Noi oportunități pentru câștigătorii Concursului Internațional George Enescu 2020
https://www.ziarulmetropolis.ro/noi-oportunit%c4%83%c8%9bi-pentru-c%c3%a2%c8%99tig%c4%83torii-concursului-interna%c8%9bional-george-enescu-2020/

Câştigătorii Concursului Internaţional George Enescu 2020 de la secţiunile vioară, violoncel şi pian vor beneficia de un premiu special, nou introdus în pachetul competiţiei: un concert împreună cu Orchestra Filarmonică Bohuslav Martinů în noiembrie 2020, la Musikverein Golden Hall din Viena.

Un articol de Petre Ivan|8 aprilie 2020

Cei trei laureați ai Concursului Enescu vor interpreta Triplul concert pentru vioară, violoncel și pian de Ludwig van Beethoven, în contextul marcării la nivel mondial a 250 de ani de la nașterea marelui compozitor.

Premiul este oferit de IMK Society for the Promotion of Music and Culture din Viena, o organizație care lucrează cu muzicieni precum Maxim Vengerov sau Mischa Maisky și derulează proiecte în colaborare cu celebrele case de discuri Sony, Decca și Deutsche Gramophon.

„Acest concert cu Orchestra Filarmonică Bohuslav Martinů va oferi o vizibilitate excepțională celor trei câștigători ai Concursului Enescu din acest an și reconfirmă miza complexă pe care competiția noastră o pune în joc pentru tinerii artiști. Pe lângă premiile în bani, Concursul Enescu este o platformă de promovare a tinerelor talente la nivel mondial”, a declarat presei Mihai Constantinescu, directorul executiv al Festivalului Enescu.

Concurenții se pot înscrie în concurs până la data de 1 mai 2020. Înscrierea se face pe www.festivalenescu.ro, în funcție de categoria de concurs: vioară, violoncel, pian, compoziție.

Organizatorii continuă pregătirile pentru competiție, în speranța că în septembrie 2020, când este programat, situația va fi suficient de stabilă, atât în România, cât și la nivel global, încât să permită organizarea competiției. De asemenea, toți membrii juriului și-au reconfirmat participarea la Concurs. În funcție de evoluția situației, organizatorii vor stabili dacă sunt necesare modificări operative legate de gestionarea evenimentului. În caz de forță majoră, organizatorii vor returna integral taxa de înscriere tuturor celor înscriși (inclusiv celor care nu au trecut de etapa de preselecție).

Ce alte beneficii mai aduce câștigarea Concursului Enescu?

Câștigătorii premiilor I de la Concursul Enescu 2020 sunt invitați în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, ediția 2021, unde vor concerta alături de mari orchestre ale lumii (Orchestra of the Americas, Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii din Berlin ș.a.). O serie de premii noi au fost introduse, atât în bani (valoarea totală a acestora depășind 100.000 Euro), cât și, cel mai important, în oportunități de promovare internațională și de susținere a carierei celor mai talentați dintre candidați.

Concursul George Enescu funcționează ca o platformă internațională de lansare pentru viitorii muzicieni de marcă ai lumii și de promovare a compozițiilor marelui muzician român în rândul noii generații de artiști din toată lumea, fiind astfel o completare firească a Festivalului George Enescu, cel mai important eveniment cultural internațional organizat în România. Ediția din acest an este programată să aibă loc între 29 august și 20 septembrie 2020. Concursul are patru secțiuni – vioară, violoncel, pian și compoziție – iar standardele internaționale după care este organizat îl poziționează în vârful ierarhiei evenimentelor de gen desfășurate în peisajul muzicii clasice din România. Ediția din acest an are programate 19 concerte și recitaluri deschise publicului larg.

08
/03
/22

Dirijorul britanic LEO HUSSAIN – care debuta în 2016 pe prestigioasa scenă a Operei Regale (Covent Garden) din Londra cu Oedipe de George Enescu, bucurându-se de un mare succes de public - revine vineri, 11 martie 2022 (19.00), la Sala Radio.

07
/03
/22

În 8, 9 și 10 iulie, aeroportul din Arad va găzdui din nou artiști îndrăgiți și fanii lor, iubitorii de muzică bună, distracție și dans până la răsărit. Arad Open Air Festival se află deja la cea de-a șasea ediție, oferind publicului întâlniri cu nume celebre, activități de neuitat, scene pentru toate gusturile. Festivalul promite și anul acesta trei zile magice.

03
/03
/22

Corul de cameră Preludiu dirijat de Andrei Stănculescu invită publicul la un concert special pe data de 9 martie, ora 19.00, la Sala „George Enescu” a Universităţii Naționale de Muzică din București (UNMB), concert realizat în colaborare de Centrul Național de Artă Tinerimea Română (CNATR), Radio România Muzical și Universitatea Națională de Muzică din București.

03
/03
/22

Opera Națională București continuă seria de evenimente care marchează Stagiunea Centenară „Opera 100” și organizează, în perioada 2-6 aprilie, Masterclass-ul Nelly Miricioiu, care se va încheia cu „Belcanto Gala”, în data de 6 aprilie, în cadrul căreia cursanții vor fi acompaniați de Orchestra Operei Naționale București.

01
/03
/22

Concertele 𝑬𝒀𝑬𝑫𝑹𝑶𝑷𝑺 au fost descrise ca fiind, în mod paradoxal, energizante și generatoare ale unei stări de puternică melancolie. Trupa și-a început povestea în 2012, cu piese în limba engleză. Odată cu anul 2015 și cu îmbrățișarea limbii române ca mediu de exprimare, și-au consolidat propria poziție pe piața românească de muzică alternativă, lansând piese ca „Spre Soare”, „Prezent”, „Bicicleta” sau „Mai Stai".

24
/02
/22

Între 13 și 19 februarie 2022, la Iași a avut loc cea de-a treia ediție a Classix Festival, un demers organizat de Asociația Industrii Creative și Showberry. Peste 60 de artiști din 13 țări au fost prezenți în cadrul celor 8 concerte care au alcătuit programul festivalului, alături de 7 proiecții de film, un vernisaj, o expoziție, o dezbatere, o prelegere și 10 masterclass-uri.

16
/02
/22

Orchestra Română de Tineret (ORT) dirijată de Cristian Măcelaru – care poate fi ascultat pentru prima oară în România după momentul în care a fost numit director artistic al Festivalului Internaţional “George Enescu” – va concerta sâmbătă, 26 februarie 2022, ora 19, la Ateneul Român, într-o seară care are în program două superbe capodopere ale muzicii ruse : Concertul pentru vioară și orchestră în Re major, op. 35 de Ceaikovski, solistă violonista franceză de origine română Sarah Nemţanu şi Simfonia nr. 10 în mi minor op. 93 de Șostakovici.

15
/02
/22

„Aller guten Dinge sind drei/Lucrurile bune vin câte trei”, spune o expresie din limba germană. Pentru a marca cel de-al treilea an al colaborării lor, Forumul Cultural Austriac și Classix Festival din Iași își duc parteneriatul la un nivel superior propunând, între 13 si 18 februarie, nu mai puțin de trei evenimente cu clasă – două concerte ale instrumentiștilor Auner Quartett și o serie de proiecții, în premieră ieșeană, ale documentarului #newTogether, regizat de Carmen Lidia Vidu.

15
/02
/22

„Jack of all Trades“ este o formație de rock alternativ, care susține că oferă publicului un produs muzical „autobiografic și complet sincer de la cap la coadă”. În noiembrie 2014, aceștia au lansat primul videoclip, „Cum vrei să fiu”, marcând totodată și începutul activității de concerte live.

15
/02
/22

Joi, 17 și vineri, 18 februarie 2022, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de dirijorul britanic Alexander Walker, prezintă publicului Nocturna în si major pentru orchestră de coarde , op.40 de Antonín Dvořák, Rapsodiile pentru vioară şi orchestră nr. 1 și 2 de Béla Bartók, cu violonistul Mircea Călin în ipostaza solistică, și Simfonia nr. 7, în la major, op. 92 de Ludwig van Beethoven.

14
/02
/22

Câștigător al ultimei ediții a Concursului Internațional „George Enescu” (2021), violonistul VALENTIN ȘERBAN este un artist care atrage atenția în peisajul cultural românesc. Membru al cunoscutei orchestre Les Dissonances din Paris și concertmaestru invitat al Orchestrei Române de Tineret, Valentin Șerban a fost protagonistul proiectului inovator „Eyes Wide Shut”: 60 de minute de recital solo, cu piese semnate de mari compozitori ca Bach, Paganini sau Enescu, interpretate în întuneric complet.

14
/02
/22

Cu un sunet senzual, amplu și catifelat, ușurință aristocratică în interpretare și grație, Marc Coppey se înscrie în marea tradiție a violonceliștilor francezi. Însoțit de violoncelul său, Goffriller, din 1711, Marc Coppey va fi prezent săptămâna această în România, pentru a susține două concerte, pe scenele filarmonicilor din București și Sibiu.