„O lună în Thailanda” în regia lui Paul Negoescu are premiera în România pe 16 noiembrie
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-luna-in-thailanda-in-regia-lui-paul-negoescu-are-premiera-in-romania-pe-16-noiembrie/

Filmul „O lună în Thailanda”, debutul în lungmetraj al regizorului Paul Negoescu, va avea premiera pe ecranele din România pe 16 noiembrie. Pelicula va fi prezentată într-o avanpremieră pentru presă marţi, 13 noiembrie, după vizionare, regizorul filmului, Paul Negoescu, producătorul Ada Solomon şi actorii Andrei Mateiu, Ioana Anastasia Anton, Tudor Aaron Istodor, Raluca Aprodu şi […]

Un articol de Andrada Văsii|9 noiembrie 2012

Filmul „O lună în Thailanda”, debutul în lungmetraj al regizorului Paul Negoescu, va avea premiera pe ecranele din România pe 16 noiembrie.

Pelicula va fi prezentată într-o avanpremieră pentru presă marţi, 13 noiembrie, după vizionare, regizorul filmului, Paul Negoescu, producătorul Ada Solomon şi actorii Andrei Mateiu, Ioana Anastasia Anton, Tudor Aaron Istodor, Raluca Aprodu şi Victoria Răileanu urmând să participe la o conferinţă de presă.

„O lună în Thailanda” spune povestea lui Radu (Andrei Mateiu), care, în noaptea Anului nou, descoperă că nu e mulţumit de viaţa lui sentimentală şi decide să se despartă de prietena sa, Adina (Ioana Anastasia Anton). El porneşte într-o călătorie prin cluburile şi petrecerile bucureştene în căutarea fostei iubite (Sînziana Nicola).

„O lună în Thailanda participă în perioada 2-11 noiembriela Festivalul Internaţional de Film de la Salonic şi în perioada 2-10 noiembrie la Festivalul Filmului European de la Sevilla, în competiţiile oficiale alături de nume cunoscute din cinematografia internaţională, precum câştigătorul de la Cannes de anul acesta, pelicula „Reality” a regizorului italian Matteo Garrone, şi filmul premiat cu Ursul de Argint la Berlinale 2012, lungmetrajul „Sister”, al Ursulei Meier.

Paul Negoescu a mai participat anul acesta cu debutul său – „O lună în Thailanda” – la Festivalul Internaţional de Film de la Veneţia, Festivalul Internaţional de Film Francofon de la Namur, în Competiţia „Emile Cantillon”, la Festivalul de Film de la Zurich în competiţia oficială şi la Festivalul Noului Cinema de la Montreal, în selecţia internaţională.

Regizorul a realizat şi scurtmetrajele „Orizont”, „Târziu”, „Renovare” şi „Derby”, care au fost selecţionate la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes, în secţiunea Semaine de la Critique, Festivalul Internaţional de la Berlin în 2008, 2009 şi 2010 iar ultimele două au fost nominalizate pentru Premiile Academiei Europene de Film.

Paul Negoescu este asistent universitar la UNATC – catedra Regie film, director artistic al Festivalului Timishort şi câştigător a numeroase premii internaţionale.

 

Sursa: Agerpres

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

05
/04
/24

Brașov Jazz & Blues Festival, unul dintre marile festivaluri urbane de gen din România, revine între 15 și 18 august 2024, cu cea de-a 12-a ediție, iar orașul Brașov va fi din nou gazdă pentru peste 100 de artiști din toate colțurile lumii, care vor învălui publicul în ritmurile vibrante ale muzicii născute din jazz și blues.

04
/04
/24

Evenimentele interdisciplinare propuse în proiectul de cercetare coregrafică ROOTS, un proiect AREAL co-finanțat de AFCN, vin în întâmpinarea crizei generalizate care ne împresoară, căutând soluții pe măsura complexității problemelor suprapuse și interdependente cu care ne confruntăm, îndemnând la o explorare a rădăcinilor ce unesc omul, societatea în care trăim și întreaga biosferă.

02
/04
/24

Institutul Cultural Român participă în premieră, prin ICR Bruxelles și Centrul Național al Cărții, cu un stand propriu la „Foire du livre de Bruxelles / Târgul Internațional de Carte de la Bruxelles”, care se va desfășura în perioada 4-7 aprilie 2024, la Centrul de expoziții Tour et Taxis din capitala Belgiei.

02
/04
/24

Mobius & The Institute transformă centrul Bucureștiului într-un hotspot al culturii Hip-hop. Cea mai mare expoziție a artistului Saddo ocupă Piața Amzei.

29
/03
/24

Romanian Design Week, un festival multidisciplinar dedicat industriilor creative ce promovează designul, arhitectura, creativitatea și inovația, lansează în colaborare cu UniCredit Bank un concurs destinat tinerilor ilustratori și designeri grafici din România, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. Scopul competiției este crearea colecției oficiale de obiecte de merchandising pentru festival, având ca temă "Unlock the City".