e sincer, iar câteva versuri mai încolo apare sentimentul tragic și trist că oamenii n-au reușit să iubească, deși au fost învățați să o facă.

People watched him love, but how they failed to see

Ultimul bis al unei seri care n-ar mai fi vrut să se termine a fost Nu am chef azi, o piesă care se năștea  undeva în 1997. La 20 de ani de-atunci, ne-am văzut joi, ne-am văzut joi…

Foto – Vama: Dragoș Asaftei

18
/08
/23

Cea mai mare ediție a Brașov Jazz & Blues Festival a avut loc timp de șase zile, între 10 și 15 august 2023, în șapte locații din oraș și în două localități din proximitatea Brașovului, și a adus iubitorilor de muzică bună, atât localnici, cât și turiști, concerte, jam-sessions, petreceri, ateliere muzicale, târg de viniluri, filme muzicale și documentare biopics la Cinema Astra, proiecții de filme în aer liber și activități pentru copii.

17
/08
/23

Maeștrii Ruxandra Donose, Ramón Vargas și Leontina Văduva vor pregăti 22 de tineri din întreaga lume, care vor participa, în perioada 23-27 august, la International Salbek Opera Masterclass, primul curs de măiestrie de acest fel din România, care se va desfăşura pe Domeniul Castelului Salbek, la Petriș, județul Arad.

15
/08
/23

Ai căutat bucuria sinceră a unor copii care dansează? Ai căutat gustul memorabil al siropului de soc? Sau zâmbetul unui femei de 101 ani, îmbrăcată într-un costum săsesc de sărbătoare?

14
/08
/23

La împlinirea a 15 ani (pe data de 15 august) de la înființarea Orchestrelor Naționale de Tineret ale României, proiect creat și coordonat de violoncelistul și profesorul Marin Cazacu, Orchestra Română de Tineret a fost pentru a șaptea oară invitată la Festivalul Young Euro Classic de la Berlin, unul dintre cele mai importante evenimente culturale de gen din întreaga lume.

11
/08
/23

De la muzică renascentistă și barocă la folclor tradițional georgian și momente de improvizație: Seria de concerte de la miezul nopții din cadrul ediției din acest an al Festivalului Internațional George Enescu vine cu 11 propuneri de recitaluri de neratat, pe scena Ateneului Român. Concertele nocturne sunt programate în vinerea, sâmbăta şi duminica, de la 22:30, între 1 si 23 septembrie, cu o singură excepţie: concertul pe care Corul Naţional de Cameră “Madrigal - Marin Constantin” îl va susţine joi, 7 septembrie.

11
/08
/23

Copilăria și basmul sunt elemente către care ne întoarcem inevitabil, de fiecare dată când simțim nevoia de joc și aventură. Bucium este formația care ne încurajează să aruncăm o privire de ansamblu în imaginația pe care o aveam când eram mici, nelăsând acea stare, pe care adesea o trecem cu vederea în viețile noastre agitate, să dispară. De aceea, în spiritul unei stări de suflet ușoare și a unei dorințe arzătoare de aventură muzicală, seria „Light Sessions” le predă ștafeta celor de la Bucium pe 16 august.

10
/08
/23

Cea de-a treia ediție a festivalului The Jazz Cave va avea loc în perioada 16 – 18 august 2023. O experiență muzicală într-un decor impresionant, festivalul aduce peste 20 de formații din Europa și de peste ocean, care vor bucura publicul cu concerte de jazz și alte stiluri muzicale, ce se vor desfășura pe două scene - Peștera Innerland și Zănoaga Dreamland.