Cele mai bune producții se văd la Les Films de Cannes à Bucarest
https://www.ziarulmetropolis.ro/106176-2/

Cea de-a 11 ediţie Les Films de Cannes à Bucarest va oferi publicului român ocazia unică să vadă o selecţie a celor mai bune dintre aceste producţii.

Un articol de Liliana Matei|2 octombrie 2020

Ediția din 2020 an se va desfășura în interior, cu respectarea tuturor normelor de siguranță în vigoare, iar filmele vor putea fi văzute în București, între 23 octombrie și 1 noiembrie 2020, la Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului și Cinemateca Union, dar și la Cluj-Napoca (23-25 octombrie), cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului Local Cluj-Napoca, Iași (23-25 octombrie) și Timișoara (30 octombrie-1 noiembrie).

Evenimentul este este organizat de Asociația Cinemascop și Voodoo Films și realizată în parteneriat cu Ambasada Franței și Institutul Francez din România.

„Văd că filmul e viu și încă în putere”, a declarat Thierry Frémaux, delegatul general al Festivalului de Film de la Cannes, la conferința de presă unde a anunțat anularea ediției din 2020, din cauza pandemiei de COVID-19. A fost prima întrerupere majoră a festivalului, din 1968 încoace, când puternicele proteste politice au dus la suspendarea, după câteva zile, a evenimentului. Și a fost prima ediție anulată complet, de la cea din 1939, inaugurală, la care s-a renunțat din cauza războiului. Și, totuși, optimismul a fost contagios la conferința de presă, unde Frémaux și președintele festivalului, Pierre Lescure, au dezvăluit o listă de 56 de filme alese în selecția oficială care a cuprins atât peliculele incluse în competiție, cât și pe cele din secțiunile paralele. Pandemia nepermițând în luna mai organizarea efectivă de proiecții publice în Franța, toate cele 56 de filme au primit eticheta ‘Cannes 2020’, o medalie de onoare care le-a acompaniat la premierele de mai târziu, de la festivalurile de la Telluride, Toronto, San Sebastian, New York și acum București.

Dacă în anii trecuți, afișul Les Films de Cannes à Bucarest omagia grafic filmele laureate cu Palme d´Or, în 2020, vizualul creat de graficiana Carmen Gociu, autoare a identității vizuale a festivalului la ultimele opt ediții, are ca punct de plecare afișul Festivalului de la Cannes din 1939 care a fost, până la urmă, anulat în contextul începerii celui de-al Doilea Război Mondial și omagiază forța vitală a cinematografului, capacitatea acestuia de a evoca cele mai importante fațete ale spiritului uman de 125 de ani încoace, în ciuda războaielor mondiale și a altor momente-limită pe care le-a traversat civilizația modernă.

Ediția a 11-a a festivalului de la București se va deschide cu filmele a doi dintre cei mai celebrați autori contemporani, ambii prezenți în selecția din acest an a Festivalului de la Cannes:Thomas Vinterberg și Naomi Kawase.

Druk | Another Round, proiectat în premieră la puternicul festival de la Toronto, se anunță a fi unul dintre vârfurile carierei atât pentru regizorul danez, cât și pentru megastarul Mads Mikkelsen – actorul prezent zi de zi în casele noastre cu celebra replica „probably” – a unei celebre mărci de bere daneze.

Thomas Vinterberg face parte din școala daneză de autori care s-au impus în atenția criticilor și publicului din întreaga lume după publicarea manifestului Dogma 95 (împreună cu Lars von Trier). Vinterberg a câștigat deja, ca student, premiul pentru cel mai bun film al festivalului școlilor de film de la München în 1993, după care a devenit un autor consacrat cu Festen (1998). Another Round s-a vândut ca pâinea caldă la Cannes, fiind achiziționat spre distribuție în peste 30 de teritorii, din Statele Unite până în Japonia sau Australia, precum și în majoritatea țărilor europene, în România urmând a fi adus în cinematografe de Bad Unicorn.

Filmul, prezentat în deschiderea ediției de anul acesta, se concentrează asupra a patru profesori de liceu danezi, care vor să testeze teoria că trăiești și muncești mai bine dacă reușești să menții un nivel constant de alcool în sânge. „De aici”, scrie Indiewire, „comedia neagră și extrem de captivantă a lui Thomas Vinterberg se transformă într-un vivace și fascinant referendum despre băutură în al cărui miez vibrează interpretarea feroce și neliniștitoare a lui Mikkelsen”.

Pelicula este una dintre cele mai apreciate ale anului și mulți sunt de părere că doar anularea festivalului l-a împiedicat pe Mads să obțină încă un premiu pentru cel mai bun actor după cel din 2012 pentru The Hunt | Vânătoarea.

După premiera mondială de la Toronto și prezența în selecția de la San Sebastian, spectatorii de la București vor putea vedea la cea de-a 11-a ediție Les Films de Cannes à Bucarest, în premieră națională și printre primii din lume True Mothers, cel mai nou film al regizoarei de origine japoneză Naomi Kawase. Adaptare vizuală a romanului din 2015 al lui Mizuki Tsujimura, construit din textura bogată a stilului regizoral unic al autoarei ce îmbină senzualitatea procesului cinematografic cu realitatea palpabilă și vibrantă a poveștii, filmul spune povestea părinților adoptivi ai unui copil de cinci ani, care se confruntă cu posibilitatea ca mama naturală să-l vrea înapoi.

True Mothers se învârtește în jurul a două personaje centrale puternice „pe care își ia timp să le prezinte spectatorului, vrând să-l convingă că merită descoperite” (Screen Daily). Filmul lui Kawase, care are, la rândul său, un copil adoptat, oferă o nouă perspectivă asupra noțiunii de adopție, țesând diferite fire narative și genuri, de la drama morală la romantismul adolescentin, expunerea socială și chiar thriller, într-o experiență cinematografică emoționantă, uneori neliniștitoare.

Naomi Kawase s-a remarcat la Cannes în 1997, când a devenit cea mai tânără regizoare distinsă cu Premiul Camera d’Or pentru filmul său, Suzaku. A primit în 2007 Grand Prix pentru The Mourning Forest și s-a întors în competiția oficială a festivalului cu Hanezu, în 2011, și Still the Water, în 2014. În 2015 revine la Cannes în secțiunea Un Certain Regard cu Sweet Bean, iar în 2016 a fost aleasă președinta juriului Cinéfondation, după ce făcuse deja parte din juriul competiției oficiale a festivalului în 2013.

Les Films de Cannes à Bucarest va prezenta publicului bucureștean peste 50 de filme, premierele urmând a fi grupate, ca și în anii trecuți, în secțiunile ‘Selection Officielle’, care selectează cele mai puternice filme din selecția canneză, ‘Cinema du Monde’, ce reunește cele mai apreciate filme din marile festivaluri ale anului, ‘Ziua de Aur’, care prezintă filmele premiate cu cele mai mari trofee în acest an și, bineînțeles, mult asteptata ‘Avanpremierele Toamnei’, care le dă posibilitatea spectatorilor să descopere în proiecții desfășurate în prezenţa echipelor premierele româneşti ale sfârșitului de an, cu un pas înainte ca acestea să fie lansate în cinematografele din România.

„Am primit filme magnifice din lumea întreagă și avem datoria să le ajutăm să găsească un public”, a declarat Frémaux despre selecția dintr-un an în care cel mai mare festival din lume a continuat să scoată la lumină capodopere. Între 27 și 29 octombrie, odată cu Les Films de Cannes à Bucarest, în Franța, Festivalul de Film de la Cannes a decis să organizeze o mini-ediție simbolică în care vor fi proiectate în palatul festivalului de pe croazetă patru dintre titlurile incluse în Selecția Oficială anunțată anul acesta în mai, în vreme ce în aceeași perioadă, la București, și publicul românesc va avea ocazia să descopere încă și mai multe din aceste titluri.

Programul festivalului, prezentări detaliate ale filmelor precum și informații despre punerea în vânzare a biletelor vor fi disponibile în curând pe site-ul: www.filmedefestival.ro.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.

28
/02
/24

Filmul documentar AMAR, regizat de Diana Gavra, va avea putea fi văzut în premieră în cinematografe din 8 martie, iar până atunci spectatorii se vor putea întâlni cu regizoarea și parte din echipa filmului în două evenimente speciale:

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.