Nostalgia lui Tarkovski. Bonus: secvență rară cu cineastul rus mergând pe stradă
https://www.ziarulmetropolis.ro/nostalgia-lui-tarkovski-bonus-secventa-rara-cu-cineastul-rus-mergand-pe-strada/

S-au împlinit anul acesta 35 de ani de la premiera „Nostalgiei” lui Tarkovski, prilej pentru a prelua un excelent eseu cinematografic, semnat de Ionuţ Mareş, în urmă cu 5 ani, despre „filmul unei profunde suferinţe cu multiple faţete ce au însă o cauză unică: îndepărtarea de casă, familie şi ţară, care la Tarkovski echivalează inevitabil cu îndepărtarea de rădăcini şi de izvorul credinţei.”

Un articol de Ziarul Metropolis|24 octombrie 2018

Nostalgia este şi filmul unei crize existenţiale, inspirată direct din exilul dureros în care ajunsese cineastul. De aici tristeţea care învăluie întreaga atmosferă, de la ploaia apăsătoare şi clădirile în paragină şi descompunere, la promiscuitatea oamenilor şi obiectele care şi-au pierdut utilitatea.

Asemenea Oglindei, de care este puternic legat în special prin pronunţata înclinaţie autobiografică, Nostalgia se propune ca incursiune într-o lume subiectiv-afectivă. Demersul tarkovskian abandonează „acţiunea” în favoarea meditaţiei şi arderii interioare.

În voiajul său de căutare a urmelor lăsate în Italia de un compozitor rus din secolul al XVIII-lea, poetul Andrei Gorceakov (Oleg Iankovski) poartă în suflet imaginea recurentă a familiei, fără de care viaţa sa îşi pierde sensul. Amintirea copiilor, soţiei, mamei, câinelui sau casei din Rusia îi invadează visele şi (non)existenţa italiană.

Cadrele secvenţă lungi şi mişcările lente ale camerei de filmat permit acutizarea sentimentului de nostalgie, chiar până la suferinţa fizică a protagonistului. Irizările de afectivitate nu perturbă ritmul progresiei narative (care este de fapt o non-narativitate), ci constituie substratul său poetic.

Tarkovski nu ajunsese încă la starea din Sacrificiul, marcat puternic de presimţirea sfârşitului iminent şi de atmosfera bergmaniană a Suediei. De aceea Nostalgia conţine şi salvatorul moment al îndeplinirii „misiunii” de către Andrei, care traversează bazinul părăsit reuşind să menţină aprinsă flacăra lumânării primite de la „nebunul” Domenico (Erland Josephson), cel care se sacrifică dându-şi foc în centrul Romei şi denunţând proasta aşezare a lumii.

Filmul, şi de fapt întreaga operă a lui Tarkovski, arată că cel mai modern stil cinematografic (care foloseşte numeroase cadre secvenţă atât de familiare astăzi, timpul real suprapus timpului cinematografic, sunete şi dialoguri fără surse în cadru, ştergerea graniţelor între realitatea obiectivă şi proiecţiile subiective etc.) poate servi temelor tari, pe care postmodernismul filmic al momentului le-a uitat în favoarea jocurilor de-a citatele şi a anecdoticului devenit aproape normă.

(Text via mareleecran.net by Ionuț Mareș)

*

BONUS:

Promisa secvență cu marele cineast rus, filmat în timp ce mergea pe stradă…

Foto: Nostalgia – facebook

18
/09
/14

În avanpremiera celei de-a șasea ediții a “Festivalului Internațional de Film Comedy Cluj”, bucureștenii sunt așteptați la o proiecție specială, duminică, 28 septembrie de la ora 22:00 în Club Control.

18
/09
/14

“România face documentar” exprimă simplu și concis dorința de a educa prin intermediul cinematografiei, folosindu-se de ideea de unitate întru cultură prin mijloace artistice. Documentarul aduce povești reale din viață, nemodificate și spuse întru totul așa cum sunt. De aceea, poveștile filmate despre români, aparținând unor români participanți la festival, demonstrează că România poate și face documentar.

18
/09
/14

Doi dintre cei mai apreciați actori ai momentului în teatrul românesc, Ofelia Popii și Sorin Leoveanu, se întâlnesc pentru prima dată într-o producție – nu una de teatru, ci una de film: „Q.E.D.”, în regia lui Andrei Gruzsniczki. Filmul intră în cinematografe din 10 octombrie, după ce a circulat prin marile festivaluri și a adunat câteva premii importante.

18
/09
/14

În perioada 16 octombrie – 4 decembrie, poți afla mai multe despre mecanismele din spatele industriei de cinema și poți să înveți să scrii informat și competent despre ele. Asociația Culturală Control N lansează un nou atelier, de data aceasta dedicat jurnalismului de film. 

17
/09
/14

Dem Rădulescu, unul din cei mai mari comedianţi pe care i-a avut cinematografia românească, se stingea din viaţă în urma unui infarct, înainte de a împlini vârsta de 69 de ani. Și-a început cariera în 1959, fiind actor de teatru, film şi televiziune, dar şi profesor la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale”.

17
/09
/14

CRONICĂ DE FILM Comedia dezinvolt-naivă „America, venim!”, debutul lui Răzvan Săvescu, este un film de public croit după model american, la care se adaugă inspirate note românești. În schimb, „Cripta”, regizat de Corneliu Gheorghiță, testează timid un gen puțin căutat – filmul-parabolă (în registru lejer).

17
/09
/14

Un om de afaceri francez a rămas prizonier în curtea unui imobil din Băile Herculane ca urmare a descoperirii unei vechi fresce romane. Nu este o știre de tabloid, ci subiectul celui de-al doilea lungmetraj de ficțiune realizat de Cornel Gheorghiță, Cripta, a cărui premieră a avut loc vineri, 12 septembrie, la Cinema Studio, în prezența a numeroase personalităţi din lumea filmului.

16
/09
/14

Lungmetrajul "Is the Man Who Is Tall Happy? An Animated Conversation with Noam Chomsky", regizat de Michel Gondry, va fi proiectat în închiderea Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim'est 2014. Cea de-a noua ediţie Anim'est va avea loc în perioada 3 - 12 octombrie

15
/09
/14

Celebra formație turcească BaBa ZuLa va concerta la Brașov (Teatrul Sică Alexandrescu) sâmbătă, 4 octombrie, ora 21.00, în cadrul celei de-a doua ediții a Dracula Film: Horror and Fantasy Festival.

15
/09
/14

Luna viitoare, Clujul va deveni centrul național al comediei, al filmelor bune și al întâlnirilor cu profesioniști din industria cinematografică. În perioada 10-19 octombrie va avea loc cea de-a VI-a ediție a celui mai important eveniment cinematografic al toamnei din Transilvania, Festivalul Internațional de Film Comedy.

15
/09
/14

Cea de-a XXI-a ediție a Astra Film Festival, care va avea loc între 6 și 12 octombrie 2014 la Sibiu, prezintă o selecție a celor mai recente documentare filmate în România, de autori români și străini, reprezentând o radiografie a societății românești din perioada comunistă până în prezent. Filmele abordează subiecte sensibile actuale și episoade istorice controversate.

12
/09
/14

CRONICĂ DE FILM Intrate recent pe marile ecrane, „Captiv” (r. Atom Egoyan) și „Vânătoarea de spioni” (r. Anton Corbijn) sunt două filme de festival care, sub camuflajul unor genuri bine determinate, oferă câteva idei stimulative, dar și lecții instructive de regie.

12
/09
/14

Vineri, după prânzul cel mic. Ultima zi de concurs la Gala HOP. Interviul care urmează s-a consumat pe plaja din Costinești, cu epava pe fundal. Îndrăgita actriță Ana Ularu (29 de ani) este în costum de baie. Nu s-au decis deocamdată câștigătorii Galei, nu vom vorbi despre ei. Chiar și așa, rămân lucruri de spus.