Ne despărțim de Ilinca Tomoroveanu
https://www.ziarulmetropolis.ro/ne-despartim-de-ilinca-tomoroveanu/

Cu adâncă durere în suflet, colegii din Teatrul Naţional anunţă stingerea din viaţă a celei care a fost şi va rămâne pentru totdeauna Minunata Doamnă a Teatrului Românesc ILINCA TOMOROVEANU, care a luminat cu blândeţea, profunzimea şi puterea harului său numeroasele personaje cărora le-a dat viaţă pe scenă şi pe marele sau micul ecran…

Un articol de Liliana Matei|3 mai 2019

A jucat pe scena Naţionalului bucureştean încă de la debut, din 1964  şi până la sfârşitul carierei, în piese din marele repertoriu universal şi naţional, abordând o mare varietate de personaje, de la Oana din „Apus de soare”, Crina din „Patima roşie” de Mihail Sorbu, Anca – „Vlaicu Vodă” de Alexandru Davila, Celesta Finley din „Dulcea pasăre a tinereţii” de Tennessee Williams la Clitemnestra în „Trilogia antică” şi Irena Romescu din „Jocul ielelor” şi toate acestea numai pe scenele TNB, unde ultimul rol nou a fost Bătrâna din piesa lui Tuncer Cücenoğlu, „Avalanşa”, în regia lui Radu Afrim.

De-a lungul carierei a lucrat sub îndrumarea unor regizori renumiţi ca Sică Alexandrescu, Marietta Sadova, Alexandru Finţi, Horea Popescu, Mihai Berechet, Ion Cojar, Sanda Manu, Andrei Şerban…

A fost răsplătită cu distincţii importante cum ar fi cea acordată de statul francez – Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor, 2012, şi cea acordată de Preşedinţia României în 2004, Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor.

A fost Directorul artistic al Teatrului Naţional din Bucureşti începând din 2005 şi până la finalul vieţii. A făcut parte din Senatul UNITER şi, ca nepoată a poetului Octavian Goga, a cinstit memoria prestigiosului scriitor cu ajutorul  Fundaţiei Culturale „Zilele Octavian Goga” a cărei Preşedintă de onoare a fost începând din 1999.

Ilinca Tomoroveanu a plecat dintre noi după o lungă și grea suferință purtată cu discreție…
Zâmbetul ei cald, chipul cu adevărat de icoană, frumusețea cu care a fost dăruită de Dumnezeu ne vor însoți mereu, ca un îndemn pentru noi toți, și pentru fiecare în parte, pentru a trăi într-o lume mai demnă și mai lipsită de tulburare…

Cei care doresc să-şi ia un ultim rămas bun sunt aşteptaţi astăzi, vineri 3 mai, începând cu ora 16.30, la Biserica „Izvorul Tămăduirii” (Biserica Mavrogheni, Str. Monetăriei nr.4, lângă Muzeul Ţăranului Român), iar mâine, sâmbătă 4 mai, între orele 10.00-13.00 sicriul va fi depus în Foaierul Sălii Studio a Teatrului Național. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 4 mai 2019, la ora 13.30, la Cimitirul Bellu.

Dumnezeu să o odihnească în pace!

09
/02
/22

Regizorul și scenaristul polonez Krzysztof Kieślowski va fi celebrat la cea de-a 21-a ediție a TIFF printr-o amplă retrospectivă prilejuită de comemorarea, în 2021, a 80 de ani de la nașterea cineastului. În perioada 17-26 iunie, zece dintre cele mai apreciate opere ale sale vor putea fi revizitate în cadrul secțiunii Close-up Krzysztof Kieślowski, ca parte dintr-un program special dedicat cinematografiei din Polonia, una dintre cele două țări invitate la această ediție de festival.

08
/02
/22

OPINIE Primul lucru care mi-a atras atenţia când m-am uitat pe nominalizările din acest an la Premiile Oscar, anunţate marţi de Academia Americană de Film, a fost numărul mare de filme cu subiecte plasate în trecut.

03
/02
/22

CRONICĂ DE FILM O frumoasă animaţie japoneză, „Belle” (2021, r. Mamoru Hosoda), care a avut anul trecut premiera mondială la Cannes, ajunge acum şi în cinematografele de la noi, atât în versiunea originală şi cu subtitări, cât şi dublată în română.

01
/02
/22

CRONICĂ DE FILM Pe măsură ce treceau minutele din „The Worst Person in the World” (2021) la proiecţia de la Cinema Elvire Popesco, mă tot gândeam: juriul de la Cannes a avut la îndemână acest „mare film existenţialist contemporan” (o descriere justă pe care aveam să o citesc apoi în revista Positif) pentru a-i acorda Palme d`Or, dar a preferat în schimb, din dorinţa de a scrie istorie, să aleagă un pariu riscant ca „Titane”?

31
/01
/22

CRONICĂ DE FILM "Lucruri pentru care merită să plângi" (2021), debutul în lungmetraj al regizoarei româno-maghiare Cristina Groşan, este portretul generaţiei de 30 de ani, cu fricile şi nesiguranţele ei. Cu premiera mondială în competiţia Festivalului de la Sarajevo, filmul poate fi găsit în unele cinematografe din ţară.

28
/01
/22

„Miracol”, thrillerul psihologic regizat de Bogdan George Apetri, își începe circuitul pe marile ecrane din România chiar înainte de data premierei și va avea parte de avanpremiere și de proiecții speciale, urmate de Q&A cu echipa filmului, în Cluj, Timișoara, București, Sibiu și Piatra Neamț.

26
/01
/22

CRONICĂ DE FILM La fel ca „Neidentificat” (2020), prima parte a unei preconizate trilogii filmate la Piatra Neamţ şi în împrejurimi, „Miracol (2021) este prins între dorinţa de a spune lucruri tari din sfera dramelor morale şi încărcate psihologic şi înclinaţia de a testa convenţiile unui amestec de thriller şi policier.

20
/01
/22

CRONICĂ DE FILM Regizorul mexican Michel Franco atinge o nouă culme a teribilismului cu „Nuevo orden”/"Noua ordine" (distribuit acum în cinematografele de la noi de Transilvania Film), câştigător în 2020 al unui de neînţeles Mare Premiu al Juriului la Festivalul de la Veneţia.

13
/01
/22

Dacă pentru mulți dintre noi sfârșitul anului trecut a stat, din punct de vedere cinematografic, sub semnul lungmetrajului lui Sorrentino, „È stata la mano di Dio”, începutul lui 2022 ne-a pus în fața unui alt film italian – „Trei etaje” / „Tre piani”, semnat de Nanni Moretti.