Nicole Kidman, premiată pentru întreaga carieră
https://www.ziarulmetropolis.ro/nicole-kidman-premiata-pentru-intreaga-cariera/

Actriţa australiană Nicole Kidman a fost distinsă cu Lifetime Achievement Award, pentru întreaga sa carieră la Festivalul Internaţional de Film Los Cabos (CIFF) din Mexic

Un articol de Petre Ivan|13 noiembrie 2017

La ceremonia de închidere a celei de-a 6-a ediții a CIFF, Nicole Kidman, care este de asemenea producătoare, a prezentat într-o proiecție specială cel mai recent film al său, „The Killing of a Sacred Deer”.

„The Killing of a Sacred Deer”, în regia lui Yorgos Lanthimos, nominalizat la Oscar pentru „The Lobster”, a concurat anul acesta la Festivalul de la Cannes unde a câștigat premiul pentru cel mai bun scenariu.

Filmul prezintă familia, aparent perfectă, formată din reputatul chirurg Steve (Colin Farrell) și respectabila doctoriță oftalmolog Anna (Nicole Kidman), care au doi copii și o viață înconjurată de lux. Această perfecțiune este însă amenințată de Martin (Barry Keoghan), un tânăr orfan de tată pe care chirurgul îl adoptă.

Nicole Kidman și-a făcut apariția la prezentarea filmului într-un deux pieces alb cu imprimeu floral.

Actrița, care anul acesta a împlinit 50 de ani și a fost nominalizată la Oscar pentru “Lion”, a avut o coafură tinerească cu părul lung și drept și a fost aplaudată îndelung de publicul prezent.

Foto: Nicole Kidman – facebook

26
/05
/13

Filmul „Puzzle“, regizat de Andrei Zincă, conţine scăpări amatoriceşti şi alunecări într-un ridicol care, involuntar, pot stârni râsul şi un sentiment de stânjeneală în rândul unor spectatori pentru ceea ce au fost nevoiţi să joace actorii Adrian Titieni, Ioana Pavelescu sau Dan Nuţu

26
/05
/13

Palme d'Or, cel mai important trofeu al Festivalului de Film de la Cannes (a 66-a ediţie,15 - 26 mai 2013), i-a revenit regizorului Abdellatif Kechiche, pentru „La vie d'Adele“, un film despre dragostea care leagă destinul a două lesbiene.

24
/05
/13

Casa TIFF va fi, pentru al doilea an, inima Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF). Între 31 mai şi 9 iunie, Casa TIFF (Str. Universităţii, nr. 6, Cluj-Napoca) va fi locul de întâlnire al invitaţilor, publicului, echipei şi gazda unor proiecţii, concerte şi petreceri de neuitat.

23
/05
/13

Filmele care ocupă, zilele acestea, primele pagini ale marilor publicaţii din întreaga lume vor ajunge în România, în premieră, la cea de-a patra ediţie Les Films de Cannes à Bucarest, care va avea loc între 25 și 31 octombrie 2013.