„Neruda”. Viaţa ca o ficţiune
https://www.ziarulmetropolis.ro/neruda-viata-ca-o-fictiune/

CRONICĂ DE FILM Marele cineast chilian Pablo Larrain oferă în „Neruda” un portret extravagant, într-un stil inventiv, al uriaşului scriitor şi controversatului om politic comunist Pablo Neruda, pornind de la un moment decisiv al vieţii acestuia – prigonirea sa în 1948-1949.

Un articol de Ionuţ Mareş|24 august 2017

Din viaţa plină de evenimente importante a marelui scriitor, laureat cu Nobelul pentru literatură în 1971, şi controversatului diplomat şi om politic Pablo Neruda, regizorul chilian Pablo Larrain, mereu interesat de trecutul ţării sale, alege să ficţionalizeze o scurtă perioadă, într-un portret ireverenţios sau, mai degrabă, uman.

Mai exact, anul 1948 şi începutul lui 1949, interval în care Neruda, membru al Partidului Comunist, este înlăturat din funcţia de senator, în cadrul prigoanei preşedintelui de atunci împotriva comuniştilor, şi urmărit pentru a fi arestat.

Excentricul poet, foarte iubit de oamenii simpli datorită poemelor sale angajate şi poziţiilor sale publice, se ascunde timp de mai multe luni şi reuşeşte în cele din urmă să treacă munţii şi să ajungă în Argentina.

Acestea sunt reperele narative cunoscute, împrumutate din realitate, în jurul cărora scenaristul Guillermo Calderón, care a mai lucrat cu Larrain la „El club” (2015), construieşte o ficţiune surprinzătoare şi fascinantă, tratată în stilul inconfundabil de neconvenţional, de inventiv şi de destabilizator al regizorului chilian, unul din marii autori de cinema ai momentului.

În centru este Pablo Neruda (jucat expansiv Luis Gnecco), un personaj prezentat deopotrivă ca sclipitor de inteligent şi caraghios de grotesc, lucid şi sentimental, uman şi teatral, modest şi vanitos, ataşat de soţie şi iubitor de bordeluri. Un protagonist care nu este însă şi cel din perspectiva căruia avem acces la întâmplările narate.

Larrain introduce în off, încă din debut, vocea unui povestitor – un ambiţios inspector de poliţie (interpretat de superstarul mexican Gael García Bernal) care intră mai târziu în film şi care este însărcinat să îl prindă pe Neruda.

Filmul este construit pe această urmărire, în marginea căreia se conturează portretele câtorva personaje în fond misterioase (Neruda, soţia sa, inspectorul) şi descrierea unei epoci tulburi.

Însă mai mult decât o eventuală cronică istorică, „Neruda” este un fermecător joc de metaficţiune. Şi asta pentru că poliţistul s-ar putea dovedi invenţia genialului scriitor pe care îl urmăreşte. Un personaj secundar ce aspiră la statutul de personaj central, pe care şi l-ar putea câştiga dacă l-ar prinde pe creatorul său.

Dacă la început se sugerează că Neruda este creaţia comisarului Óscar Peluchonneau, pe parcurs rolurile se schimbă. Iar poetul pare a face din această cursă de-a şoarecele şi pisica un prilej de creaţie, de reinvetare (însuşi numele său a fost la început un pseudonim) – viaţa, indiferent de pericolele care o pândesc, devine ea însăşi o operă ficţională, o operă de artă. Este sensul profund al filmului.

Printr-o regie (doar aparent) bulversantă, care îndeamnă spectatorul să renunţe la comoditate, Larrain pare a fi găsit cel mai potrivit stil pentru a reflecta în spirit, de pe poziţii egale, nu atât fragmente din viaţa extravagantă a unui uriaş scriitor, cât un tip de literatură greu de încadrat.

„Neruda” îşi dezvăluie permanent caracterul de construct ficţional. De la trăsăturile îngroşate ale personajelor, la numeroasele cadre frontale în care acestea sunt filmate. De la secvenţele din maşină, realizate în studio, ca în cinema-ul american al anilor `40, la vocea din off (specifică de altfel unor filme noir ale aceleiaşi perioade).

Mai mult, Larrain introduce permanente ruperi de ritm, printr-un montaj fragmentat şi prin schimbarea radicală a decorurilor, a spaţiului, în special în timpul aceluiaşi dialog, păstrând totuşi continuitatea discuţiei. E ca într-un caleidoscop în care totul se amestecă şi se rearanjează cu fiecare mişcare, iar ceea ce impresionează este tocmai strălucirea acestui spectacol.

„Neruda” poate fi văzut în cinematografele din România din 25 august, fiind distribuit de Independenţa Film.

 

22
/12
/16

Cu siguranţă unul dintre cele mai aşteptate filme ale anului, care se bucură deja de şapte nominalizări la Globurile de Aur şi se poziţionează astfel ca unii dintre marii favoriţi la Oscaruri, ,,La La Land” va avea premiera în cinematografele din România pe 23 decembrie.

21
/12
/16

“Allied”, cu cu Marion Cotillard şi Brad Pitt în distribuție, “Collateral Beauty”, Will Smith, Keira Knightley, Edward Norton, Kate Winslet şi Helen Mirren, “Alice Through the Looking Glass”, cu Helena Bonham Carter si Johnny Depp și „Office Christmas Party”, cu Jennifer Aniston pe afiș, se numără printre cele mai proaste filme ale anului, în opinia celor de la faimoasa revistă Rolling Stone.

21
/12
/16

Născută într-o zi de 21 decembrie (1935), la Slobozia-Hodorogea, Orhei, în Basarabia, Stela Popescu a venit pe lume într-o familie de învățători, iar prima amintire pe care o are bine întipărită în memorie este invadarea Basarabiei de către armata rusă.

20
/12
/16

Primul spin-off al seriei "Star Wars", "Rogue One: A Star Wars story", a reușit cel de-al treilea cel mai bun start din acest an la box-office-ul nord-american, "pulverizându-și" concurenții. "Rogue One" a avut deja încasări de 300 de milioane de dolari la nivel mondial, deși nu a fost lansat încă în Coreea de Sud sau pe imensa piață chineză.

20
/12
/16

Regizorul și scenaristul Nae Caranfil este deopotrivă autorul textelor și compozitorul pieselor muzicale de pe coloana sonoră a celui mai recent film al său, 6,9 pe scara Richter, o comedie cu momente de musical puse în scenă de coregraful sârb Milan Gromilić. A avut premiera la ediţia TIFF de anul acesta, iar din 20 ianurie 2017 rulează pe marile ecran, inclusiv la Cluj.

19
/12
/16

Al Pacino va juca rolul lui Tennessee Williams în piesa "God Looked Away", prima producţie a Pasadena Playhouse, în programul PlayWorks. Spectacolul, care relatează o perioadă tulburată din viaţa dramaturgului, va avea premiera în primăvara lui 2017.

19
/12
/16

NOUA GENERAŢIE DE ARTIŞTI. Dorotheea Petre (aproape 36 de ani) este bine-cunoscută publicului cinefil din ţara noastră, din pelicula „Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii” (2006).

19
/12
/16

“Când eram tânăr, viața mi se părea fără sfârșit...” - Marcello Mastroianni. Astăzi se împlinesc 20 de ani de la moartea celui considerat latin loverul și figura simbol a cinemaului italian.

18
/12
/16

Topul celor mai bune filme care au putut fi văzute în premieră în România în 2016 este împărţit în trei. Un clasament de 10 poziţii include cele mai îndrăzneţe filme distribuite în cinematografe. Apoi, un top cu câteva filme exclusiv din festivaluri şi trei recomandări de documentare.

16
/12
/16

Relansat pe platforma Cinepub, "Senatorul melcilor", filmul cu care Mircea Daneliuc participa în 1995 în Competiţia oficială a Festivalului de la Cannes, este o satiră politică în care grotescul este îmblânzit prin comic.

15
/12
/16

Cel mai aşteptat film românesc al anului 2017, ,,Ana, mon amour“, în regia lui Călin Peter Netzer, a fost selectat în competiţia oficială a celei de-a 67-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Berlin (9-19 februarie) şi va putea fi vizionat în cinematografele din România din 3 martie, la scurt timp după premiera internaţională.

15
/12
/16

Tudor Aaron Istodor, actorul din „Fixeur” (regia: Adrian Sitaru), a fost selectat în programul Shooting Stars din cadrul celei de-a 67-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Berlin. Evenimentul va avea loc în perioada 9-19 februarie 2017, în capitala Germaniei.

12
/12
/16

O participare istorică la Cannes, prezenţe şi premii în alte festivaluri importante, o nouă reformă, dezorientarea sau manierizarea unor regizori consacraţi, încercări onorabile de film de gen, documentare îndrăzneţe, dar şi obişnuitele pocnitori: un an 2016 bogat pentru cinematografia română.