Nu te voi uita niciodată, Tsukiko!
https://www.ziarulmetropolis.ro/nu-te-voi-uita-niciodata-tsukiko/

Mi-am făcut de multă vreme un obicei din a le scrie lungi scrisori personajelor de care mă îndrăgostesc. Probabil că nu e un obicei foarte sănătos, există chiar posibilitatea ca un astfel de simptom să anunţe o boală psihică minoră sau mai degrabă nu. Cu siguranţă, psihologii sau poate chiar psihiatrii ştiu mai multe. Nu mă interesează. Nu contează.

Un articol de Andrei Crăciun|18 august 2015

Contează că le scriu oamenilor imaginați de alți oameni scrisori lungi pe care nu le expediez niciodată, fiindcă nimeni nu le cunoaște personajelor adresa. Le scriu cu deplină sinceritate, mai ales că știu că – în definitiv – tot mie îmi scriu.

M-am îndrăgostit fulgerător, iremediabil, de Tsukiko, o fată de treizeci și șapte de ani care trăiește într-o carte scrisă de Hiromi Kawakami. Cartea acesata se numește „Vreme ciudată la Tokio” (ce titlu frumos!). Hiromi Kawakami este prima scriitoare japoneză pe care o citesc. E un regret cu care trebuie să învăț să trăiesc.

Tsukiko bea sake într-un bar-bistro. Așa îl reîntâlnește pe sensei, care bea și el sake în același bar-bistro. Senesei este fostul ei profesor de japoneză din liceu. Sunt, firește, câteva decenii între ei, ceea ce nu îi împiedică să bea împreună, să mănânce împreună, să compună împreună haik-uri, să se îndrăgostească, foarte omenește, să cunoască rătăciri și să-și spună cuvinte care rănesc și cuvinte care vindecă.

vreme-ciudata-la-tokio_1_fullsize

Nimic nu anunța, însă, această dragoste pe care am început să i-o port lui Tsukiko. În cartea aceasta pare că nimic nu se întâmplă. O femeie și un bărbat umblă din bar în bar și beau, iar scriitoarea descrie, pe larg, feluri de mâncare și obiceiuri din cultura japoneză și… Acesta nu e, totuși, un curs de civilizație orientală! Acesta este un roman. Așa se scrie un roman! Așa: nici nu îți dai seama când ești învăluit de poveste, când povestea începe să curgă în tine ca un sânge. Așa – cu această sumă de întâmplări mici, la fel cum e viața.

Tsukiko și dragostea ei pentru sensei au început să-mi curgă și mie prin vene, să îmi dea un alt sens, cum face fiecare carte mare. Și nu cred că aș mai putea trăi fără Tsukiko și fără acest bărbat care poartă tot timpul o servietă. Firește, servieta este – și nu vă devoalez cine-știe-ce secret – unul dintre cele mai importante personaje ale cărții.

Hiromi Kawakami scrie minunat despre singurătate, despre eșec, despre deznădejde, despre nefericire, despre o iubire cum mă tem că doar în cărți mai există, și tocmai de aceea mai citim cărți.

Din când în când, uite, Hiromi Kawakami redevine poetă și ne lasă cuvinte ca acestea: “Când știi că se întunecă repede, te poți pregăti sufletește pentru amurgul acela pripit, aducător de melancolie. Dar în perioada aceasta a anului, când lumina mai lungă a crepusculului te face să crezi că soarele acum stă să asfințească, dar el tot nu mai apune odată, mă simt de parcă mi-ar fugi pământul de sub picioare. Și imediat ce îmi dau seama că s-a întunecat, în suflet îmi crește o însingurare cruntă”.

Nu aflăm mai nimic fizic despre Tsukiko, dacă am vedea-o pe stradă nu am ști să o recunoaștem, îi aflăm doar geografia sentimentelor, continentele pe care sensei le explorează cu infinită răbdare, blândețe și înțelepciune, așa cum probabil că își doresc toate femeile să fie explorate.

Tsukiko e o femeie de care te îndrăgostești în același timp cu sensei, deși știi, la fel ca sensei, de la bun început că orice iubire cunoaște un sfârșit, deși știi că va veni sfârșitul și…

“Vreme ciudată la Tokio” e un miracol care nu știi când ți se întâmplă, dar ți se întâmplă, și atunci nu mai ai ce să faci, și atunci deschizi un fișier și scrii chiar așa:

“Dragă Tsukiko…”.



18
/04
/22

Cele mai bune materiale jurnalistice ale anului vor fi premiate în cadrul galei #Superscrieri11 care va avea loc pe 16 mai 2022. Superscrieri este o inițiativă independentă a Fundației Friends For Friends (FFFF.ro ), realizată împreună cu oameni și companii care vor să susțină responsabilitatea în documentarea și transmiterea realității.

18
/04
/22

București, 15 aprilie 2022 – Editura Corint vă invită la dezbaterea pe marginea cărții Capcana lui Tucidide. Mai pot evita Statele Unite și China războiul? de Graham Allison, volum de referință în domeniul relațiilor internaționale, publicat în imprintul Corint Istorie. Evenimentul are loc luni, 18 aprilie, ora 19.00, la librăria Humanitas Cișmigiu.

17
/04
/22

După succesul internațional al romanelor „Tatuatorul de la Auschwitz”, vândut în peste 7 milioane de exemplare, și „Călătoria Cilkăi”, Heather Morris a primit invitația să meargă în Israel pentru a descoperi istoria a trei surori, supraviețuitoare ale lagărului Auschwitz-Birkenau.

13
/04
/22

Nominalizat la prestigiosul Man Booker Prize, „Lumea în flăcări” de  Siri Hustvedt, recent apărut la Editura Polirom, este un roman magistral pe tema percepţiei, prejudecăţilor, dorinţei şi luptei unei femei pentru afirmarea în conştiinţa publică.

11
/04
/22

Editura Polirom anunță apariția unui titlu-eveniment în cadrul prestigioasei sale colecții de traduceri din literatura universală, „Biblioteca Polirom”: „Poemele posibile. Antologie (1966-1975)” de José Saramago, traducere din limba portugheză și note de Simina Popa, volum publicat cu prilejul centenarului nașterii marelui scriitor portughez, laureat al Premiului Nobel pentru literatură (1998).

07
/04
/22

Joi, 7 aprilie, ora 19.30 Editura Humanitas Fiction vă așteaptă în Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) pentru lansarea romanului Ultimii cai din stepă de Maja Lunde recent apărut în traducerea Ivonei Berceanu în colecția „Raftul Denisei“, coordonată de Denisa Comănescu, un nou roman care face parte, alături de bestsellerurile internaționale Istoria albinelor și Istoria apelor, din tetralogia schimbărilor climatice.

06
/04
/22

Odată cu începerea războiului, oamenii și companiile s-au unit pentru a face bine. Donațiile au fost făcute atât în mod direct, cât și prin SMS, în social media ori pe site-urile asociațiilor. Însă există un loc unde, de peste 8 ani, cei care vor să facă fapte bune se întâlnesc cu cei care au nevoie de ajutor.

30
/03
/22

La editura Humanitas Fiction va apărea în curând romanul „Așteptări” de Anna Hope. Aceasta este cea de-a doua carte a autoarei publicată în România, după bestsellerul „Sala de bal”.

23
/03
/22

„Oamenii lui Putin. Cum a recuperat KGB-ul Rusia și apoi a atacat Occidentul” de Catherine Belton este considerată una dintre cele mai actuale investigații despre ascensiunea lui Putin și a sistemul putinist instaurat la Kremlin. Cartea este disponibilă acum și în limba română, la Editura Litera.