Noaptea Albă a Filmului Românesc
https://www.ziarulmetropolis.ro/noaptea-alba-a-filmului-romanesc/

Filme recent lansate pe marile ecrane, premiere, avanpremiere, drame, filme de ficţiune sau documentare. Pasionaţii de film din Bucureşti şi Cluj sunt aşteptaţi la cea de-a şaşea ediţie a maratonului dedicat cinematografiei autohtone, Noaptea Albă a Filmului Românesc, în noaptea de vineri, 18 septembrie 2015.

Un articol de Petre Ivan|10 septembrie 2015

Un film mult așteptat, ce va rula în premieră la Noaptea Albă, este cel mai recent lungmetraj al regizorului Radu Muntean, Un etaj mai jos, prezentat în selecţia oficială a celei de-a 68-a ediţii a Festivalului de Film de la Cannes, în secţiunea Un Certain Regard.noaptea

Lista de titluri românești este continuată de premiatul film al lui Corneliu Porumboiu, Comoara, decorat cu distincția Un Certain Talent la Festivalul de la Cannes, recompensat cu Premiul Zilelor Filmului Românesc la Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF).

Un alt film care a trezit deja mult interes și va lăsa o amprentă puternică în rândul participanților la Noaptea Albă, este documentarul Reţeaua, realizat de Claudiu Mitcu, după o investigaţie jurnalistică a lui Vlad Mixich, despre o reţea umană care îi ajută pe bolnavii de cancer să aibă acces la medicamente.

Spectatorii care nu au reușit să vadă multipremiatul documentar al lui Alexander Nanau, Toto si surorile lui, vor avea ocazia unei vizionări la Noaptea Albă.

Lista documentarelor ce vor rula în cadrul nopții de 18 septembrie este continuată de Omul pasăre, regizat de Alexandru Mavrodineanu și Mihai Grecea, ce îl prezintă pe „Mami” Mihăiţă Nicolae, care, la vârsta de 78 de ani, este cel mai în vârstă pilot român aflat încă în activitate.

Iubitorii de film românesc sunt așteptați pe 18 septembrie în 8 locații din București: CINEMA STUDIO, CINEMAPRO, CINEMA ELVIRE POPESCO, MUZEUL NAȚIONAL AL ȚĂRANULUI ROMÂN, SALA ARCUB, DIANEI | 4, J’AI BISTROT, DESCHIS GASTROBAR.

În Cluj-Napoca, cinefiilii vor putea viziona filme româneşti în Noaptea Albă la CINEMA VICTORIA și CASA TIFF.

Foto: Noaptea Albă a Filmului Românesc – romfilmpromotion.ro

09
/10
/23

Ediţia în română a unei cărţi despre legendarul regizor Martin Scorsese şi un volum în engleză scris de Andrei Gorzo şi Veronica Lazăr despre cinemaul lui Radu Jude sunt două recomandări de lectură pentru această toamnă, pentru cei pasionaţi şi de discursul despre filme, nu doar de vizionarea lor.

09
/10
/23

Les Films de Cannes à Bucarest (20 - 29 octombrie) le-a pregătit bucureștenilor un maraton de cinema de 10 zile cu 43 de lungmetraje, 15 scurtmetraje și mai mult de 65 de proiecții ale unor autoare și autori care au un cuvânt greu de spus în cinematografia momentului.

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.