„Necunoscuții: Prădători în noapte” readuc teroarea pe marile ecrane
https://www.ziarulmetropolis.ro/necunoscutii-pradatori-in-noapte-readuc-teroarea-pe-marile-ecrane/

Ucigaşii mascaţi din thriller-horror-ul cult ,,Necunoscuţii”, bazat pe întâmplări reale, se întorc cu o nouă poveste halucinantă în ,,Necunoscuţii: Prădători în noapte”.

Un articol de Petre Ivan|11 martie 2018

Asemenea primului film şi de această dată personajele principale din horror sunt mai mult decât un declanşator pentru intrigă şi violenţă. ,,Filmul original se deosebea de restul producţiilor de gen, prin atenţia oferită construirii unor relaţii între personaje, ceea ce transforma totul într-o experienţă şi mai înfricoşătoare”, declara producătorul James Harris.

Cu multiple nominalizări la Premiile Emmy, frumoasa actriţă din ,,Mad Men”, Christina Hendricks nu a stat pe gânduri atunci când i-a fost propus acest rol. ,,Într-o zi unul dintre agenţii mei m-a informat că a primit o ofertă pentru implicarea mea în acest film, nu am ezitat să accept, pentru că sunt o mare fană a primului horror. A fost una dintre cele mai infricoşătoare experienţe cinematografice trăite de mine vreodată”, a concluzionat actriţa.

Filmul aduce în prim plan vacanța unei familii liniștite, care la un moment dat ia o turnură de-a dreptul mortală atunci când ajunge să se cazeze într-un parc de rulote, însă găseşte întregul complex abandonat. Odată cu lăsarea nopții, trei psihopați mascați dau startul unei curse de groază, testând toate limitele victimelor care încearcă disperate să scape cu viață.

„Necunoscuții: Prădători în noapte” este regizat de Johannes Roberts și vine ca o continuare a horror-ului de succes „Necunoscuții”, lansat în 2008. Distribuit de Vertical Entertainment, filmul are premiera în cinematografe din 9 martie.

18
/04
/22

Selecția de filme OWR#15 surprinde la scară mică complexitatea mediului natural și este gândită ca un ecosistem în sine, secțiunile dezvoltându-se ca niște ramuri care cresc din același trunchi și care doar împreună formează un întreg.

07
/04
/22

Regizorul american Steven Speilberg a acceptat invitatia American Independent Film Festival de a intra într-un dialog cu publicul cinefil din România. Vineri, 15 aprilie, la Cinema Elvire Popesco, după proiecția filmului West Side Story va avea loc o conversație care va fi moderată de criticul de film Andrei Gorzo.

06
/04
/22

Questo, platforma de divertisment urban care oferă jocuri tematice de explorare a lumii reale, și HBO Max provoacă bucureștenii să descopere universul serialului românesc „RUXX” într-un mod inedit, din 9 aprilie!

05
/04
/22

Luna aprilie marchează lansarea unui nou proiect educațional organizat de Asociația One World Romania. Pornind de la principiul că citirea unui film se poate asemăna cu cititul unei cărți, proiectul „Educație media prin film documentar la bibliotecă” face un pas asumat pentru a crește competențele de analiză critică a imaginii ale publicului larg, cu filmul documentar despre drepturile omului ca material didactic.

31
/03
/22

CRONICĂ DE FILM Câte ceva despre noul film al lui Pedro Almodóvar, “Madres paralelas” (2021), ajuns acum şi în cinematografele din România, distribuit de Independenţa Film.