O nouă comedie de moravuri la TNB
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-noua-comedie-de-moravuri-la-tnb/

Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti anunţă în zilele de 14 şi 15 septembrie 2018, ora 19.30, premiera spectacolului „Două pe faţă, două pe dos” (Loose Knit) cu piesa americancei Theresa Rebeck, scriitoare şi scenaristă jucată cu succes pe Broadway şi apreciată la Hollywood.

Un articol de Liliana Matei|8 septembrie 2018

Pusă în scenă în cadrul Programului „Uși deschise pentru toți”, Două pe față, două pe dos este „una dintre cele mai inteligente comedii de moravuri”, după cum o numea New York Times.

O piesă în care abundă dialogurile spirituale, sarcastice și nespus de amuzante. Un spectacol cu partituri generoase pentru actrițele și actorii Naționalului bucureștean, în care îi veți reîntâlni pe Irina Cojar, Costina Cheyrouze, Lamia Beligan, Brânduşa Mircea, Raluca Petra, Tomi Cristin și Marius Bodochi, într-un proiect coordonat de Ion Caramitru.

Tricotatul nu este numai pentru doamnele vârstnice! În comedia Theresei Rebeck, cinci femei aflate la a doua tinerețe se întâlnesc săptămânal ca să tricoteze. Dar firul de lână al ghemului nu este principalul fir al poveștii. Aceasta pentru că fiecare dintre cele cinci femei trebuie să facă față provocărilor pe care le ridică viața sau… bărbații. Printre trădări și dezamăgiri, personajele ajung să cunoască puterea vindecătoare a umorului și iertării. Umorul piesei camuflează parțial un tablou dramatic în care relațiile dintre oameni se dezvoltă pe atât de greu pe cât de repede se deșiră, asemenea tricotajelor pe care le împletesc protagonistele piesei.

„Sunt femeie, sunt americancă, sunt mamă, câteodată scriu pentru televiziune, câteodată scriu scenarii de film; cânt la pian, tricotez, mă cert cu universul; sunt mânioasă, sunt tristă; am o fibră de un realism comic, dar și o notă de mizantropie și idealism. Mă puteți cataloga în multe feluri atât pe mine, cât și opera mea. Dar eu, personal, aș prefera cel mai mult să fiu considerată dramaturg”, a declarat Theresa Rebeck.

Theresa Rebeck este un dramaturg american foarte jucat, cunoscut şi în România cu ocazia unui schimb cultural româno-american derulat în cadrul programului ARTE, în 2010. În America i s-au jucat mai bine de 10 piese, din lista producțiilor teatrale nelipsind Omnium Gatherum (scrisă în colaborare cu Alexandra Gersten-Vassilaros), piesa finalistă în concursul pentru decernarea premiului Pulitzer.

New York Times a făcut referire la Rebeck ca la „unul dintre talentele semnificative ale generației ei”. Dintre numeroasele scenarii de televiziune pe care le-a scris amintim binecunoscutele seriale NYPD Blue – Viaţă de Poliţist, Lege şi Ordine: Intenţii Criminale, precum şi seria NBC – Smash.

Foto: Florin Ghioca

22
/10
/14

Iubitorii teatrului pot vedea în zilele de 22 şi 23 octombrie, de la ora 19.00, la Palatul Naţional al Copiilor (Bulevardul Tineretului 8-10, Bucureşti) - Sala Ion Cojar - "Cine e fazanul", de G. Feydeau. Spectacolul are două distribuţii diferite din care fac parte studenţi din anul III, Arta Actorului de la UNATC „I.L. Caragiale”.

22
/10
/14

Scenografia este arta de a executa decoruri și costume pentru un spectacol de teatru. În era tehnologiei, scenografia poate fi transpusă prin mijloace multimedia și astfel teatrul ne conduce într-o altă dimensiune sau ne creează o iluzie optică. Helmut Stürmer și Carmen Lidia Vidu explică dacă mijloacele multimedia pot fi un inamic al scenografiei clasice.

21
/10
/14

MARI FILME ROMÂNEŞTI UITATE „La capătul liniei”, poate cel mai important lungmetraj al lui Dinu Tănase, director de imagine devenit regizor, este o mostră de cine-verite întârziat, însă alb-negrul imaginii, surprinderea unei realităţi necosmetizate şi jocul credibil al actorilor îl fac unul din cele mai bune filme româneşti ale anilor `80.

21
/10
/14

Începând de astăzi, 21 octombrie 2014, „Omul cu mârţoaga” de George Ciprian, una din ultimele premiere ale fostei Săli Amfiteatru, poate fi văzută pe scena sălii Atelier a Teatrului Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti, de la ora 19.30.

21
/10
/14

Anul acesta Rusia va fi invitat de onoare al Târgului Internațional de Carte „GAUDEAMUS” organizat de Radio România. În premieră absolută, românii vor avea parte de o săptămână a mâncărurilor tradiţionale din Rusia (la unul dintre restaurantele din Centrul Vechi al Bucureştiului) și se vor bucura de colecția de aur MOSFILM pe DVD, pentru că Zilele Filmului Rus, deja tradiționale, vor fi dedicate celor 90 de ani de la înființarea concernului cinematografic Mosfilm.

21
/10
/14

Între 3 și 9 noiembrie 2014, Bucureștiul devine scena principală a teatrului independent românesc. Timp de o săptămână, Festivalul Național de Teatru Independent va prezenta cele mai bune producții independente din țară, workshop-uri inedite și conferințe.

21
/10
/14

Sâmbătă, 1 noiembrie, în cadrul seriei de concerte bilunare Jazzaj la ARCUB, va avea loc concertul „Gypsy Blues“, susținut de Emil Bîzgă (trompetă), Marius Vernescu (pian), Toma Zaharia Tomiță (bas) și Tudy Zaharescu (tobe). Evenimentul va avea loc la Sala ARCUB din Str. Batiște nr. 14, de la ora 20:00.

20
/10
/14

Teatrul de Artă Bucureşti prezintă, în premieră, spectacolul “MOARTEA PENTRU PATRIE”. Dragoste, trădare, violență, inocență și uitare. Destinele locuitorilor a trei apartamente dintr-un bloc se întrepătrund într-o disperată luptă pentru supraviețuire urbană. Un spectacol în distribuţia: Constantin Cojocaru, Lucian Ifrim, George Constantinescu, Paula Chirilă, Dana Voicu, Ruxandra Hule.