„Nomadland”. La marginea societăţii
https://www.ziarulmetropolis.ro/nomadland-la-marginea-societatii/

CRONICĂ DE FILM Ar fi nedrept să nu i se recunoască regizoarei Chloé Zhao meritul pentru generozitatea faţă de marginali din spatele celui de-al treilea film al ei, „Nomadland” (2020), câştigător al Leului de Aur la Festivalul de la Veneţia şi favorit la Premiile Oscar.

Un articol de Ionuţ Mareş|21 aprilie 2021

Sigur, scenariul său se bazează pe o carte de jurnalism narativ de Jessica Bruder, care a documentat mai multe luni viaţa unor nomazi din America.

Filmului nu i se poate contesta empatia cu care sunt priviţi protagonista interpretată de Frances McDormand (care este şi unul dintre producători) şi ceilalţi oameni cu care Fern împărtăşeşte stilul de viaţă nomad. O existenţă dură, plasată în primii ani de după criza financiară din 2008 şi care înseamnă locuit în rulotă şi mutarea dintr-o zonă în alta din America profundă, în funcţie de oportunităţile de muncă provizorii şi inevitabil precare.

Bineînţeles că Frances McDormand era perfectă pentru un astfel de personaj – suficient de cunoscută pentru a deveni şi un vehicul necesar de atragere a finanţării şi de promovare, dar şi simbol al lipsei de glamour, al implicării în cauze sociale şi al unei anumite distanţări faţă de star system.

Apoi, evident, e capacitatea ei, dată de talent şi experienţă, de a-şi anihila aura de celebritate pentru a insufla demnitate şi umanitate personajului şi a-l lăsa să devină unul dintre nomazii care populează cu rulotele lor deşertul prin care ne poartă camera de filmat (director de imagine este Joshua James Richards).

Un aparat care, la fel ca în precedentele două filme, „Songs My Brothers Taught Me” (2015) şi „The Rider” (2017), se lasă fascinant de frumuseţea naturii, văzută ca purtătoare a unui mister şi a unei linişti protectoare de care se simt atrase personajele.

Cele mai reuşite momente din „Nomadland” sunt secvenţele în care pur şi simplu Fern este urmărită în mediul în care se simte cel mai bine – în interiorul sau în jurul rulotei, singură sau printre alţi nomazi, sau chiar în timp ce munceşte pentru a-şi câştiga puţinii bani de supravieţuire. Este stilul de viaţă care îi mai dă sens, după ce şi-a pierdut soţul şi locuinţa.

E ceva emoţionant în gestul lui Chloé Zhao de a le da cuvântul acestor oameni uitaţi de societate, victime ale crizei economice, şi de a ne lăsa să le privim chipurile şi să le ascultăm poveştile. Pentru asta, filmul merită apărat.

Discutabile sunt alte opţiuni ale cineastei americane de origine chineză. Ca şi cum impetuozitatea decorului natural şi drama prin care trece, în fond, protagonista nu ar fi fost suficient de puternice pentru a impresiona spectatorul, mai multe secvenţe sunt inundate de o muzică instrumentală într-atât de sentimentală şi de invazivă, încât diluează de fapt forţa imaginii.

Apoi, sunt câteva alegeri banale în legătură cu scenariul – pentru un film despre căutarea libertăţii dincolo de constrângeri economice şi familiale, „Nomadland” este surprinzător de aşezat şi cuminte, chiar previzibil.

O arată cel mai bine apropierea, uşor de anticipat de la prima lor întâlnire, dintre Fern şi bărbatul care o simpatizează şi care îi propune chiar să se stabilească împreună în casa familiei sale. Însă şi această relaţie incipientă, la fel ca şi o scurtă regăsire a lui Fern cu sora sa, se dovedeşte rapid a fi doar un instrument, un vehicul într-o demonstraţie mai mare şi nu foarte subtilă pe care a propune filmul.

Şi anume că, în esenţă, viaţa de nomad pe care o duce protagonista nu este decât parţial determinată de dificultăţile economice – ea este, de fapt, în bună măsură o alegere personală, intimă, o dorinţă de eliberare, în aşteptarea şi pregătirea pentru inevitabila călătorie finală.

E o idee romantică, ce conferă poveştii un substrat mitologic, prezent de altfel şi în celelalte filme ale lui Chloé Zhao. Însă o astfel de decizie reduce până aproape de insignifianţă conştiinţa socială şi politică a filmului, deşi critica exceselor capitalismului, care au aruncat în sărăcie mulţi oameni, părea la început să fie una din mize.

04
/04
/13

După un adevărat tur de forță al echipei „Poziția copilului“ în România, un turneu care a numărat peste 20 de orașe și 35 de săli de cinema, cel de-al treilea lungmetraj al regizorului Călin Peter Netzer participă în calitate de invitat de onoare la unele dintre cele mai prestigioase festivaluri internaționale.

04
/04
/13

CRONICĂ DE FILM În „The Gatekeepers“, şase foşti şefi ai agenţiei de securitate israeliene Shin Bet fac confesiuni brutal şi oarecum inexplicabil de sincere cu privire la acţiunile organizaţiei pe care au condus-o. Filmul va fi proiectat astăzi, de la ora 16.00, la Cinema Studio

01
/04
/13

Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica (2 - 7 aprilie, Cinema Studio şi Elvira Popescu) începe marţi, 2 aprilie, ora 20.00, la Cinema Studio din Capitală, cu un subiect provocator şi un film proiectat în premieră în România: „Frumoasa adormită”/ „Bella addormentata”, în regia lui Marco Bellocchio.

25
/03
/13

„Toată lumea din familia noastră“, în regia lui Radu Jude, a câştigat premiul pentru cel mai bun film la Gala Premiilor Gopo. Radu Jude a câştigat premiul pentru regie, iar Şerban Pavlu premiul pentru cel mai bun actor în rol principal pentru prestaţia din acelaşi film