Noaptea Albă a Galeriilor aduce evenimente în 11 orașe din țară
https://www.ziarulmetropolis.ro/noaptea-alba-a-galeriilor-aduce-evenimente-in-11-orase-din-tara/

Noaptea Albă a Galeriilor/NAG 2020 împlineşte 14 ani de Bucureşti şi 5 ani de când s-a extins şi în alte oraşe cu un program nocturn de artă contemporană în 3 seri consecutive (2, 3,4 octombrie), gândit astfel pentru a reduce riscul de aglomeraţie, fără a reduce accesul la artă.

Un articol de Liliana Matei|1 octombrie 2020

Publicul este așteptat în spații de artă contemporană din 11 orașe din țară – București, Alba Iulia, Braşov, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Mediaș, Reşiţa, Sibiu, Târgu Mureş și Timişoara – în weekendul 2-4 octombrie, între orele 18:00 și 24:00, conform normelor de siguranță în vigoare.

„Un eveniment ca NAG se încăpățânează să ofere anual o radiografie cât mai onestă a scenei culturii contemporane locale, iar în contextul extrem de dificil cu care ne confruntăm, nu doar noi, comunitatea culturală, ci întreaga societate, faptul că în acest an am decis să continuăm nu este un gest de curaj din partea nimănui, ci mai degrabă o dovadă a solidarității. Sperăm ca acest program extins în premieră pe durata a 3 seri să ofere tuturor participanților și publicului un cadru cât mai confortabil pentru o nouă revedere cu NAG”, spune Suzana Dan, Asociația Ephemair, fondatoare NAG.

NAG București se desfășoară anul acesta în 60 de spații culturale și prezintă cu ocazia celei de-a 14-a ediții două proiecte speciale. Sorina Vazelina continuă proiectul Outside Histories la Rezidența BRD Scena9 și își adaugă semnătura lucrărilor permanente realizate anul trecut de Pisica Pătrată, Robert Obert, Maria Bălan și John Dot S. Pentru prima oară, proiectul Outside Histories deschide o secțiune dedicată foarte tinerilor artiști, cu o primă intervenție a Ninei Jovanović, artistă emergentă în vârstă de 7 ani.

Al doilea proiect special îl prezintă pe Sașa Lazăr, artistul care a făcut identitatea vizuală NAG 2020, cu prima expoziție personală de pictură la A5 Studio Space: A Longer Exposure.

„Suntem recunoscători că pe parcursul a 3 seri, arta contemporană ne aduce împreună în 11 orașe din țară. Este o oportunitate să ne reapropiem de artă și de artiștii contemporani de care am fost separați în această perioadă și o invitație să facem acest lucru ori de câte ori avem ocazia. Vă invităm ca în periplul vostru să vizitați în București spațiul nostru cultural destinat tinerelor generații de creatori, Rezidența BRD Scena9, spațiu care oferă în fiecare an experiențe speciale NAG. Dincolo de bucuria și inspirația pe care ne-o oferă arta, trebuie să ne punem și întrebarea cum putem ajuta cultura să meargă mai departe. Este o conversație la care vă invităm să luați parte, pe rețelele sociale sau în spațiile culturale, o conversație despre artă ca liant social dar și motor economic, și despre rolul ei în societatea românească”,  declară Flavia POPA, Secretar General, BRD Groupe Société Générale.

Outside Histories #2: Proiectul continuă cu Sorina Vazelina, ilustratoare fantastică din liga de aur a ilustratorilor din România. Artista va lua personaje schițate din viața de zi cu zi, desene din copilăria ilustrației românești și alte referințe de ghicit, sinteza acestui amalgam va fi apoi aplicată pe suprafața pereților cu cadre aztece, pentru a închega o mică istorie în contemporaneitate. În premieră, episodul din acest an al intervențiilor Outside Histories dedică și un spațiu special unei tinere artiste, Nina Jovanović, în vârstă de numai 7 ani.

Proiectul focus NAG Outside Histories#2 va putea fi văzut începând de vineri, 2 octombrie, orele 18:00, în curtea Rezidenței BRD Scena9 din strada I.L Caragiale nr.32.

A Longer Exposure: Sașa Lazăr este artistul invitat în acest an pentru a crea identitatea vizuală a Nopții Albe a Galeriilor. Acesta va prezenta în spațiul A5 Studio din str. Piața Amzei nr. 5 prima lui expoziție solo de pictură, compusă din trei piese și care face o analogie la expunerea lungă din fotografie și felul în care impactează ea creația finală. Expoziția va putea fi vizitată de vineri 02 octombrie, orele 18:00, până la finalul lunii.

Măsuri de siguranță:

Evenimentul NAG se va desfășura în concordanță cu normele de siguranță transmise de către Ministerul Culturii prin Ordinul nr. 3.142 din 31 august 2020 pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 și pentru asigurarea desfășurării activităților în condiții de siguranță sanitară în domeniul culturii. Participarea la evenimentul Noaptea Albă a Galeriilor NAG presupune luarea la cunoştinţă şi respectarea acestor reglementări și asumarea riscurilor ce rezultă în urma participării la eveniment de către toţi cei implicați: public, organizatori, participanți.

Programul NAG este disponibil pe www.noapteagaleriilor.ro.

Noaptea Albă a Galeriilor – NAG este un eveniment inițiat în 2007 la București de către Asociația Ephemair și dezvoltat în orașe din România în parteneriat cu organizații locale.

11
/03
/24

Artiștii selectați vor lucra timp de două luni la proiectelor lor, fiind găzduiți în Casa Albastră din satul Șona (jud. Brașov), casă restaurată în 2011 de către Fundația Ștefan Câlția. Proiect co-finanțat de AFCN, Șona AIR abordează modelul rezidențelor individuale, se adresează artiștilor din domenii culturale diverse, atât din România cât și internaționali, și susține […]

07
/03
/24

Pe 8 martie va avea loc primul eveniment al primăverii organizat de Celula de Artă, vernisajul expoziției „Călătoriile Spiritului”, semnată de artista Sorana Scortea. Evenimentul va avea loc începând cu ora 19:00 iar lucrările vor putea fi văzute până pe 7 aprilie, în vitrina Pop Up de la Kulterra Gallery, pe strada Știrbei Vodă nr. 104-106.

05
/03
/24

Pe data de 5 martie se dă startul unui nou apel deschis în cadrul proiectului Share, Tag or Dye, inițiat și coordonat de către Asociația Fotografică Allkimik, în parteneriat cu Asociația Culturală Marginal. Această inițiativă oferă artiștilor din întreaga lume oportunitatea de a-și împărtăși creațiile și de a se implica într-o experiență colectivă de artă

01
/03
/24

Scena Digitală, platforma online de teatru, film, muzică și dans a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) vine cu o surpriză pentru public în luna martie. Iubitorii de teatru vor putea urmări online trei spectacole de excepție din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu: „Arta de a povesti” de Alexis Michalik, „O catedrală plină cu orgi” – spectacolul de deschidere al FITS și „FAUST: tribut”.

01
/03
/24

Teatrul de Balet Sibiu prezintă sâmbătă, 2 martie, începând cu orele 19:00, spectacolul de teatru-dans „Despre noi/About Us”. Regia și scenariul poartă semnătura lui Beatrice Rancea, coregrafia Dragoș Roșu și Beatrice Rancea, interpretează Teatrul de Balet Sibiu, cu participarea actorilor Naționalului bucureștean Iuliana Moise și Claudiu Bleonț.

29
/02
/24

Teatrul Masca și grupul de creație sonoră „Immersonic” vă invită la sediul din Bd. Uverturii Nr. 14, la primul eveniment din seria de „sinestesis live / incursiuni în sinele total”, o întâlnire de creație spontană între scriitori (poeți și prozatori) activi pe scena literară românească și artiști sau performeri din domeniul sunetului.

28
/02
/24

Romanian Design Week, festivalul multidisciplinar dedicat industriilor creative, organizat de The Institute și prezentat de UniCredit Bank, lansează apelul de înscrieri în circuitul RDW Design GO!.

28
/02
/24

Asociația Tangent, în parteneriat cu Teatrul Excelsior, Teatrul Național „I.L. Caragiale”, Casa Kerim și LiterNet, a lansat miercuri, 21 februarie, un open call pentru actori și actrițe din București, cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani, pentru formarea distribuției spectacolului EMAUS, după romanul omonim al scriitorului italian Alessandro Baricco.

28
/02
/24

“Lacul Lebedelor”, cel mai faimos spectacol de balet al tuturor timpurilor, revine în acest weekend pe scena Sălii Palatului din București, având în rolurile principale pe balerinii Rin Okuno și Robert Enache, alături de ansamblul Operei Naționale București. Reprezentația de la începutul lunii decembrie a fost primită cu entuziasm de către publicul prezent, aceasta fiind sold-out.

28
/02
/24

“Mamma Mia!”, cel mai faimos musical din România, revine weekend-ul acesta pe scena Sălii Palatului din Capitală, într-o nouă reprezentație de zile mari, asta după ce în ultimii cinci ani spectacolul a fost văzut de peste 80.000 de români. Până acum producția a avut nu mai puțin de 33 de reprezentanții în țara noastră, în nouă orașe, dintre care doar 20 în București, unde fiecare spectacol a fost sold-out de fiecare dată.

22
/02
/24

„Invit tinerii să vadă ceva rar, deosebit - prima expoziție organizată în România despre imaginea samuraiului văzută de cei mai importanți artiști japonezi din perioadele Edo și Meiji”, a spus avocatul George Șerban, colecționar de stampe japoneze, la vernisajul expoziției „Samurai. Legendele Japoniei”, care a avut loc pe 21 februarie, la Muzeul Brukenthal din Sibiu, cu sprijinul JTI.