Noi filiale ale ICR la Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara şi Craiova
https://www.ziarulmetropolis.ro/noi-filiale-ale-icr-la-iasi-cluj-napoca-timisoara-si-craiova/

Institutul Cultural Român (ICR) a anunţat, luni, că urmează să înfiinţeze noi filiale ICR în patru mari oraşe din România: Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara şi Craiova. Decizia ICR face parte din „efortul de a face activitatea Institutului Cultural Român cât mai accesibilă celor interesaţi din întreaga ţară”. Cele patru noi filiale ale ICR vor fi deschise […]

Un articol de |24 septembrie 2012

Institutul Cultural Român (ICR) a anunţat, luni, că urmează să înfiinţeze noi filiale ICR în patru mari oraşe din România: Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara şi Craiova.

Decizia ICR face parte din „efortul de a face activitatea Institutului Cultural Român cât mai accesibilă celor interesaţi din întreaga ţară”.

Cele patru noi filiale ale ICR vor fi deschise în cooperare cu primăriile şi consiliile judeţene din Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara şi Craiova.

Până la ora difuzării acestei ştiri, Andrei Marga, preşedintele ICR, nu a putut fi contactat pentru a explica motivele acestei decizii de a înfiinţa în România noi filiale ale instituţiei.

Conducerea Institutului Cultural Român s-a schimbat pe 11 septembrie, odată cu numirea lui Andrei Marga în funcţia de preşedinte al instituţiei. Acesta a fost propus de PNL, care a solicitat plenului Senatului un vot, fără a mai fi nevoie de audierea acestuia în comisiile de specialitate. Andrei Marga a fost anterior ministru de Externe, din mai până în august, anul acesta, dar şi ministru al Educaţiei, în perioada 1997 – 2000.

La începutul lunii august, Horia-Roman Patapievici şi-a prezentat demisia din funcţia de preşedinte al ICR, gestul său fiind urmat de cel al vicepreşedinţilor Tania Mihăilescu şi Mircea Mihăieş. Patapievici anunţase, la sfârşitul lunii iunie, că întreaga conducere ICR îşi va da demisia dacă Curtea Constituţională va decide că Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 27/ 2012, care prevede trecerea ICR de sub autoritatea preşedintelui sub cea a Senatului, este declarată constituţională. Patapievici a ocupat funcţia de preşedinte al ICR din 2005.

Ca urmare a deciziei lui H.R. Patapievici de a părăsi şefia ICR, Corina Şuteu, fost director al ICR din New York, a demisionat din funcţia pe care o deţinea în cadrul instituţiei. Aceasta a motivat că nu doreşte să participe la „agonia instituţională”, aşa cum a calificat ea, din perspectiva experienţei sale de 20 de ani în cooperare instituţională, viitorul Institutului Cultural Român, a cărui activitate „a reuşit să sincronizeze România la caracterul conectiv al lumii moderne, doar cu ajutorul echipei Patapievici”. Locul Corinei Şuteu la conducerea ICR New York a fost ocupat de Doina Uricariu.

Ulterior, conducerea ICR de la Bucureşti a luat decizia de a le schimba din funcţie pe Katia Dănilă, directorul ICR Paris, care a fost înlocuită cu Alexandru Dobrescu, precum şi pe Sabra Daici, director al Institutului Cultural Român din Varşovia, înlocuită, vineri, din funcţie cu Alexandra Nica-Zdaniuk, şi pe directorul ICR Budapesta, Brînduşa Armanca, înlocuită cu Gabriela Matei.

Andrei Marga, preşedintele ICR, a precizat într-o scrisoare postată pe site-ul instituţiei că aceste schimbări din funcţii fac parte din planul pe care el l-a numit „Sincronizarea Institutului Cultural Român” şi care prevede, printre altele, „producerea de noi valori de cultură şi civilizaţie, reprezentarea şi promovarea culturii şi civilizaţiei poporului român în ţară şi în lume, luată în întregime”.

Reţeaua institutelor culturale româneşti din străinătate cuprinde un număr de 17 institute – Berlin, Bruxelles, Chişinău, Istanbul, Lisabona, Londra, Madrid, New York, Paris, Praga Roma, Stockholm, Tel Aviv, Varşovia, Veneţia şi Viena – cel de la Budapesta primind, în decembrie 2007, o extensie la Seghedin.

Săptămâna trecută, Andrei Marga a declarat că a transmis Guvernului o solicitare de majorare a bugetului institutului, pentru deschiderea de noi filiale în America Latină, China şi Rusia şi pentru plata noilor angajaţi.

 

Sursa: Mediafax

25
/08
/17

Un necaz nu vine niciodată singur. La mine au obiceiul să se așeze la coadă, asta e pretenția mea, să fie ordonate și să-și aștepte rândul, ar fi păcat să vină necazul peste mine și eu din cauza îmbulzelii să nu-l observ.

24
/08
/17

CRONICĂ DE FILM Marele cineast chilian Pablo Larrain oferă în „Neruda” un portret extravagant, într-un stil inventiv, al uriaşului scriitor şi controversatului om politic comunist Pablo Neruda, pornind de la un moment decisiv al vieţii acestuia – prigonirea sa în 1948-1949.

24
/08
/17

Driblând pe cât îmi permite talentul balonul de săpun al misoginismului, la ceas de dimineaţă răcoroasă am ajuns la concluzia că între bărbați și femei este o diferență uriașă, primii fiind adevărați campioni în materie de bun gust, cel puțin la nivel de teorie, atunci când vor să-și aleagă partenera pentru o viață, o noapte, o oră, două minute…

24
/08
/17

„O seară cu Marcel Iureș”este un eveniment live – prezentat în Premieră la Grand Cinema & More din Băneasa Shopping City în București, în data de 16 septembrie 2017, ora 18.00 - care oferă publicului român ocazia de a-l cunoaște mai bine pe marele nostru actor.

23
/08
/17

Coadă la supermarket, o domnă îşi închipuie că dacă se urcă în spinarea mea va plăti mai repede. În mână are o pungă de ficăţei de pasăre, din ei se scurge un lichid dubios și rece direct pe piciorul meu, mă feresc, o privesc, se face că nu mă vede.

23
/08
/17

Primăria Capitalei prin ARCUB organizează în cadrul evenimentului aniversar Zilele Bucureștiului cel mai mare concert de muzică clasică, susținut de superstarul internațional soprana Angela Gheorghiu, pe 15 septembrie, de la ora 20:30, în Piața Constituției. Angela Gheorghiu superstar internațional, cea mai fascinantă și talentată artista de operă a timpurilor noastre, concertează la București sub bagheta maestrului Eugene Kohn, alături de Filarmonica George Enescu și tenorul Teodor Ilincăi.

23
/08
/17

Filme nominalizate la Oscar, pelicule premiate cu Ursul de Aur și de Argint la Berlinale 2017 sau nominalizate la Festivalul de Film de Cannes vor putea fi văzute, până pe 17 septembrie, pe Insula Artelor din Parcul Titan, în cadrul celei de a V-a ediții a evenimentului "Cinema în aer liber".

22
/08
/17

CRONICĂ DE FILM În noul său film, „Loveless”, câştigător al Premiului Juriului la Cannes, Andrei Zviaghinţev sugerează falimentul moral al societăţii ruse a momentului, prin povestea unei familii în descompunere. Deşi lipsit de subtilităţi şi bogat în metafore, filmul impresionează prin forţa evocatoare a imaginii şi a muzicii.

22
/08
/17

Uriași de Pantelimon - proiectul Make a Point în care poveștile bucureștenilor sunt ilustrate de artiști din toată lumea și cocoțate pe acoperișurile halelor industriale din cartier – are săptămâna aceasta un oaspete important. Biancoshock, un celebru artist italian foarte secretos cu propria identitate, e cunoscut în toată lumea datorită instalațiilor sale efemere, dar cu un puternic mesaj social și politic. Celebrul italian cu fața nevăzută susține joi la Turnul de Apă și Artă o reprezentație interactivă.