Undeva, într-o lume desprinsă ca din romanele fantasy, pe un tărâm straniu şi misterios, îşi plasează Alice Barb povestea din „Norma”.
Un articol de Monica Andronescu|25 octombrie 2021
Una dintre cele mai iubite opere ale lumii, cu arii celebre, cu roluri încărcate de o minunată coloratură dramatică și cu o muzică divină, „Norma” lui Vincenzo Bellini, pusă acum în scenă la Opera Națională din București de regizoarea Alice Barb, este primul titlul prezentat în premieră în cadrul stagiunii „Opera 100”.
Într-o perioadă complicată și tulbure, în care criza sanitară aproape că a anesteziat simțurile și a făcut ca actul cultural să fie așezat în coada listei de priorități, Alice Barb propune o montare magnifică, spectaculoasă, care-ți taie respirația. O superbă insulă în care să te refugiezi, ca-ntr-un vis, ca-ntr-o poveste, și să-ți reamintești de frumusețea și măreția vieții.
Celebra poveste care a avut premiera la Scala din Milano în a doua zi de Crăciun, în 1831, și în care acțiunea se petrece în trecutul îndepărtat al Galiei, aflată sub stăpânire romană, este mutată de Alice Barb într-un timp și într-un spațiu din afara istoriei. Mizând exact pe nevoia uriașă de poveste pe care mizează și literatura și filmul fantasy în ultimul deceniu, regia construiește o lume fabuloasă, populată de druizi, zâne, spiriduși și pitici, o lume desprinsă parcă din „Stăpânul inelelor” și din „Urzeala tronurilor”, o lume fascinantă, seducătoare, copleșitoare prin frumusețe, o lume în care forța ritualurilor sacre funcționează, o lume care trăiește și vibrează după alte legi, o lume eroică, în care pasiunile se trăiesc la intensitate maximă și în care valorile sunt în altă galaxie decât cea în care trăim noi astăzi.
Această altă galaxie o surprinde și universul scenic creat de Alice Barb, împreună cu scenograful Adrian Damian și creatoarea costumelor, Maria Miu. Iar proiecțiile video realizate de Dilmana Yordanova și Eftimie Gheorghe Ovidiu exact asta își propun, să creeze magie… Un spațiu magic, în care lumina e dată de un alt fel de soare decât al nostru, în care în spate, undeva, se rotește o planetă ce ar putea fi a noastră, un cer ce seamănă uneori cu al nostru, doar ca e mult mai plin de stele, un ochi mare, ca o divinitate ce stă la pândă, undeva deasupra; o lume în care pădurile și templul și plantele par să aibă o vibrație în acord cu alte tipuri de existență, la care noi, profanii, nu avem acces.
O poartă de acces spre inima misterului, asta încearcă Alice Barb să construiască în această montare de la Opera Națională, care, în acest weekend, s-a bucurat de prezența extraordinară a celebrelor soprane Elena Moșuc, în rolul Norma, și Ruxandra Donose în Adalgisa, care au ridicat toată sala Operei în picioare. „În belcanto trebuie să faci cum face Alice Barb pe scenă, haute couture”, a declarat Elena Moșuc pentru Radio România Muzical, vorbind despre rolul Norma și despre montarea de la ONB. Și într-adevăr, aceasta este imaginea pe care o lasă în urmă spectacolul…
Alice Barb, regizoarea spectacolului
Norma, femeia rănită și cu suflet nobil, trădată de bărbatul pe care l-a iubit atât de mult, încât și-a încălcat jurământul față de zeul templului a cărui preoteasă este, îmbrăcată în rochie roșie, superbă, grandioasă, cu voce divină, aduce tunetul și flăcările pe scenă, stârnește mânia Cerului și tot ea îl potolește… Elena Moșuc reușește și o interpretare actoricească sensibilă, nuanțată, construind imagini absolut tulburătoare, prin excelentul amestec de fragilitate și forță pe care-l transmite ființa ei. De partea cealaltă, în rochie albastră, vaporoasă, ingenuă, cu voce de încer, Ruxandra Donose în rolul Adalgisa, tânăra preoteasă pentru care Pollione (Daniel Magdal) o părăsește pe Norma.
Un tribut adus bel-canto-ului, așa cum se dorește spectacolul de la Opera Națională București, „Norma” în această viziune este o construcție puternică, îndrăzneață, seducătoare și copleșitoare. Iar finalul, cu flăcările de pe rugul înălțat zeului, care îi mistuie deopotrivă pe Norma și pe Pollione, care o redescoperă pe femeia de care s-a îndrăgostit doar în fața morții, rămâne una dintre cele mai puternice imagini create pe scena ONB. O flacără mistuitoare care arde deopotrivă pasiunea și disperarea, tandrețea și ura, răzbunarea și trădarea, transformând totul într-o iubire care se va împlini dincolo de moarte…
