Nymphomaniac, în România din ianuarie, înaintea UK şi USA
https://www.ziarulmetropolis.ro/nymphomaniac-in-romania-din-ianuarie-inaintea-uk-si-usa/

România este una dintre primele ţări în care „Nymphomaniac“, filmul lui Lars von Trier, va intra imediat după lansarea oficială din Copenhaga (Danemarca), programată pe 25 decembrie. Nymphomaniac va rula pe ecranele româneşti în două părţi: Nymphomaniac Volumul 1 – din 17 ianuarie 2014, iar din 7 februarie 2014 va intra Nymphomaniac Volumul 2. Asta în timp ce în cinematografele din SUA şi UK va avea premiera în martie (Vol. 1) şi în aprilie 2014 (Vol. 2).

Un articol de Corina Vladov|23 decembrie 2013

România este una dintre primele ţări în care „Nymphomaniac“, filmul lui Lars von Trier, va intra imediat după lansarea oficială din Copenhaga (Danemarca), programată pe 25 decembrie. Nymphomaniac va rula pe ecranele româneşti în două părţi: Nymphomaniac Volumul 1 – din 17 ianuarie 2014, iar din 7 februarie 2014 va intra Nymphomaniac Volumul 2. Asta în timp ce în cinematografele din SUA şi UK va avea premiera în martie (Vol. 1) şi în aprilie 2014 (Vol. 2).

De asemenea, Nymphomaniac (long version, Volume 1)* va rula în afara competiţiei la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, ediţia 64 (6-16 februarie 2014).

Pelicula lui Lars von Trier a fost montată în două versiuni. Nymphomaniac Volumul 1 şi 2. O mai puteţi întâlni cu denumirea de international version. Are în total 4 ore şi este împărţită în Volumul 1 (110 min.) şi Volumul 2 (130 min.). Aceasta este versiunea care va intra în cinematografe, pentru publicul larg. Va avea premiera oficială pe 25 decembrie, de Crăciun, la Copenhaga şi din ianuarie va putea fi văzută şi în România.

Nymphomaniac – Long version. O mai puteţi întâlni cu denumirea de director’s cut. Are aproape 6 ore (5:50) şi este de asemenea împărţită în Volumul 1 şi Volumul 2. Aceasta nu va intra în cinematografe, pentru publicul larg, ci va rula numai la festivaluri.

Spre exemplu, Nymphomaniac (Long version) Volume 1 va avea premiera oficială la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, ediţia 64 (6-16 februarie 2014), în afara competiţiei. După Berlinală, Nymphomaniac (Long version) Volume 1 va fi “îngheţat” şi va aştepta pînă ca Volume 2 să aibă şi el premiera internaţională.

Pe lângă câteva scene în plus (cca 90 de minute în plus), versiunea lungă conţine scene de sex explicit, în care actorii principali au fost înlocuiţi la post-producţie de dubluri profesioniste din lumea filmului porno.

„Am filmat actorii prefăcîndu-se că fac sex, apoi am folosit dubluri care chiar au făcut asta. În post-producţie s-au suprapus imaginile. Deci, de la mijloc în sus veţi vedea actorul şi de la mijloc în joc vor fi dubluri”, a spus într-un interviu producătoarea Louise Vesth.

Nymphomaniac – prima proiecţie pentru presă

Săptămâna trecută, la Copenhaga, Nymphomaniac Vol. 1 & Vol. 2 a fost proiectat exclusiv pentru presa internaţională. Proiecţia a fost urmată de o conferință de presă restrânsă, în prezenţa actorilor Charlotte Gainsbourg, Stellan Skarsgard şi Stacy Martin. Marele absent: regizorul însuşi, Lars von Trier.

Ca de obicei, cineastul danez a ales să nu facă nicio declaraţie de presă în campania legată de Nymphomaniac. Singura apariţie de până acum fiind prin intermediul unei afiş în care apare legat la gură cu un plasture. Decizia se pare că a fost cauzată de efectele declaraţiilor sale legate de nazişti şi Hitler de la conferinţă de presă de la Cannes cu ocazia filmului Melancholia, din 2011.

Explicînd absenţa regizorului din campania propriului său film, Philip Einstein Lipski, directorul de marketing, a declarat la o conferinţă de presă la Danish Film Institute că, în ciuda aparenţelor, “tăcerea lui Lars von Trier i-a ajutat mult pe cei care s-au ocupat de marketingul filmului”.

Nymphomaniac

Una din contribuţiile lui Lipski la munca de promovare a Nymphomaniac a fost ideea afişelor promoţionale “O” faces – 14 personaje în căutarea orgasmului.

Pe de altă parte, chiar dacă nu a apărut în public, Lars von Trier a contribuit pe partea creativă la campania de promovare a filmului său. Spre exemplu, scrierea Nymph()maniac, cu paranteze, a fost ideea lui. De asemenea, tagline-ul “Forget about love” este tot al lui Lars von Trier.

Nymphomaniac – proiect autobiografic al lui Lars von Trier?

Vorbind despre personajul ei la conferinţa de presă de săptămâna trecută, Charlotte Gainsbourg a spus: “Sincer, mi-e greu să mă gândesc la Joe (nimfomana, personajul principal din film – n.red.) ca la o femeie deoarece, pentru mine, personajul ei este de fapt Lars. Sau, cel puţin, una din laturile lui Lars”.

Nymphomaniac (2013) este jurnalul erotic al unei femei, Joe (interpretată la maturitate de Charlotte Gainsbourg), din perioada adolescenţei, până la vârsta de 50 de ani, momentul la care ni se confesează.

Filmul are o galerie impresionantă de actori. Charlotte Gainsbourg (Joe la maturitate), Stellan Skarsgård, Uma Thurman, Willem Dafoe, Shia LaBeouf, Udo Kier, Christian Slater, Stacy Martin (tânăra Joe) şi alţii.

INFO

Lars von Trier a mai regizat, printre altele:

Breaking the Waves (1996)
Dancer in the Dark (2000)
Dogville (2003)
Antichrist (2009)
Melancholia (2011)

Nymphomaniac este adus în România de Independenţa Film, casa de distribuție care promovează filme independente de referință, de nișă sau câștigătoare ale unor premii internaționale prestigioase. Independența Film a distribuit pelicule ca “The Hunt”, “Amour”, “Trainspotting”, ”Amélie”, ”Melancholia”, ”Todo sobre mi madre”, ”In The Mood for Love”, ”Vicky Cristina Barcelona”, ”Dogville” etc.

Foto din filmul Nymphomaniac – poster

19
/02
/24

Peste 100 de producții românești sunt înscrise pentru nominalizările la Premiile Gopo. În total, 107 de filme românești - lungmetraje de ficțiune, documentare și scurtmetraje, lansate în cinematografe, la festivaluri naționale și internaționale sau pe platformele de streaming în 2023, intră în cursa pentru nominalizările la cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, care va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.

18
/02
/24

CRONICĂ DE FILM Cu premiera mondială în secţiunea Forum, necompetiţională, a Festivalului de la Berlin, "Săptămâna Mare", scris şi regizat de Andrei Cohn şi inspirat din nuvela "O făclie de Paşte" a lui I. L. Caragiale, este un film care gravitează în jurul unei întrebări fundamentale: Cum se ajunge ca un om să-i ia viaţa celui de lângă el?

16
/02
/24

După 5 nominalizări la Oscar (Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun film internațional, Cel mai bun scenariu adaptat și Cel mai bun sunet), Grand Prix și Premiul FIPRESCI la Cannes, după sute de articole în presa internațională care îl identifică drept cel mai răvășitor film al anului, The Zone of Interest / Zona de interes se vede acum în România, în 40 de cinematografe din 20 de orașe.

16
/02
/24

Happy Cinema a pregătit filme de top pentru luna februarie, potrivite pentru toate gusturile și vârstele. Cinematografele din lanțul Happy Cinema îți oferă o experiență de calitate la cele mai prietenoase prețuri. Blockbustere de la Hollywood, filme animate, filme dedicate melomanilor sau filme pentru copii – toate te așteaptă în cele 10 cinematografe din țară.

15
/02
/24

Cu ocazia Zilei Naționale Constantin Brâncuși, reprezentanțele Institutului Cultural Român de la Lisabona, Beijing, Istanbul, Londra, Stockholm, Bruxelles, Veneția, Madrid, Tel Aviv și Varșovia vor organiza o serie de evenimente pentru a celebra și a aduce în prim-plan contribuția inestimabilă a celui mai mare sculptor român la patrimoniul cultural mondial.

15
/02
/24

Warner TV transformă weekend-ul de dinaintea galei de decernare a premiilor Academiei americane de film într-un maraton de filme de Oscar®, cu șapte producții reprezentative, nominalizate sau recompensate cu mult-râvnita statuetă. În serile de 8, 9 și 10 martie vor putea fi urmărite drame și filme de acțiune lansate pe parcursul a șapte decenii.

12
/02
/24

Acolo unde nu mai e trafic, doar o plajă pustie și posibilitatea unui nou început, iubirea poate completa peisajul unei eternități liniștite. „Băieții buni ajung în Rai”, al treilea lungmetraj al regizorului Radu Potcoavă, propune publicului la cinema, din 22 martie, o întâlnire cu o poveste inedită și o scurtă pauză pentru a uita de grijile vieții cotidiene.

09
/02
/24

CARTEA DE CINEMA Într-o scurtă carte apărută în 2022 şi bazată pe câteva dialoguri inedite iniţiate de Ioan-Pavel Azap şi derulate între 2009 şi 2011, Tudor Caranfil vorbeşte despre parcursul său şi critica de film. Un moment esenţial au fost "Serile prietenilor filmului", un eveniment pe care l-a creat în 1962 şi al cărui succes avea să ducă la formarea Cinematecii - o poveste demnă însăşi de un scenariu.

09
/02
/24

Cu încasări de 952 de milioane de dolari la box-office-ul mondial, onorat cu cele mai mari premii ale industriei din acest an, dominând cu câte 13 nominalizări la Oscar® și la Premiile Academiei Britanice de Film și Televiziune (BAFTA), blockbusterul Oppenheimer în care joacă Cillian Murphy, nominalizat la Oscar pentru rolul lui J. Robert Oppenheimer și Emily Blunt în rolul soției sale, biologul și botanistul Katherine „Kitty” Oppenheimer, va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 21 martie.

09
/02
/24

Seria CultClassics aduce în atenția publicului filme semnificative sau realizatori de film importanți din istoria cinematografiei. “Am vrut să creăm un program independent, care să ne conducă într-o călătorie prin lumea filmului, să explorăm împreună diferite curente cinematografice, stiluri regizorale, culturi și spații geografice” Anca Caramelea, curator ARTA.