Noul Llosa
https://www.ziarulmetropolis.ro/noul-llosa/

Romanul „Cinci colţuri” (cea mai recentă carte a lui Mario Vargas Llosa), în traducerea lui Marin Mălaicu-Hondrari, a văzut lumina tiparului la Humanitas Fiction, la sfârşitul anului trecut, în seria de autor dedicată marelui scriitor peruan.

Un articol de Andrei Crăciun|19 ianuarie 2017

În anul 2010, când Academia Suedeză i-a oferit Nobelul, am scris într-un cotidian central din țara noastră că, acordând acest premiu, Nobelul pentru literatură se întoarce, în sfârșit, la literatură.

Cinci ani mai târziu, când am ajuns la Stockholm, deloc laureat, și am vizitat și eu, foarte omenește, Muzeul Nobel am cumpărat un singur suvenir: un hipopotam-statuie. Llosa scrie întotdeauna având pe birou un asemenea artefact.

Iar prima carte pe care am citit-o în limba spaniolă – un amplu eseu despre Mizerabilii lui Hugo – era scrisă de Llosa. Mai mult, am ajuns cândva în cartierul Miraflores din Lima și am ținut un moment de tăcere încântată, gândindu-mă la cărțile din tinerețea peruanului.

Fac toate aceste precizări autobiografice pentru a-mi clarifica poziția în chestiunea Llosa. Poziția mea este aceasta: nu pot spune că am fost vreodată un llosian dur, dar nici nu pot spune că i-am fost vreodată împotrivă.

cinci-colturi-humanitas-fictionAm primit vestea unui nou roman mai degrabă sceptic. Mario Vargas Llosa, de decenii deja, și-a pierdut din forța literaturii. Rămâne un mare scriitor și, în același timp, devine un alt scriitor, mult mai comercial. Nu mai e un maestru, e un cofetar textual.

Ingredientele noului său roman sunt: două adulterine lesbiene, orgii, pornografie din plin, lumea de lux și desfătare a milionarilor, jurnalismul de bârfă, scandal și șantaj, Peru în timpurile neîndurabile ale terorismului și dictaturii lui Fujimori, câtă a fost.

Cu alte cuvinte, Llosa tocmai a scris un foarte bun scenariu pentru o telenovelă cu acțiunea în Lima de altădată.

Și dacă e adevărat că la amurgul vieții se văd mai bine defectele omului, fie el și scriitor, atunci ceea ce răzbate în tot acest Llosa târziu este o îngăduință deloc onorabilă față de depravarea elitelor. Totodată, față de pârnaiașii de rând, Llosa emană un aristocratic dispreț. Desigur, el poate fi interpretat ca aparținând personajului – un obsecen bogat. Mă tem însă că el îi aparține, cu adevărat, autorului.

Am citit Cinci colțuri ca o frescă a Limei de altădată, cu presa sa coruptă, dar și curajoasă. Am parcurs scârba llosiană întru totul justificată față de zvonuri și m-am încântat în două mari privințe. Voi explica.

Cinci colțuri nu e cel mai bun roman pe care îl veți citi în 2017, cu siguranță. Dar Llosa încă are rezerve de talent, dacă nu de geniu, în portretistică. Două personaje din această carte – Bondoaca și recitatorul decăzut Juan Peineta – sunt excepționale.

Și abia scriind Lima periferiilor, unde noaptea doar polițiștii se încumetau, dar rareori și ei, abia scriind muzica și speranțele frânte ale unei mahalale, Llosa redevine mare, demn de nobelizatul care a fost. Din păcate, aceste capitole sunt, totuși, scurte.

Chiar și așa, chiar și așa!, cu Llosa coborându-și muntele, chiar și așa, Cinci colțuri rămâne un înalt la care prea puțini scriitori contemporani pot spera.

Și abia scriind Lima periferiilor, unde noaptea doar polițiștii se încumetau, dar rareori și ei, abia scriind muzica și speranțele frânte ale unei mahalale, Llosa redevine mare.

28
/08
/14

Astăzi, începând cu ora 17.00, se desfăşoară ultima LecTURA de vacanță pe pajiştea din Parcul Izvor. Iubitorii de carte şi pasionații de citit vor putea face schimb de cărți, vor beneficia de o sală de lectură în aer liber, de ateliere și concursuri cu premii istețe, anunţă organizatorii.

23
/08
/14

Edificiul literaturii, așa cum îl vede Mircea Cărtărescu, stă așezat pe o colină formată din literatura de consum și are trei niveluri: primul este al scriitorilor profesioniști, al doilea – al scriitorilor artiști, iar al treilea – al marilor scriitori. Însă deasupra tuturor stă „sfântul literaturii”, Franz Kafka.

14
/08
/14

Uniunea Editorilor din România, sub egida Federaţiei Editorilor din România, organizează, în perioada 25 august - 27 noiembrie, ediţia a III-a a Premiului literar "Augustin Frăţilă", a cărui valoare este de 10.000 de euro.

14
/08
/14

Marţi, 12 august, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu a avut loc un eveniment culinaro-cultural prilejuit de apariţia bestsellerului internaţional „Madame Mallory şi micul bucătar indian“ de Richard C. Morais, transpus acum în filmul cu titlul "Război în bucătărie".

11
/08
/14

Istoricul Lucian Boia, autorul volumului Primul Război Mondial. Controverse, paradoxuri, reinterpretări, apărut la editura Humanitas, este invitatul librăriei Humanitas Kretzulescu, joi, 14 august, de la ora 19.00, la o nouă ediţie Joia linguriţelor, dedicată Primului Război Mondial.

10
/08
/14

Multă vreme, Capşa a fost un "câmp de luptă", unde inteligenţa devenise arma supremă, iar o replică acidă conta. În perioada interbelică acest loc era definit ca fiind acela "unde vin toţi seniorii şi se mănâncă scriitorii". De altfel, eroii acelor bătălii au devenit nume "grele" ale literaturii române.

03
/08
/14

Copiii asociază, deseori, obligativitatea temelor de la şcoală cu cititul şi, de aceea, nu cunosc lectura de plăcere din timpul verii. Pentru a-i sprijini în dezvoltarea imaginaţiei, a culturii generale şi a vocabularului, părinţii ar trebui să apeleze la mici "şiretlicuri".

29
/07
/14

CRONICĂ DE CARTE. Recent apărut la editura IBU Publishing, volumul „Un studiu al cinematografiei germane”, de Maggie Hoffgen, este o foarte utilă și la îndemână introducere în istoria și variațiile estetice și tematice ale uneia din cele mai spectaculoase și instabile cinematografii, din păcate puțin cunoscută de publicul larg din România.

28
/07
/14

Vineri, 1 august, de la ora 19:00, Mihai Ionuţ Grăjdeanu prezintă cea mai recentă carte a sa, “Dacia Preistorică Ilustrată” - prima enciclopedie ilustrată despre formarea și evoluția vieții pe teritoriul României de azi. Evenimentul are loc la Palatul Suţu - Muzeul Municipiului Bucureşti.

26
/07
/14

Editura franceză Short Edition dezvoltă în această perioadă un algoritm care, sub forma unei ecuaţii, va fi capabil să evalueze în doar câteva secunde calităţile literare ale volumelor ce îi sunt propuse spre a fi publicate, informează lefigaro.fr., preluat de Mediafax.

25
/07
/14

Poeme scrise de românca Amalia Cernat au fost selectate pe lista lungă a operelor nominalizate la premiul New Voices al organizaţiei PEN International, urmând ca lista scurtă să fie prezentată la mijlocul lunii august, iar câştigătorul să fie anunţat pe 1 octombrie, în timpul congresului anual.