Noutățile editurii ALL, la Gaudeamus 2018
https://www.ziarulmetropolis.ro/noutatile-editurii-all-la-gaudeamus-2018/

Grupul Editorial ALL va fi prezent, în perioada 14 – 18 noiembrie 2018, la ediţia cu numărul 25 a Târgului Internaţional Gaudeamus Carte de învăţătură. Vizitatorii sunt aşteptaţi în standul ALL cu reduceri de până la 85%, noutăţi editoriale pentru toate categoriile de cititori, surprize şi cadouri dulci pentru cei mici.

Un articol de Liliana Matei|13 noiembrie 2018

Fanii Pisicilor Războinice se vor bucura de apariția Cărții a XIII-a – Viziunea – din noua serie Puterea celor Trei. Pentru a imortaliza momentul, copiii vor avea parte la standul ALL, sâmbătă, 17 noiembrie, de la ora 12.00, de o ședință foto de neuitat plus o serie de obiecte promoționale tematice care nu trebuie să le lipsească din colecție.

Cei pasionați de thrillerele semnate de Guillaume Musso vor fi încântați să răsfoiască în premieră romanul Un apartament la Paris. Scris în stilul cu care ne-a cucerit romancierul francez, acest bestseller tulburător ne poartă în viața misterioasă a unui celebru pictor.

Cartea care a generat transformări impresionante în școlile din întreaga lume, inspirând elevii să își însușească mentalitatea de învingători, este acum la dispoziția publicului din România. Scrisă de expertul în leadership, Stephen R. Covey, The Leader in Me reușește să redefinească rolul școlii în evoluția noastră, propunând o soluție la criza educației cu eficiență 100% confirmată practic.

Abia sosit de la tipar, volumul Atingerea, de David J. Linden, este dedicat cunoașterii celui mai important simț pe care îl avem. Într-un stil personal și prietenos demn de un romancier, autorul transformă noțiunile de neurologie în informații accesibile. Poveștile și argumentele sale uimitoare arată cum ne definește atingerea ca ființe umane, influențând alegerile pe care le facem în viață.

Partenerul Grupului Editorial ALL este Kandia, prin intermediul brandului Măgura, care le va oferi copiilor cadouri dulci sâmbătă și duminică, la achiziția oricărui titlu dedicat vârstei lor.

26
/06
/16

Luni, 27 iunie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, va avea loc o întâlnire cu Aurora Liiceanu, prilejuită de apariția celui mai recent volum al său la Editura Polirom: „Ea şi El. Biografia unei relaţii”. Alături de autoare, vor fi prezente Virginia Costeschi, Alina Purcaru, Eli Bădică.

25
/06
/16

Miercuri, 29 iunie, ora 19.00 va avea loc la Librăria Humanitas Cişmigiu o seară dedicată romanului „Calea Idei Brown” de Ricardo Piglia, una din cele mai importante voci ale literaturii hispano-americane contemporane. La eveniment vor participa Tania Radu, critic literar, Ioana Bâldea Constantinescu, scriitoare şi jurnalist cultural şi Alina Cantacuzino, traducătoarea romanului.

21
/06
/16

"2084 e mai dur decât Supunere, descriind un adevărat totalitarism religios.” - Michel Houellebecq. Miercuri, 22 iunie, ora 19.00, iubitorii de carte sunt aşteptaţi la Librăria Humanitas Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) pentru o seară dedicată romanului "2084. Sfârşitul lumii", de Boualem Sansal, distins cu Marele Premiu al Academiei Franceze în 2015.

10
/06
/16

„Evul Mediu a rămas, dacă nu meseria mea, hobby-ul meu – şi tentaţia constantă –, şi îl văd în toate, transpărând în lucrurile de care mă ocup, care nu par medievale şi totuşi sunt.” (Umberto Eco)

06
/06
/16

Cea de a XI-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, desfășurată în perioada 1 - 5 iunie la Romexpo, și-a închis porțile, organizatorii și reprezentanții editurilor raportând vânzări mai mari decât la ediția din 2015 a târgului.

03
/06
/16

Cartea „Naufragii”,  de Akira Yoshimura (Humanitas Fiction, 2016) este dintre acele întâmplări rare cu forţa de a deveni o bornă. Viaţa cititorului se împarte firesc: înainte şi după „Naufragii”.

03
/06
/16

Unul dintre cele mai așteptate momente ale ediţiei din acest an a Bookfest îl constituie masa rotundă dedicată lui Amos Oz, cel mai important prozator și eseist contemporan israelian, ale cărui cărți au fost traduse cu succes în seria de autor de la Editura Humanitas Fiction. Evenimentul va avea loc astăzi, de la ora 18.00, la Scena AGORA.

01
/06
/16

La cele peste 30 de evenimente Humanitas din cadrul Bookfest (1-5 iunie), desfăşurate la standul editurii, la standul Israelului - ţara invitată de onoare, şi la Scena Agora, vor vorbi Ana Blandiana, Fania Oz- Salzberger, Lucian Boia, Andrei Pleşu, Mircea Cărtărescu, Gabriel Liiceanu, Teodor Baconschi, Ioana Pârvulescu, Horia-Roman Patapievici, Vladimir Tismăneanu, Radu Paraschivescu, Tania Radu, Dan C. Mihăilescu, Andrei Cornea, Tatiana Niculescu Bran, Radu Vancu, Ciprian Măceşaru, Cosmin Ciotloş, Dan-Liviu Boeriu, Ioan Stanomir.

01
/06
/16

Astăzi, în ziua în care se deschide târgul de carte Bookfest, unde îşi va relansa ultimul roman, Solenoid, scriitorul Mircea Cărtărescu împlineşte 60 de ani. Tot astăzi îşi serbează ziua de naştere şi soţia sa, poeta Ioana Nicolaie.

31
/05
/16

Fotografii, scrisori de la prieteni și iubiți, unele manuscrise inedite, în total 120 de documente, martore ale iubirilor și ale activității scriitorului francez Marcel Proust, au fost scoase la licitație de casa Sotheby's la Paris.

30
/05
/16

Israel, țara invitată de onoare la ediția din acest an a Salonului Internațional de Carte Bookfest (1-5 iunie), le propune iubitorilor de carte să își inventarieze, iar apoi să își lanseze visele. Pornind de la motto-ul ales pentru a promova prezența Israelului la Bookfest – „Never Stop Dreaming” –, organizatorii au ales să construiască standul sub forma unei fabrici de vise: vizitatorii sunt invitați să își aștearnă gândurile pe hârtie, pentru ca apoi, printr-un mecanism secret, acestea să fie lansate în aer.

29
/05
/16

Ziarul Metropolis continuă rubrica „În biblioteca mea”, care vă invită acasă la cei mai importanţi oameni de cultură ai momentului. În intimitatea bibliotecii personale, Iulian Tănase povestește despre textele revelatorii, despre poeziile (proaste) din tinerețe  și despre o buclă a sincronicității cu un anume domn Gwyn.