Nou record pentru Adrian Ghenie
https://www.ziarulmetropolis.ro/nou-record-pentr-adrian-ghenie/

Tabloul “Nickelodeon”, realizat de artistul român Adrian Ghenie, a fost vândut pentru suma de 9 milioane de dolari în cadrul unei licitaţii organizate săptămâna trecută la Londra, de casa de licitaţii Christie’s, fiind vorba de un record absolut pentru pictorul român. Tabloul ictat în 2008 a fost expus şi anul trecut la Muzeul Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti.

Un articol de Petre Ivan|10 octombrie 2016

Preţul estimativ al casei de licitaţii pentru “Nickelodeon” a fost de 1,5 milioane de lire sterline, însă, la finalul licitaţiei, pictura lui Ghenie a fost adjudecată cu 7,1 milioane de lire sterline (9 milioane de dolari), record absolut pentru pictorul român.

Tabloul este pictat pe două plăci de 2.38x 4.14 metri, iar numele său reprezintă o sală de cinema mică dintr-un cartier, dar şi un post de televiziune american pentru copii.

Adrian Ghenie. Titlul face trimitere spre influenţa televiziunii asupra tinerei generaţii fiind şi o trimitere spre elementele iconice pe care autorul le împrumută din tehnica cinematografică, după cum a mărturisit pictorul.

În cadrul licitaţiei a mai fost vândut un tablou al lui Ghenie numit ‘The surgeon and his soul/ Chirurgul şi sufletul său’ al cărui preţ a fost estimat iniţial între 150.000 şi 200.000 de lire sterline, dar a ajuns la suma de 341.000 de lire.

La începutul anului, tabloul lui Ghenie ‘Self-Portrait as Vincent Van Gogh/ Autoportret ca Vincent Van Gogh’ (2012) s-a vândut la New York în cadrul unei licitaţii organizată de Sotheby’s pentru 2.59 de milioane de dolari.

Recordul personal al lui Ghenie fusese stabilit tot anul acesta, când lucrarea sa „The Sunflowers in 1937” a fost vândută, tot la Sotheby’s, pentru 4 milioane de euro.

Foto: Nickelodeon, Adrian Ghenie – facebook

02
/06
/21

Gaep prezintă Meditation upon Measure (5 iunie – 31 iulie 2021), o incursiune în practica din anii ’80 a lui Mircea Stănescu, prin intermediul unui corp important de lucrări restaurate cu ocazia expoziției. Desfășurându-se pe ambele etaje ale galeriei, expoziția personală contextualizează această decadă de activitate a artistului atât în raport cu perioada mai recentă de creație, cât și în raport cu circumstanțele în care a debutat și a lucrat generația ’80.

27
/05
/21

VIAȚA SECRETĂ A TABLOURILOR Ziarul Metropolis vă invită la mici incursiuni în existenţa nevăzută, uitată sau ignorată a imaginilor care ne fascinează. Unele au schimbat istoria artei, altele au rămas ascunse printre poveşti.

19
/05
/21

Vineri, 21 mai, începe la București cea de-a doua ediție a Walk & Shoot Fest. Ateliere foto ce au ca temă centrală scena, discuții online despre fotografie și provocările din domeniu, o expoziție despre diversitate pe scena artelor performative, precum și un concept store cu printuri de autor semnate de artiştii colaboratori ai programului Walk & Shoot, se regăsesc în programul festivalului, care se va încheia pe 30 mai.

18
/05
/21

După mai mult de un an de introspecție și de distanțare socială, timpul petrecut cu noi, în spațiile care au devenit din confortabile limitative, a căpătat complet alte semnificații. Momentele dragi din trecut le-am păstrat departe de estompare iar perioadele de solitudine impusă a făcut zilele, săptămânile și lunile să se comprime. Nu știm când și cum au trecut ultimele 15 luni așa că amintirile ne sunt mai apropiate ca niciodată.

09
/05
/21

VIAȚA SECRETĂ A TABLOURILOR Ziarul Metropolis vă invită la mici incursiuni în existenţa nevăzută, uitată sau ignorată a imaginilor care ne fascinează. Unele au schimbat istoria artei, altele au rămas ascunse printre poveşti.

28
/04
/21

Joi, 6 mai 2021, între orele 16:00 și 20:00 are loc la Galeria Senat, str. Băiculești nr. 29, Sector 1, București, la Combinatul Fondului Plastic, deschiderea expoziției Depozitul 12, prima din seria Politici ale non-acțiunii.

20
/04
/21

Numeroase lucrări în diverse tehnici, realizate în ultimul deceniu de Maia Ștefana Oprea, una dintre cele mai cunoscute și apreciate artiste contemporane din România, se regăsesc începând din 20 aprilie 2021 în expoziţia VR (virtual reality) „On the Naturalness of Things“ / „Despre naturalețea lucrurilor“, curator Ana Sultana Cipariu, „vernisată“ virtual pe platforma Theopen-art.com, fiind cea de-a noua expoziţie în „realitate virtuală“ găzduită aici, alături şi de reconstrucţia virtuală a atelierului marii pictoriţe Valentina Rusu Ciobanu.

20
/04
/21

Expoziția Shaping Design. Together. va avea loc în perioada 5-13 iunie 2021, în cadrul Romanian Design Week, la Muzeul Național de Artă al României.