O sublimă şi, la prima vedere, imposibilă poveste de dragoste: „Proiectul Rosie“ de Graeme Simsion
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-sublima-si-la-prima-vedere-imposibila-poveste-de-dragoste-proiectul-rosie-de-graeme-simsion/

Una dintre cele mai aşteptate cărţi ale anului 2013, „Proiectul Rosie“ de Graeme Simsion, a fost tradusă de Polirom.

Un articol de Andrada Văsii|7 iulie 2013

Una dintre cele mai aşteptate cărţi ale anului 2013, „Proiectul Rosie’’ de Graeme Simsion,  a fost tradusă de Polirom. Romanul a fost recompensat în 2012 cu Victorian Premier’s Award pentru manuscrise inedite.

La 39 de ani, Don Tillman, un profesor de genetică suferind – fără să ştie – de sindromul Asperger, e încă burlac. Deşi e deştept şi arătos, nu prea are noroc în dragoste. Dar de data asta e hotărât să reuşească. De aceea a iniţiat Proiectul Soţia, pe baza unui chestionar de şaisprezece pagini, care îl va ajuta să-şi afle partenera perfectă prin eliminarea pas cu pas a tipurilor feminine nepotrivite: veganele, microbistele, creaţionistele, fumătoarele, ignorantele, homeopatele…

16 întrebări

Numai că frumoasa Rosie, care dă buzna în viaţa lui, e exact pe dos: munceşte într-un bar, e vegetariană, fumează şi, în plus, încearcă să dea de urma tatălui ei biologic. „Cea mai incompatibilă femeie din lume”, conchide Don. Şi totuşi, se lasă implicat, fără să ştie prea bine de ce, într-un nou proiect: s-o ajute pe Rosie să-şi găsească tatăl prin intermediul unor mostre de ADN prelevate pe ascuns. Şi să descopere că dragostea şi viaţa nu urmează întotdeauna regulile ştiinţei.

Romanul de debut al lui Graeme Simsion e un basm din epoca noastră. La fel ca povestea frumoasei şi bestiei sau cea a prinţului transformat în broscoi, e o parabolă despre puterea izbăvitoare a iubirii… Avem de-a face cu un roman spiritual şi amuzant, al cărui umor e accentuat de naraţiunea la persoana întâi, într-un stil inexpresiv. Cititorul e mereu cu un pas înaintea lui Don – şi totuşi, acesta mai ascunde câteva surprize. Să sperăm că Simsion va continua în acelaşi fel.

Express,
publicație

 

Una dintre cele mai aşteptate cărţi ale anului 2013, „Proiectul Rosie’’ de Graeme Simsion, o sublimă şi, la prima vedere, imposibilă poveste de dragoste, a apărut, şi în ediţie digitală, în colecţia „Biblioteca Polirom” (coordonator Bogdan-Alexandru Stănescu), traducere din limba engleză şi note de Ioana Văcărescu.

Aflat într-o poziţie privilegiată, cititorul poate observa fiecare gafă pe care o face Don, dar simte în acelaşi timp o simpatie acută faţă de acest personaj, a cărui evaluare rece a normelor sociale ilogice e reprodusă cu o detaşare şi o acurateţe ce stârnesc hohote de râs.

The Independent,
publicație

„Proiectul Rosie’’, debutul lui Graeme Simsion, a fost recompensat în 2012 cu Victorian Premier’s Award pentru manuscrise inedite şi s-a bucurat de un mare succes. Cartea urmează să fie tradusă şi publicată în peste treizeci de limbi.

Foto credit: Polirom

22
/05
/22

„Se estimează că un procent cuprins între 62 și 70% din populația generală se îndoiește într-un moment sau altul din carieră de legitimitatea statutului sau succesului”, afirma psiholoaga cliniciană Pauline Rose Clance în prima parte a anilor `80, când a început să studieze sindromul impostorului.

19
/05
/22

Asociația Bloc Zero a lansat primul număr al revistei de bandă desenată documentară POC!

10
/05
/22

După doi ani (2020 şi 2021), în care Premiile au fost acordate online și transmise în direct pe pagina de Facebook a revistei (cu laureaţii şi membrii juriului intervenind doar în faţa camerelor video), după ce, din motive de pandemie, Premiile au fost amînate din primăvară în toamnă, anul acesta revista noastră va acorda, din nou, Premiile Observator cultural la Teatrul Odeon, marţi, 17 mai, de la ora 19.00.

10
/05
/22

Salonul Internațional de Carte Bookfest, cel mai important salon de carte din România şi singurul eveniment al industriei editoriale care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă, revine în peisajul evenimentelor culturale din capitală după trei ani de absență pandemică. Peste 100.000 de vizitatori sunt așteptați la ediția din acest an a Bookfest, în perioada 1-5 iunie, în Pavilionul B2 al Complexului Expozițional Romexpo.

18
/04
/22

Cea mai recentă carte a scriitoarei Elena Ferrante, Invențiile ocazionale, a fost publicată recent în traducere la Editura Pandora M, în cadrul colecției Anansi. World Fiction. Este vorba despre un volum de eseuri care le oferă cititorilor o perspectivă asupra lumii interioare a autoarei și a identității sale de scriitoare, texte însoțite de o serie de ilustrații ingenioase semnate de Andrea Ucini – un tur de forță vizuală.