O lume noua – povestea primilor emigranţi români la New York
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-lume-noua-povestea-primilor-emigranti-romani-la-new-york/

Regizoarea Luiza Pârvu pregăteşte în aceste zile la New York, alături de o echipă internaţională, filmările scurtmetrajului independent O lume nouă, după un scenariu de Toma Peiu, bazat pe o poveste concepută de cei doi.

Un articol de Andrada Văsii|25 octombrie 2013

Regizoarea Luiza Pârvu pregătește în aceste zile la New York, alături de o echipă internațională, filmările scurtmetrajului independent O lume noua, după un scenariu de Toma Peiu, bazat pe o poveste concepută de cei doi.

Primul film care se apropie de drama trăită de generația de emigranți „uitată” de manualele de istorie, O lume noua este produs de Toma Peiu, Luiza Pârvu și Adriana Răcășan (coproducător).

Decembrie 1907. La 20 de ani, Anna Ciotloș călătorește însărcinată dintr-un sat din Transilvania natală până în SUA, în vestul statului Pennsylvania, pentru a- și întâlni soțul, pe Pavel. La destinație o așteaptă vărul acestuia, Petru, cizmarul satului lor.

Măcinat de conflictul dintre propriile sentimente și datoria morală, Petru încearcă să o protejeze pe Anna, amânând să-i transmită o veste care îi va schimba viața pentru totdeauna. Un pretins prieten se interesează de soarta Annei și sentimentele lui Petru față de ea. Lumea Nouă nu e doar un tărâm al promisiunilor, ci și unul al capcanelor.

O poveste reală şi O lume noua

Povestea spusă de filmul O lume noua are ca sursă de inspirație evenimente reale din familia scenaristului, astăzi puțin cunoscute publicului larg, din România sau SUA: la început de secol XX, sute de mii de români din Transilvania au emigrat în Statele Unite, atrași de mirajul unei țări primitoare, care promitea să ofere libertate, beneficii considerabile și șansa unui nou început, indiferent de originea socială, naționalitate sau nivelul de școlarizare.

Dintre cele două milioane de emigranți din Austro-Ungaria ajunși în SUA între 1900 și 1910, câteva zeci de mii de maghiari, români, sârbi, croați au căutat locuri de muncă în minele de cărbuni din Pennsylvania, asumându-și riscuri astăzi greu de conceput.

Astfel, numai în decembrie 1907, în minele de cărbuni de pe coasta de Est a SUA și-au pierdut vietile aproximativ 900 de emigranți, îngropați în galerii de mină construite precar, fără ventilație și fără norme elementare de siguranță.

O lume noua, Luiza_Parvu

Luiza Pârvu regizează filmul O lume noua

Născută în 1986 și absolventă a Facultății de Film din cadrul UNATC I.L. Caragiale, Luiza Pârvu a regizat până in prezent mai multe scurtmetraje. Trei dintre acestea, My Baby (2013), Draft 7 (2011), Aniversarea (2010), scrise și produse alături de Toma Peiu, au fost prezentate la peste 80 de festivaluri și evenimente de film din țară și străinătate. În 2012, Luiza Pârvu a fost nominalizată la Premiul Gopo Tânără Speranță pentru regia filmului Draft 7.

Filmările scurtmetrajului O lume noua se vor desfăşura la jumătatea lunii noiembrie 2013, în New York. Din echipa internaţională a filmului fac parte directorul de imagine Shan Jin (China); sunetistul Rezwan Shariar Sumit (Bangladesh); inginerii de lumini Cenk Erturk (Turcia) și Woonjae Park (Coreea de Sud), Erin Vassilopoulos (SUA), dar si scenografele românce Lulu Petrescu și Adriana Răcășan.

Foto credit: O lume noua

05
/03
/15

CRONICĂ DE CARTE Apărută recent în limba română la editura UNATC Press, „Note despre cinematograf” a lui Robert Bresson este la fel ca stilul filmelor marelui şi neîncadrabilului cineast: suplă, austeră, fără ornamente inutile şi mereu în căutarea esenţei cinematografului.

05
/03
/15

Costumele personajelor principale din filmul “AFERIM!”, regizat de Radu Jude, pot fi văzute începând de astăzi la AFI Palace Cotroceni din București (strada Vasile Milea nr 4). Realizate de designerul Dana Păpăruz, costumele reproduc în totalitate straiele secolului XIX.

05
/03
/15

Documentarul "Toto şi surorile lui", de Alexander Nanau, va fi proiectat în premieră nord-americană la cea de-a 14-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Tribeca de la New York, în secţiunea Viewpoints, care, anul acesta, se concentrează pe tema identităţii.

05
/03
/15

Zilele Femeii Cineast, un eveniment realizat anul acesta în colaborare cu Ambasada Belgiei și Uniunea Cineaștilor din România, va avea loc în perioada 6-8 martie, la Cinema Studio, în București,.

04
/03
/15

Întotdeauna am crezut că numai bărbaţii pot scrie scenarii pentru filmele de ficţiune cu secvenţe erotice, dar m-am convins că femeile au mai multă imaginaţie. Curiozitatea mea impulsivă m-a împins spre sala de cinematograf, ca să înţeleg de ce isteria succesului unei banale cărţi cu subiect erotic, scrisă de o femeie, a acaparat mintea omului de rând, şi între timp a devenit film de mare succes.

04
/03
/15

CRONICĂ DE FILM A venit fără avertisment și riscă să ia pe nepregătite o bună parte a publicului. Și asta pentru că „Aferim!”, al treilea lungmetraj al lui Radu Jude, nu este deloc reconstituirea istorică la care se vor fi așteptat unii.

03
/03
/15

Producţia Warner Bros. Pictures „Focus” redă pe marile ecrane povestea lui Nicky (Will Smith), un maestru al escrocheriilor, pentru care viaţa devine şi mai complicată atunci când o întâlneşte pe superba Jess (Margot Robbie), o novice ambiţioasă în ale înşelăciunii.