Noua expoziție de la ARCUB vă invită să NU PARCAȚI!
https://www.ziarulmetropolis.ro/noua-expozitie-de-la-arcub-va-invita-sa-nu-parcati/

Între 10 şi 27 septembrie, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti în parteneriat cu Institutul Polonez din Bucureşti invită bucureştenii să facă un altfel de tur vizual prin Bucureşti, cu ocazia celui mai nou eveniment de la Hanul Gabroveni: expoziţia foto NU PARCAȚI! semnată de artista poloneză Maja Demska.

Un articol de Liliana Matei|1 septembrie 2015

Deschiderea oficială a expoziției va avea loc joi, 10 septembrie, începând cu ora 18:00, la Sala Arcelor din Hanul Gabroveni – Strada Lipscani nr. 84-90.

Absolventă de graphic design şi masterandă în comunicare vizuală la Universitatea de Arte din Poznań, Maja Demska a studiat un semestru la UNARTE Bucureşti, timp în care a explorat țesutul urban al Bucureştiului din punctul de vedere al unui străin. O avidă colectoare de obiecte, cuvinte şi contexte, artista poloneză a venit cu ideea proiectului prin care şi-a dorit să ofere publicului român o perspectivă proaspătă şi surprinzătoare asupra unor lucruri atât de comune şi familiare care au devenit aproape imperceptibile – caprele de parcare.

Despre obiectele inspirației sale, artista declară: „Caprele de parcare sunt construite din ceea ce pare că nu există. Și, într-adevăr, pentru locuitorii Bucureştiului caprele de parcare sunt invizibile – mesajul e clar, forma e familiară, obişnuită, transparentă. Aş vrea să memorez un dicţionar de obiecte care, prin prezenţa sa stângace, schimbă spaţiul public într-unul privat.”

Viziunea artistei a fost de a fotografia obiectele scoase din context şi de a le prezenta ca pe nişte instalații abstracte de artă. Prin colecția fotografică de semne neoficiale, Maja Demska propune explorarea expresiilor de creativitate locală, elemente care construiesc, alături de monumente şi edificii istorice, identitatea oraşului Bucureşti.

În cadrul expoziției NU PARCAȚI! de la Sala Arcelor, Hanul Gabroveni, va fi expusă cartea cu acelaşi nume, semnată de artista poloneză Maja Demska. Forma neobişnută şi experimentarea cu materialele – diferitele tipuri de hârtie, carton şi fire – au făcut-o pe autoare să simtă că îşi croieşte singură propria „capră de parcare”.

Astfel, cartea Nu parcați! va fi prezentată în spațiul galeriei ca un obiect de artă în sine, dar în acelaşi timp, şi ca un catalog al expoziției. „Îmi imaginez această expoziție ca pe un ‘altfel de traseu turistic’ în care vizitatorul alege să nu caute obiectivele turistice din jur, ci să privească caldarâmul pe care păşeşte.”

Accesul la eveniment este gratuit.

Expoziția Nu parcați! este un eveniment organizat de ARCUB care se află sub umbrela proiectului de anvergură București Memoria | Explorarea | Imaginarea Orașului, care lansează candidature orașului București la titlul de Capitală Europeană a Culturii. Inițiată în perioada etapei de explorare a orașului, expoziția Nu parcați! reușește să arate prin fotografiile expuse un București viu, în care fiecare gest al locuitorilor, deși aparent insignifiant, reușește să surprindă autenticitatea locului.

16
/11
/20

O expoziție de grup atipică, The Domino Effect (21 noiembrie 2020 – 6 februarie 2021) aduce în spațiul galeriei Gaep 13 lucrări selectate exclusiv de artiști, printr-o reacție în lanț: de la Răzvan Anton și până la Ignacio Uriarte, fiecare artist al galeriei a ales o lucrare de la următorul artist în ordine alfabetică.

13
/11
/20

Fabrica de Pensule alături de Spațiul de Artă Contemporană MAGMA deschid primul moment din setul de expoziții dedicate sectorului emergent al scenei de arte vizuale din România, parte a proiectului "Future Perfect / Viitor Anterior", în data de 13 noiembrie 2020, printr-un tur ghidat online care se va desfășura pe pagina de Facebook a Fabricii de Pensule.

12
/11
/20

La Muzeul Național al Țăranului Român,  sâmbătă, 14 noiembrie 2020, publicul este așteptat la evenimentul intitulat Noaptea Europeană a Muzeelor. Cu această ocazie se pot vizita trei expoziții temporare. Organizatorii au pregătit, de asemenea, o proiecție în aer liber. Anul acesta, expoziția permanentă va fi închisă, deoarece clădirea monument istoric din Șoseaua Kiseleff nu a […]

02
/11
/20

Asociația Culturală Control N lansează ACSINTE.100, parte a programului educațional cu același titlu, un album virtual cu fotografii de Costică Acsinte însoțite de clipuri audio și video ce invită publicul tânăr în România anilor 1920 - 1960.

28
/10
/20

Astăzi, 28 octombrie, de ziua de naștere a pictoriței basarabene Valentina Rusu Ciobanu (100 de ani), Asociația pentru cultură și arte ARBOR lansează în premieră producțiile multimedia #100VRC Valentina Rusu Ciobanu: viața și opera și VRC Atelier ’85, atelierul artistei din anul 1985, reconstituit în realitate virtuală.

27
/10
/20

Arta urbană este în jurul nostru, de cele mai multe ori este necesar doar să ne ridicăm privirea şi vom observa diferite forme de artă. Observăm de la stencils, la stickere, la graffiti şi instalaţii stradale, cât şi una dintre cele mai perisabile forme de artă urbană, cea realizată în cretă. Un articol de Mihaela Ion.