„Nişte fete“ sau Casanova azi, în variantă live streaming
https://www.ziarulmetropolis.ro/niste-fete-sau-casanova-azi-in-varianta-live-streaming/

Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania „Liviu Rebreanu“ revine cu un spectacol pentru toţi cei care cred că teme precum dragostea, regretul, vinovăţia, minciuna şi memoria sunt din ce în ce mai previzibile. Regizoarea Laura Moldovan, cunoscută publicului mureşean pentru spectacolele de succes „Toate mi se întâmplă numai mie“ de Mihai Ignat şi „Detectorul de minciuni“ […]

Un articol de Liliana Matei|15 decembrie 2020

Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania „Liviu Rebreanu“ revine cu un spectacol pentru toți cei care cred că teme precum dragostea, regretul, vinovăţia, minciuna şi memoria sunt din ce în ce mai previzibile. Regizoarea Laura Moldovan, cunoscută publicului mureşean pentru spectacolele de succes „Toate mi se întâmplă numai mie“ de Mihai Ignat şi „Detectorul de minciuni“ de Vasili Sigarev aduce pe scena Sălii Mici un text semnat de unul dintre cei mai cunoscuţi dramaturgi americani contemporani – Neil LaBute – şi o distribuţie de excepţie.

Un afemeiat trecut de 30 ani şi la un pas de însurătoare face bilanţul trecutului său amoros şi constată că nu e tocmai onorabil. Fostul macho aflat în curs de reabilitare îşi dă seama că nu s-a purtat bine cu multe dintre fostele sale partenere, iar acum, înainte de a se căsători, decide să se reîntâlnească cu cinci dintre ele pentru a-şi înfrunta conştiinţa şi, poate, pentru a reuşi să şi-o uşureze.

Piesa lui Neil LaBute explorează dinamica tensionată dintre sexe, relaţiile complicate dintre motivaţiile acestora şi propriile temeri sau laşităţi, dar şi efectul pe care trecerea timpului îl are în vieţile oamenilor. „Nişte fete“ e o comedie amară despre destinele a cinci femei de vârste şi din locuri diferite, legate de un bărbat care le-a marcat.

„«Nişte fete» sau posibil și imposibil, asumare și introspecţie, căsătorie și carieră. Într-o societate în care relațiile interumane se clădesc și se prăbușesc ușor, când ambițiile sau lipsa de asumare a propriilor fapte schimbă destine, LaBute testează cât de subțire e linia dintre corect și incorect și, mai ales, cât de ușor se trece granița dintre ele având ca singur scop succesul“, spune regizoarea Laura Moldovan.

Laura Moldovan a mai pus în scenă următoarele piese ale lui Neil LaBute: „Autobahn“ la Teatrul de Nord din Satu Mare, în 2016, şi „Fat Pig“ la Teatrul Dramatic „Fani Tardini“ din Galați, în 2016.

Din distribuţie fac parte actorii Theo Marton, Delia Bălașa, Dana Pancu, Gabriela Bacali, Georgiana Ghergu, Steliana Bălăcianu şi Dorothea Moldovan.

Scenografia a fost realizată de Irina Chirilă, traducerea textului îi aparţine lui Bogdan Budeș, iar regia tehnică este asigurată de Teodora Crăciun.

Următoarea reprezentaţie va avea loc vineri, 18 decembrie, la ora 19.00 şi va fi difuzată în variantă live streaming din Sala Mică a Teatrului Naţional Târgu-Mureş de New Generation Studio.

Biletele se pot achiziţiona de pe site-ul eventim.ro, accesând link-ul https://www.eventim.ro/ro/bilete/niste-fete-online-teatrul-national-targu-mures-559385/event.html?ca=5.

28
/03
/14

CRONICĂ DE FILM Ignorat anul trecut de juriul de la Cannes, însă premiat recent cu Oscarul pentru film străin, „La grande bellezza” este un exerciţiu seducător de autoflatare din partea lui Paolo Sorrentino.

28
/03
/14

Următorul pas al caravenei filmelor documentare, Docuart, are loc sâmbătă, 29 martie, la Casa de Cultură ,,Mihai Ursachi” din Copou, Iași.

28
/03
/14

Pentru a veni în întâmpinarea instituţiilor de învăţământ care derulează, în săptămâna 7-11 aprilie, programul numit „Şcoala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!” (dedicat activităților extracurriculare și extrașcolare), Opera Comică pentru Copii a programat baletul „Mirandolina” în fiecare zi între 7 şi 11 aprilie.

28
/03
/14

Editura Allfa iniţiază un proiect nou în cadrul colecţiei sale de literatură Strada Ficţiunii: „Lista lui Alex. Ştefănescu“. Proiectul își propune promovarea scriitorilor români contemporani în galeria de onoare a unei colecții cu o vastă panoplie de autori contemporani, proveniți de pe toate continentele lumii.

28
/03
/14

Colegiul Național de Artă „Dinu Lipatti“ din București lansează astăzi, 28 martie, campania „Un pian pentru Lipatti“. Iniţiativa profesorilor luptă cu un paradox: colegiul nu are un pian performant care să facă să strălucească adevărata performanță a tinerilor pianiști.

27
/03
/14

Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu prezintă duminică, 13 aprilie, ora 19:00, spectacolul „Asteptandu-l pe Godot” de Samuel Beckett, în regia lui Silviu Purcărete. Luna aprilie aduce pe scena TNRS nu mai puțin de 25 de spectacole, împărțite în 2.335 de minute de teatru.

27
/03
/14

Astăzi, 27 martie, de la ora 17.00, la Librăria Bastilia din Bucureşti, va avea loc lansarea romanului Apa neagră de Nicolae Stan, apărut recent la Editura Cartea Românească, disponibil şi în ediţie digitală. Invitaţi, alături de autor: Dan Silviu Boerescu şi Nicolae Iliescu.

27
/03
/14

Gala de deschidere a Festivalului Internaţional de Film Cinepolitica de marți, 8 aprilie, ora 20.00, de la Cinema Studio, aduce în România, în premieră, Diplomatie, în regia lui Volker Schlöndorff. În închidere, pe 13 aprilie, va fi proiectată superproducția regizată de Feng Xiaogang - supranumit „Spielberg al Chinei”, Back to 1942, cu Adrien Brody și Tim Robbins.

26
/03
/14

ŞTIAŢI CĂ într-o zi de 26 martie (1827) a încetat din viaţă Ludwig van Beethoven? Familia Beethoven a avut şapte copii, însă doar cei trei băieţi au supravieţuit copilăriei, Ludwig fiind cel mai în vârstă. Încă din copilarie, viitorul compozitor îşi dovedeşte pasiunea pentru muzică, sub îndrumarea tatălui său, care la întoarcere de la carciumă sau de la Curte îşi găseşte întotdeauna timp şi pentru Ludwig. Începând cu anul 1801 auzul lui Beethoven slăbeşte într-un ritm îngrijorător. Compozitorul ştie că în curând va surzi definitiv şi încearcă să folosească din plin timpul care i-a mai rămas. Compune cu repeziciunea celui care nu mai are mult de trait, folosind fiecare moment liber, neglijând somnul, mâncarea şi prietenii.