O nouă comedie de moravuri la TNB
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-noua-comedie-de-moravuri-la-tnb/

Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti anunţă în zilele de 14 şi 15 septembrie 2018, ora 19.30, premiera spectacolului „Două pe faţă, două pe dos” (Loose Knit) cu piesa americancei Theresa Rebeck, scriitoare şi scenaristă jucată cu succes pe Broadway şi apreciată la Hollywood.

Un articol de Liliana Matei|8 septembrie 2018

Pusă în scenă în cadrul Programului „Uși deschise pentru toți”, Două pe față, două pe dos este „una dintre cele mai inteligente comedii de moravuri”, după cum o numea New York Times.

O piesă în care abundă dialogurile spirituale, sarcastice și nespus de amuzante. Un spectacol cu partituri generoase pentru actrițele și actorii Naționalului bucureștean, în care îi veți reîntâlni pe Irina Cojar, Costina Cheyrouze, Lamia Beligan, Brânduşa Mircea, Raluca Petra, Tomi Cristin și Marius Bodochi, într-un proiect coordonat de Ion Caramitru.

Tricotatul nu este numai pentru doamnele vârstnice! În comedia Theresei Rebeck, cinci femei aflate la a doua tinerețe se întâlnesc săptămânal ca să tricoteze. Dar firul de lână al ghemului nu este principalul fir al poveștii. Aceasta pentru că fiecare dintre cele cinci femei trebuie să facă față provocărilor pe care le ridică viața sau… bărbații. Printre trădări și dezamăgiri, personajele ajung să cunoască puterea vindecătoare a umorului și iertării. Umorul piesei camuflează parțial un tablou dramatic în care relațiile dintre oameni se dezvoltă pe atât de greu pe cât de repede se deșiră, asemenea tricotajelor pe care le împletesc protagonistele piesei.

„Sunt femeie, sunt americancă, sunt mamă, câteodată scriu pentru televiziune, câteodată scriu scenarii de film; cânt la pian, tricotez, mă cert cu universul; sunt mânioasă, sunt tristă; am o fibră de un realism comic, dar și o notă de mizantropie și idealism. Mă puteți cataloga în multe feluri atât pe mine, cât și opera mea. Dar eu, personal, aș prefera cel mai mult să fiu considerată dramaturg”, a declarat Theresa Rebeck.

Theresa Rebeck este un dramaturg american foarte jucat, cunoscut şi în România cu ocazia unui schimb cultural româno-american derulat în cadrul programului ARTE, în 2010. În America i s-au jucat mai bine de 10 piese, din lista producțiilor teatrale nelipsind Omnium Gatherum (scrisă în colaborare cu Alexandra Gersten-Vassilaros), piesa finalistă în concursul pentru decernarea premiului Pulitzer.

New York Times a făcut referire la Rebeck ca la „unul dintre talentele semnificative ale generației ei”. Dintre numeroasele scenarii de televiziune pe care le-a scris amintim binecunoscutele seriale NYPD Blue – Viaţă de Poliţist, Lege şi Ordine: Intenţii Criminale, precum şi seria NBC – Smash.

Foto: Florin Ghioca

03
/09
/15

CRONICĂ DE FILM „Secretul nasturelui de sidef”, cel mai nou documentar, extrem de ambiţios, al regizorului chilian Patricio Guzmán este un film-eseu în care traume ale trecutului sunt puse într-un dialog neaşteptat ce chestionează însăşi sănătatea civilizaţiei moderne.

03
/09
/15

Asociația Culturală BIS propune în această toamnă, în premieră în orașul Sibiu, un proiect comunitar. În perioada 2 septembrie – 2 decembrie, un grup de tineri actori vor duce spectacole de teatru în cartierele orașului Sibiu, pentru oameni care din diverse motive nu ajung în sălile de teatru. În anumite seri, școlile, liceele, bibliotecile din cartiere se vor transforma în săli de spectacol. Intrarea va fi liberă.

03
/09
/15

În perioada festivalului Enescu, la numărul 25, pe strada George Enescu, foarte aproape de Ateneu și de Sala Palatului, în salonul Up Above de la Journey Pub, va răsuna muzica lui George Enescu din Pianocktail; publicul este invitat să guste la propriu cocktailuri realizate după partiturile compozitorului.

03
/09
/15

Teatrul Excelsior organizează, în perioada 25 septembrie – 2 octombrie, prima ediţie a Festivalului de Teatru EXCELSIOR TEEN-FEST. În peisajul cultural bucureştean, adolescenţii nu au avut până în acest moment un festival profesionist care să îi privească direct.

02
/09
/15

Studenții și masteranzii interesați de o carieră în domeniul editorial se pot înscrie, începând cu 1 septembrie, în proiectul cu fonduri europene DIGIPUB. Proiectul oferă un program integrat de stagii de practică plătite în cele mai importante edituri din România și de orientare și consiliere în carieră.

02
/09
/15

„E ușor să înveți un rol și apoi să-l interpretezi, dar noi vom inventa pe scenă un minut de dans, de fiecare dată altul. E multă nebunie în spatele unui minut de dans. Va fi un spectacol foarte personal și foarte greu pentru mine!”, a declarat Gigi Căciuleanu despre noua sa creație coregrafică, „UN MINUT DE DANS sau UF !!!”.

02
/09
/15

 Așa cum și-a obișnuit spectatorii la început de toamnă, Teatrul În Culise lansează un nou spectacol, cu aromă tragicomică, despre dragostea dulce-amară. Sâmbătă, 5 septembrie, de la ora 20:00, mansarda din Calea Călărași nr. 55 este deschisă pentru toți cei care își doresc sa vadă un spectacol în stilul celebrelor show-uri de pe Broadway: „Black Friday Love”.

02
/09
/15

„Magia există...”, aşa cum spune sloganul, dar magia se propagă, contaminează şi se transmite! O dată la doi ani avem privilegiul să ascultăm în Bucureşti unele dintre cele mai importante orchestre ale lumii, alături de faimoşi dirijori şi interpreţi de seamă.