O spectatoare cu chipul acoperit de un voal, invitată să părăsească Opera din Paris
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-spectatoare-cu-chipul-acoperit-de-un-voal-invitata-sa-paraseasca-opera-din-paris/

Conducerea Operei din Paris a cerut unei spectatoare al cărei chip era acoperit de un voal să părăsească sala de spectacol, în plină reprezentaţie, iar acest incident – o premieră în Franţa – a determinat Ministerul Culturii să emită o directivă care reaminteşte legea franceză în vigoare.

Un articol de Petre Ivan|21 octombrie 2014

Incidentul s-a produs pe 3 octombrie, la Opera Bastille (Opera din Paris). Reprezentaţia „La Traviata” începuse deja în momentul în care chipul acoperit cu un voal al spectatoarei, aşezată în primul rând, a fost reperat pe ecranele de control, dar şi de corişti, a declarat directorul adjunct al instituţiei, Jean-Philippe Thiellay.

Aşezată chiar în spatele dirijorului, femeia purta un voal deschis la culoare, care îi acoperea părul, gura, nasul şi gâtul.

„Am fost alertat în timpul celui de-al doilea act”, a spus Jean-Philippe Thiellay, reamintind că legea din 2011 interzice tuturor persoanelor din Franţa să îşi acopere chipul în spaţii publice. „Acest lucru nu s-a mai întâmplat niciodată”, a spus acelaşi oficial francez, dezvăluind şi faptul că „unii dintre corişti au spus că nu mai doreau să cânte” dacă managerii instituţiei nu găseau o soluţie.

În timpul unei pauze muzicale, un controlor a mers să discute cu spectatoarea şi cu însoţitorul acesteia. Cei doi erau turişti din Golful Persic, potrivit site-ului metronews.fr.

„I-a spus că în Franţa există o interdicţie de această natură şi i-a cerut fie să îşi descopere chipul, fie să părăsească sala. Însoţitorul i-a cerut femeii să se ridice şi au opera din parisplecat. Totul a durat foarte puţin, s-a petrecut într-o manieră fluidă, nu s-a produs niciun incident”, a precizat Jean-Philippe Thiellay.

„Nu este niciodată agreabil să ceri cuiva să iasă dintr-o sală de spectacole, unde, în principiu, se vorbeşte despre deschidere de spirit şi înţelegere. Dar, în acest caz, a existat o necunoaştere a legii şi doamna respectivă trebuia ori să o respecte ori să plece”, a spus el, considerând că spectatoarea „venise la spectacol cu bună credinţă”.

Ministerul Culturii din Franţa a declarat la rândul său că, după acest incident, o notă internă este în curs de a fi redactată cu scopul de a reaminti legile care trebuie urmate de teatrele, muzeele şi alte instituţii publice aflate sub tutela sa.

„Am considerat util să informăm în legătură cu starea de drept în vigoare toate instituţiile publice care aparţin de acest minister, pentru ca legile să fie respectate, să armonizăm reacţiile şi să prevenim dificultăţile”, a precizat acelaşi minister.

O lege adoptată în Franţa la sfârşitul anului 2010 stipulează faptul că „nimeni nu poate, în spaţiul public, să poarte o ţinută vestimentară creată pentru a-i ascunde chipul”. În caz contrar, persoana respectivă primeşte o amendă de 150 de euro şi/sau este obligată să urmeze un curs de „cetăţenie”.

Foto: Opera din Paris – operadeparis.fr

21
/07
/16

Francofonia, cel mai recent film al regizorului rus Alexander Sokurov, intră de vineri, 22 iulie, în cinematografe din București, Cluj, Constanța, Timișoara, Brașov, Pitești, Oradea, Târgu Mureș, Bârlad, Focșani, Odobești, Adjud și Gura Humorului. Filmul poate fi văzut în avanpremieră în această seară, la Cinema Elvira Popescu din Capitală, de la 20.30.

21
/07
/16

„Cinema, Mon Amour”, regizat de Alexandru Belc, a fost selecționat în competiția de documentare a Festivalului de la Sarajevo (12 – 20 august), unul dintre cele mai mari evenimente de gen din Europa. De asemenea, Câini, în regia lui Bogdan Mirică, film premiat la Cannes și la TIFF, va concura la Sarajevo în competiția oficială. Proiecția de gală a filmului lui Mirică va avea loc pe 14 august, în prezența regizorului, a actorului Gheorghe Visu și a producătoarei Marcela Ursu.

21
/07
/16

N-am vrut niciodată să intru prin culisele vieţilor de oameni, dar meseria m-a adus şi aici. Am intrat şi prin culisele teatrelor. Artiştii sunt atât de orgolioşi. Stupid de orgolioşi. E în firea lucrurilor. Creatorii sunt, adesea, egoişti şi maniaci şi obsedaţi de ei înşişi. De prea multe ori sunt aşa. E nedrept, dar e adevărat.

21
/07
/16

Sicriul cu trupul neînsuflețit al actorului Radu Beligan va fi depus în foaierul Sălii Mari a Teatrului Naţional "I.L.Caragiale" din Bucureşti, sâmbătă 23 iulie, între orele 10.00 – 13.00. Înmormântarea va avea loc în aceeaşi zi, la Cimitirul Bellu. Fostul actor va fi înmormântat cu onoruri militare.

20
/07
/16

A apărut, în acest an, la Editura Art, cartea “Vremurile bune de altădată” (selecție și traducere din limba cehă de Jean Grosu), în seria de autor “Bohumil Hrabal”.

20
/07
/16

Principesa Margareta, Florin Piersic, Oana Pellea, Maia Morgenstern, Dorel Vişan, George Ivaşcu, Alexandru Arşinel, Ion Besoiu, Mihai Măniuțiu, Corina Șuteu şi numeroase alte personalităţi culturale deplâng dispariţia inegalabilului actor Radu Beligan, decedat astăzi, la Spitalul Elias, la vârsta de 97 de ani.

20
/07
/16

NOUA GENERAŢIE DE ARTIŞTI  Denisa Nicolae, actriţă. 29 de ani. Parteneră în teatru, dar şi pe scena vieţii, cum frumos spune şi clişeul, a actorului Liviu Romanescu. Activează împreună în Vanner Collective, o întreprindere teatrală co-întemeiată de Liviu. Aşa a învăţat el în Anglia, unde a făcut carte (teatru!) pe la Oxford, că e bine.

20
/07
/16

Radu Beligan a murit astăzi, la Spitalul de Urgenţă Elias, în urma unui stop cardio-respirator. Actorul avea 97 de ani.

20
/07
/16

Cineaștii din 13 țări, de pe 3 continente (Europa, Asia și Africa), și-au înscris scurt-metrajele în cadrul celei de-a 3-a ediții a Festivalului Internațional de Film Arkadia ShortFest. Selecția finală a scurt-metrajelor va fi anunțată la finalul lunii iulie și va fi publicată pe site-ul oficial.

20
/07
/16

La sfârșitul acestei luni, UNTEATRU sărbătorește 6 ani de când funcționează ca vitrină în care produsul cultural devine exponat pentru spectatorul vizitator. Astfel, în perioada 28 iulie-4 august, marcând și mutarea într-un nou spațiu, va avea loc micro-festivalul „Zilele UNTEATRU”.

20
/07
/16

Festivalul de teatru urban #teatrusubluna programează alte două serii de spectacole şi concerte, în perioadele 22 – 24 iulie şi 29 – 31 iulie, în aer liber, în grădina Quantic Pub, din zona Grozăveşti. În partea a doua a festivalului, vor putea fi vizionate nu mai puţin de 20 de spectacole şi evenimente.

20
/07
/16

"Aproape fiecare fată se îndrăgosteşte de bărbatul nepotrivit; presupun că face parte din maturizare." - Natalie Wood,- Într-o zi de 20 iulie (1938) se năştea una din frumuseţile clasice ale Hollywood-ului.

20
/07
/16

Divan Film Festival (Divanul Degustătorilor de Film și Artă Culinară), eveniment dedicat filmului și bucătăriei din Balcani, va avea loc între anul acesta în perioada 20 – 28 august la Craiova și în Portul Cultural Cetate din județul Dolj. La Craiova, proiecțiile vor avea loc în aer liber, în Centrul Vechi, sâmbătă și duminică, 20 -21 august, după care festivalul se va desfășura, în continuare, pe malul Dunării, în pitorescul Port Cultural Cetate. Ca în fiecare an, vor avea loc și concerte și demonstrații culinare.

19
/07
/16

Cu aproape trei săptămâni înainte ca ,,Suicide Squad”/ ,,Brigada Sinucigaşilor” să se lanseze pe marile ecrane, s-au pus deja în vânzare biletele pentru primele spectacole, urmând ca premiera filmului în cinematografele din toată ţara sa aibă loc pe 5 august.

19
/07
/16

Vara Magică aduce în atenţia bucureştenilor un recital extraordinar. Celebrul violonist Alexandru Tomescu va prezenta miercuri 20 iulie, de la ora 19.30 un recital extraordinar ce va cuprinde Bela Bartok - Sonata pentru vioara solo Sz. 117, dedicată lui Yehudi Menuhin şi Johann Sebastian Bach - Partita a II-a pentru vioară solo, BWV 1004.