O pălărie care i-a aparţinut lui Napoleon Bonaparte, vândută cu 1,9 milioane de euro
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-palarie-care-i-a-apartinut-lui-napoleon-bonaparte-vanduta-cu-19-milioane-de-euro/

O pălărie neagră din fetru, cu două colţuri, care i-a aparţinut lui Napoleon Bonaparte a fost vândută, duminică, pentru 1,9 milioane de euro, într-o licitaţie organizată de casa Osenat în oraşul francez Fontainebleau.

Un articol de Petre Ivan|17 noiembrie 2014

Jean-Pierre Osenat, reprezentant al casei de licitaţii Osenat, a declarat că o persoană din Coreea de Sud a cumpărat bicornul, un simbol al lui Napoleon Bonaparte, pentru 1,9 milioane de euro, în licitaţia prin care au fost puse în vânzare o serie de obiecte din perioada împăratului francez, din colecţia prinţului de Monaco.

La începutul secolului al XIX-lea, aceste pălării erau purtate cu colţurile în faţă şi în spate, însă Napoleon, „pentru a se face remarcat”, a schimbat unghiul.

„Toată lumea purta acest tip de pălărie într-un fel, dar Napoleon a purtat-o invers (colţurile erau aliniate cu umerii, n.r.), astfel încât silueta sa să fie recunoscută pe câmpul de luptă”, a declarat Jean-Pierre Osenat.

Napoleon Bonaparte

Napoleon Bonaparte

În cei 15 ani ai imperiului, Napoleon a avut aproximativ 120 de pălării, de obicei furnizate de compania Poupart & Cie, care avea sediul unde în prezent se află Palais-Royal din Paris. O pălărie costa în jur de 60 de franci.

„Napoleon a avut mereu 12 pălării pentru utilizare, fiecare rezista trei ani şi au fost înlocuite la rata de patru pe an”, potrivit catalogului licitaţiei. În prezent, mai există aproximativ 20 – 30 de pălării ale acestuia, multe dintre ele în colecţii ale muzeelor.

Estimată iniţial la 300.000 – 400.000 de euro, pălăria vândută este într-o stare excelentă, având chiar şi căptuşeala din mătase de culoare gri – verde.

Obiectul a intrat în posesia veterinarului-şef de la grajdurile imperiale de la începutul secolului al XIX-lea. Apoi, a fost vândută celebrei case de licitaţii Drouot din Paris, în 1926, şi cumpărată de familia regală de Monaco.

Străbunicul prinţului Albert de Monaco a fost un colecţionar devotat al lui Napoleon. În 1960, familia a creat un muzeu, care, în prezent, scoate la licitaţie obiectele, pentru a face loc istoriei familiei, a mai spus Osenat.

Licitaţia a inclus şi portrete ale lui Napoleon, panglici tricolore militare şi medalii, busturi din marmură şi bronz şi statuete ale împăratului, precum şi multe alte obiecte, inclusiv ochelarii lui Napoleon, aparatul de ras şi ceasul de buzunar.

În 2009, casa de licitaţii Osenat a vândut o sabie care i-a aparţinut lui Napoleon, pentru 4,8 milioane de dolari, potrivit lui Jean-Pierre Osenat.

Foto: Napoleon Bonaparte – wikipedia, facebook

01
/08
/17

Idolul tuturor femeilor în interbelic a plecat din această lume de ziua băieților lui gemeni. Ionel Teodoreanu a fost un mare avocat și orator în epocă. Scriitorul romanelor copilăriei s-a format în cercul „Vieții Românești” și a fost directorul Teatrului Național din Iași.

01
/08
/17

Românul celebru în străinătate care a descoperit Legea Constructală, Membru de Onoare al Academiei Române din 2011, Doctor Honoris Causa a 18 universități din lume este printre primii 100 cei mai citați din inginerie. Profesorul universitar la Duke University, universitatea particulară de elită în SUA, ține prelegeri pe tot globul și a publicat 30 de cărți.

01
/08
/17

Anul 2017, anul metamorfozelor Festivalului Internațional de Teatru „Miturile cetății”, coincide cu anul în care se împlinesc 2000 mii de ani de la moartea poetului Ovidiu. Început cu un an în urmă, festivalul continuă periplu prin mitologiile clasice, ajungând în acest an la douăzeci de trupe invitate și artiști care au performat în șase spații de joc, timp de nouă zile, în perioada 19 – 27 iunie.

31
/07
/17

Luna august este ultima șansă de a participa la Școlile de Vară organizate de Fundația Calea Victoriei anul acesta! Este o perioadă intensă, o petrecere culturală în orașul tău, când te poți bucura de cursuri de Stil, Desen, Storytelling, Fotografie, Meditație, Scriere Creativă și multe altele!

31
/07
/17

Personalităţi ale culturii, artelor şi sportului, jurnalişti şi activişti civici vor fi prezenţi la Alexandria între 07 şi 13 august 2017, ca invitaţi ai celei de-a 12-a ediţii a festivalului IDEO IDEIS. Echipa Funky Citizens (Elena Calistru, Cosmin Pojoranu şi Ovidiu Vanghele), jurnalista Elena Stancu şi fotograful Cosmin Bumbuţ (Teleleu), pictorul Roman Tolici şi fotbalistul Bogdan Stelea vor anima Seara povestitorilor, în cea mai plină zi a festivalului, sâmbătă, 12 august 2017 (începând cu ora 19:00).

30
/07
/17

Astăzi a încetat din viață artista Marina Scupra, potrivit unui anunț publicat de Mirabela Dauer pe pagina sa oficială de Facebook. ''Marina Scupra s-a stins ..., cuvintele sunt de prisos ... Dumnezeu să te primească de-a dreapta lui... Condoleanțe familiei...'', a scris și Ovidiu Komornyik pe aceeași rețea de socializare.

30
/07
/17

Unul dintre momentele de culminație și excelență artistică devenite tradiție la Festivalul „Vara Magică” o constituie prezența pianistului Valentin Gheorghiu în cadrul concertelor desfășurate sub genericul Dialogul generațiilor. Miercuri, 2 august, de la ora 19.30 pe scena Ateneului Român alături de Valentin Gheorghiu se vor afla soția acestuia, Roxana Gheorghiu – pian și fiica lui, Valentina Gheorghiu – pian, dar și o altă celebră celebră familie de muzicieni români, Marin Cazacu – violoncel, Ștefan Cazacu – violoncel și Iulia Adriana Cazacu – vioară.

30
/07
/17

CRONICĂ DE FILM La concurență cu al „Al doilea joc” (2014) al lui Corneliu Porumboiu, „Țara moartă”, noul film al lui Radu Jude, este probabil cel mai radical și anti-spectacular documentar românesc post-2000. O operă cinematografică ambițioasă formal și polemică prin subiect.

28
/07
/17

Editura Nemira ii invită pe cinefili la o nouă ediție Movie night by the book, miercuri, 2 august, de la ora 21.00, dedicată lui Charlie Chaplin: seara începe cu o discuție despre Viața mea, autobiografia regizorului și continuă cu proiecția filmul Modern Times. 

28
/07
/17

Safari, cel mai recent documentar al regizorului austriac Ulrich Seidl, va intra în cinematografe pe data de 11 august. Filmul a avut premiera la festivalul de Film de la Veneția, iar regizorul a fost prezent în România la proiecțiile filmului de la Cluj, în cadrul TIFF.