Nichita Stanescu, Gogol și John Fowles
https://www.ziarulmetropolis.ro/nichita-stanescu-stiati-ca/

În urmă cu 84 de ani, pe data de 31 martie 1933, venea pe lume, la Ploieşti, poetul, scriitorul şi eseistul român Nichita Stănescu, ales post-mortem membru al Academiei Române. A fost unul dintre cei mai de seamă scriitori pe care i-a avut limba română, limbă pe care el însuşi o denumea: Dumnezeiesc de frumoasă. Tot într-o zi de 31 martie se năşteau filosoful René Descartes, compozitor Franz Joseph Haydn şi scriitorii Nikolai Vasilievici Gogol si John Fowles.

Un articol de Petre Ivan|31 martie 2017

A scris enorm, a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru literatură, în 1977 și a fost  considerat de critici unul dintre cei mai mari poeți români după Cel de-al Doilea Război Mondial. S-a stins din viață la vârsta de 50 de ani.

Am să vă spun un lucru, cu riscul de a mă repeta. Eu nu prea cred că există poeţi, cred că există poezie. – Nichita Stănescu

Tot într-o zi de 31 martie…Nichita Stanescu

1889: A fost inaugurat Turnul Eiffel, construcție impunătoare, modelată în aproximativ 7.000 de tone de oțel, al cărei profil este simbolul Franței.

1959: Al 14-lea Dalai Lama, Tenzin Gyatso, a ajuns la granița cu India, unde i s-a oferit azil politic

1966: Lansarea navei spațiale sovietice fără echipaj uman, Luna 10, primul vehicul spațial care a intrat pe orbita Lunii.

1967: Jimi Hendrix și-a ars chitara la London’s Astoria Theatre. A fost spitalizat pentru că și-a ars mâinile.

S-au născut:

1596: René Descartes, filosof, matematician francez (d. 1650)

1732: Franz Joseph Haydn, compozitor austriac (d. 1809)

1809: Nikolai Vasilievici Gogol, scriitor rus (d. 1852)

1891: Ion Pillat, poet și traducător român, laureat al Premiului Național pentru literatură (d. 1945)

1914: Octavio Paz, poet și publicist mexican, laureat al Premiului Nobel (d. 1998)

1926: John Fowles, scriitor englez (d. 2005)

1943: Christopher Walken, actor american

1949: Tamara Crețulescu, actriță româncă de teatru și film

S-au stins din viaţă:

1727: Isaac Newton, matematician, fizician (n. 1643)

1855: Charlotte Brontë, scriitoare britanică (n. 1816)

1917: Emil Adolf von Behring, medic german, laureat al Premiului Nobel (n. 1854)

1945: Anne Frank, al cărei jurnal faimos a fost publicat după al doilea război mondial (n. 1929)

1993: Brandon Lee, actor american, fiul lui Bruce Lee (n. 1965)

1997: Gheorghe Tomozei, poet român (n. 1936)

2009: Marga Barbu, actriță de teatru și film – „Haiducii”, „Mărgelatu” etc.

Foto cu Nichita Stănescu şi Jimi Hendrix – wikipedia

 

18
/07
/18

Pictor, scenarist, regizor şi producător de film, Jean Negulesco (Ioan Negulescu după starea civilă), este primul român care a avut Hollywood-ul la picioare și singurul regizor autohton nominalizat la premiile Oscar. A realizat filme cu Cary Grant, Marilyn Monroe, Gary Cooper,  Greta Garbo, Sophia Loren, Maurice Chevalier, Angie Dickinson, Fred Astaire, Lauren Bacall sau Joan Crawford. Jean Negulesc s-a stins din viață pe 18 iulie 1993, în Marbella, Spania, după o carieră care a numărat aproape  60 de filme.

18
/07
/18

Prima fotografie publicată vreodată pe Internet este o imagine prelucrată în Photoshop a formației Les Horrible Cernettes, o trupă de muzică pop alcătuit din angajate ale Centrul European de Cercetări Nucleare din Geneva (CERN). Fotografia a fost realizată pe 18 iulie 1992 de către Tim Berners-Lee, unul dintre părinții internetului.

17
/07
/18

În ianuarie 1933, matematicianul belgian (și preot catolic) Georges Lemaitre călătorea împreună cu faimosul fizician Albert Einstein în California, pentru o serie de seminarii. După ce belgianul a detaliat teoria sa Big Bang, Einstein a aplaudat și a spus: "Aceasta este cea mai frumoasă și satisfăcătoare explicație a creației pe care am ascultat-o vreodată". Se împlinesc, astăzi, 124 de ani de la nașterea lui Georges Lemaître

06
/07
/18

Louis Armstrong, în anul 1961, cântându-i soției sale, Lucille Wilson*, în fața Piramidei lui Keops, una din Cele 7 Minuni ale Lumii. Louis Armstrong s-a stins din viață acum 47 de ani, într-o zi de 6 iulie.

05
/07
/18

În 1964 erau tineri, frumoși, bogați și celebri. Alain Delon (82 de ani astăzi) și Jane Fonda (va împlini 81 de ani în decembrie) și-au dat replica, în urmă cu mai bine de jumătate de veac, în filmul în „Les Félins / Joy House”, pelicula semnată de René Clément.

29
/06
/18

Într-o zi de 29 iunie (1974) Charles Aznavour  domina vânzările din Marea Britanie cu "She", singura sa melodie fruntaşă în Regatul Unit. Fotografia de față, realizată în 1952, a fost postată în urmă cu doar câteva ore pe pagina de facebook a legendarului cântăreț francez, care a împlinit, luna trecută, 94 de ani. În imagine apar Edith Piaf, Charles Aznavour și un prieten apropiat al celor doi, Roland Avellis (alias "Cântărețul fără nume")

26
/06
/18

Se întâmpla pe 26 iunie 1977, la Market Square Arena din Indianapolis. Atunci Elvis Presley susținea ultimul său concert. Peste mai puţin de două luni, la 16 august 1977, artistul va fi găsit mort în baia sa. Concluzia raportului medical: moarte naturală - stop cardiac.

18
/05
/18

Se împlinesc, astăzi, 630 de ani de la sfinţirea Mănăstirii Cozia, construită pe vremea lui Mircea cel Bătrân, la îndemnul Sfântului Cuvios Nicodim de la Tismana, duhovnic al lui Mircea „întru cele Dumnezeieşti”. La Mănăstirea Cozia a luat fiinţă prima şcoală de copişti şi caligrafi din Ţara Românească şi tot acolo a trăit şi primul imnograf român, Filotei, mare logofăt al Țării Românești.

16
/05
/18

Pe 16 mai 1980, Marin Preda (58 de ani) era descoperit fără suflare pe patul camerei sale de la Casa de creaţie a scriitorilor de la Mogoşoaia. Mai mulţi apropiaţi ai scriitorului au considerat că moartea lui Preda este cel puţin suspectă. După decesul său, mai multe manuscrise pe care scriitorul le păstra într-o valiză depozitată la Editura Cartea Românească au dispărut fără urmă.

09
/05
/18

S-au împlinit, anul acesta, 100 de ani de la moartea lui George Coșbuc (născut într-o zi de 20 septembrie), unul dintre cei mai cunoscuți poeți români, prilej pentru un nou episod al seriei "Curiozități (esențiale)"

08
/05
/18

Se împlinesc, astăzi, 115 ani de la moartea unuia dintre cei mai talentaţi, influenţi şi interesanţi artişti ai secolului al XIX-lea. În primăvara anului 2015, tabloul său “Nafea Faa Ipoipo?" ("Când te vei căsători?"), realizat în anul 1892, devenea cea mai scumpă operă de artă din istorie, după ce era achiziționat pentru suma de 300 de milioane de dolari. Recordul lui Gauguin a rezistat doar un an și jumătate, până în noiembrie 2017, când “Salvator Mundi”, pictura atribuită lui Leonardo da Vinci, era cumpărată cu 450,3 milioane de dolari.