-->

Nicolae Manolescu, Ambasadorul României la UNESCO, nu-şi poate justifica veniturile
https://www.ziarulmetropolis.ro/nicolae-manolescu-ambasadorul-romaniei-la-unesco-nu-si-poate-justifica-veniturile/

ANI a constatat că ambasadorul României la UNESCO, Nicolae Manolescu Apolzan, nu poate justifica aproximativ 78.000 de euro şi a sesizat Comisia de specialitate de la Curtea de Apel Bucureşti să facă un control privind averea acestuia.

Un articol de Petre Ivan|10 iulie 2014

Potrivit Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), în anul 2009, Nicolae Manolescu Apolzan a realizat venituri salariale în cuantum de 664.492,62 de lei, iar modificările patrimoniale intervenite în aceeaşi perioadă au fost în cuantum de 991.389 de lei, rezultând o diferenţă nejustificată de 326.896,38 lei (aproximativ 78.000 de euro), informează Mediafax.

Astfel, ANI a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti să facă un control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către Nicolae Manolescu Apolzan în perioada exercitării funcţiei publice.

Nicolae Manolescu Apolzan este ambasador, delegat permanent al României de pe lângă Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură Paris, începând din 20 noiembrie 2006.Unesco

ANI a precizat că Nicolae Manolescu Apolzan a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare şi elementele identificate, iar acesta a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.

Manolescu: Nu ştiu nimic

„Nu ştiu nimic. A existat un dosar acum cinci ani la ANI şi a fost închis. Din câte mi-a comunicat ANI în urmă cu aproximativ un an, dosarul respectiv a fost închis. De unde a apărut acum asta nu ştiu”, a declarat  Nicolae Manolescu.

Manolescu a mai spus că în respectivul dosar al ANI nu era vorba despre faptul că el nu ar putea justifica o sumă de aproximativ 78.000 de euro.

„Oricum sumele pe care le cheltuisem, le-am declarat. Aş vrea eu să am 78.000 de euro de cheltuială”, a mai spus Nicolae Manolescu.

Întrebat dacă va contesta raportul de evaluare al ANI, Nicolae Manolescu a spus: „Dacă mi se va comunica ceva oficial, o să contest”.

Foto cu  Nicolae Manolescu şi UNESCO – facebook, wikipedia

24
/02
/25

Institutul Cultural Român de la Varșovia și Institutul „Adam Mickiewicz”, în colaborare cu Centrul Cultural Subcarpați, organizează, în perioada 24-28 februarie 2025, ateliere de creație ale grupului muzical polonez Dagadana cu un grup de artiști români condus de Marius Andrei Alexe, liderul grupului Subcarpați.

24
/02
/25

Pentru contemporani, mai ales cei din tânăra generație,  Viena anilor 1900 nu era centrul modernității europene, așa cum o percepem noi astăzi. Inovații artistice, arhitecturale, muzicale, literare, filosofice și psihologice erau secondate de o gravă criză politico-socială.

20
/02
/25

Sezonul „Primăvara Franceză ÎMPREUNĂ” reprezintă punctul culminant al Centenarului Institutului Francez din România, sărbătorit între mai 2024 și mai 2025, marcând un secol de angajament dedicat cooperării culturale, științifice și educaționale dintre Franța și România.

17
/02
/25

Teatrul Metropolis anunță premiera lunii februarie: „Club 27”, text de Cătălina Mihai, regie Alex Bogdan. Spectacolul se joacă în datele de 18, 19, 20 februarie 2025, la sala Mare, începând cu ora 19:00.

17
/02
/25

La ediția din 2025 a Premiilor BAFTA, echivalentul Premiilor Oscar din cinemaul britanic, Adrien Brody a fost desemnat cel mai bun actor într-un rol principal, câștigând în fața actorului de origine română Sebastian Stan, nominalizat și el. Premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal i-a revenit lui Mikey Madison pentru interpretarea din lungmetrajul „Anora”. „The Brutalist” a fost recompensat cu premiul pentru cea mai bună regie.

16
/02
/25

A trecut deja o vreme de când în Franța face vâlvă o întâmplare cu mai multe tăișuri, un fapt de viață ce constituie un foarte bun prilej de reflecție, cazul fiindu-le cunoscut oamenilor de litere. Pe scurt, Kamel Daoud, scriitorul franco-algerian recompensat în 2024 cu Premiul Goncourt pentru romanul „Houris”, a fost dat în judecată pentru încălcarea dreptului la viață privată de o tânără care susține că romancierul i-a scris povestea fără a-i fi cerut permisiunea.

15
/02
/25

Anul acesta, de Ziua Îndrăgostiților, iubirea devine concretă în Piața Amzei printr-o expoziție ce prezintă o selecție de lucrări din două colecții de artă private: Cicirean și Rus.

12
/02
/25

Institutul Cultural Român organizează, prin Centrul Național al Cărții, „Retrospectiva anului editorial românesc 2024”, eveniment online dedicat traducătorilor de limba română din întreaga lume și tuturor celor interesați de actualitatea literară din România. Luminița Corneanu, scriitoare și publicistă, va contura o perspectivă asupra literaturii pentru copii și tineret, scriitoarea și jurnalista Ana Maria Sandu va face o incursiune […]