O nouă expoziție la MNAR: „Corneliu Baba. Confesiuni. 1944-1965”
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-noua-expozitie-la-mnar-corneliu-baba-confesiuni-1944-1965/

Muzeul Naţional de Artă al României vă invită, în perioada 2 noiembrie 2018- 28 februarie 2019, la expoziţia „Confesiuni. 1944-1965” dedicată lui Corneliu Baba, unul din marii maeştri ai şcolii româneşti de pictură.

Un articol de Liliana Matei|28 octombrie 2018

Deschisă la parterul Galeriei Naționale, expoziția este prilejuită de apariția volumului cu același titlu publicat prin grija doamnei Maria Albani, executorul testamentar al pictorului.

Expoziția Confesiuni, prima deschisă la MNAR după marea retrospectivă din 1997, reunește peste 70 de lucrări din patrimoniul MNAR și din colecția artistului, unele dintre ele inedite, precum și câteva fotografii din arhiva de familie. Selecția urmărește firul evocărilor și mențiunilor din volumul cu iz de jurnal personal privitoare la preocupările artistice ale pictorului într-o perioadă care corespunde primelor decenii ale regimului comunist din România. Deși artistul începe să scrie aceste mărturii în 1944, referirile acoperă și amintiri din copilăria sa. Este de altfel prima dată când lucrări din copilărie și din anii de școală sunt incluse într-o expoziție de asemenea anvergură, alături de picturi și desene din perioada de deplină maturitate a artistului.

Atât Confesiunile cât și desenele și picturile din această perioadă arată preocuparea lui Baba pentru tot ce ține de specificul limbajului plastic: ecleraj, echilibrarea volumelor, expresivitate cromatică. Artistul ocolește orice referire directă la conţinutul de idei impus de regimul politic în deceniile „realismului socialist”, propriul realism constituind un avantaj bine pus în valoare, Baba protejându-se astfel, măcar parțial, de ingerințele ideologice ale perioadei.

Curatori: Monica Enache, Maria Muscalu Albani

2 noiembrie 2018 – 28 februarie 2019

Galeria Națională – parter

Program de vizitare: miercuri-duminică, orele 10.00 -18.00

Prețul biletului de acces: 10 lei

Gratuit: prima miercuri din fiecare lună

Foto sus: Tudor Arghezi și soția, tablou de Corneliu Baba, 1951

26
/05
/15

Academia Motanov organizează în perioada 18 iunie – 13 iulie, la București, un atelier de artă video cu mobilul pentru liceenii din familii cu venituri modeste. Atelierul de artă video este susținut de artistul Regele IONESCU și are două întâlniri pe săptămână, luni și joi de la 11:00 la 12:30, timp de 4 săptămâni.

19
/05
/15

Statui vivante și spectacole stradale din 9 țări vor umple străzile Clujului între 22 și 24 mai, la cea de-a 8-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Experimental Man.In.Fest. Printre invitații de top ai festivalului se numără campionii mondiali ai statuilor vivante, olandezii de la Beeldje Living Statues și fostul campion european al performance-urilor de același fel, Damian McKinnon.

07
/05
/15

În perioada 8-17 mai se desfășoară cea de-a cincea ediție a Zilelor Culturii Japoneze, eveniment organizat de Centrul de Studii Româno-Japoneze ”Angela Hondru” (CSRJ-AH), împreună cu Universitatea Româno-Americană din București, Otaku Festival, Cavaler Aikido Club și HaramichiRO.

05
/05
/15

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" din Bucureşti sărbătoreşte 79 de ani de la înfiinţare printr-o serie de evenimente, între care se numără expoziţii, colocvii, recitaluri folclorice, târguri de meşteri populari, dar şi un Festival al culturii thailandeze.

24
/04
/15

Prima ediţie a Festivalului Internaţional al Lumii Spotlight a început, joi seară, în Bucureşti, locuitorii Capitalei fiind invitaţi să admire timp de trei zile diverse lucrări artistice, instalaţii, sisteme de iluminare arhitecturală şi videomapping-uri, prezentate pe Calea Victoriei, între Biblioteca Centrală Universitară şi Piaţa Naţiunilor Unite

22
/04
/15

În perioada 23-25 aprilie, Primăria Municipiului București și ARCUB le vor prezenta locuitorilor capitalei centrul orașului într-o lumină nouă. Prima ediție a Spotlight Festival le oferă bucureștenilor o experiență inedită prin transformarea uneia dintre cele mai circulate zone ale orașului într-un traseu spectaculos, în care lumina și tehnologia joacă rolurile principale.