Oana Pellea: „Chiar cred că m-am ivit pe pământ să învăţ, nu să mă plictisesc“
https://www.ziarulmetropolis.ro/oana-pellea-chiar-cred-ca-m-am-ivit-pe-pamant-sa-invat-nu-sa-ma-plictisesc/

Cum se cuantifică reuşitele pe Facebook? Ce se întâmplă când scrii despre lucrurile care te dor? Sunt câteva dintre întrebările la care a răspuns Oana Pellea, într-o conferinţă despre comunicarea virtuală.

Un articol de Andrada Văsii|30 Iulie 2013

Invitată la evenimentul de modă și lifestyle Digital Divas 2013, Oana Pellea a vorbit despre avantajele şi dezavantajele Internetului, despre posibilitatea de a transmite un mesaj și de a impulsiona oamenii, dar și despre nevoia de comunicare.  Mai jos sunt câteva fragmente din discursul său.

● „Când mi s-a făcut astrograma, și în străinătate și aici, doamnele au fost șocate pentru că am toate casele goale, aproape; dar la casa comunicării am opt planete. Mi s-a spus că, s-ar părea, traiectoria vieții mele este de a comunica. Şi este cam adevărat. Fie că este pe scenă, fie că este după ecranul acesta incredibil care poate să fie de cinema, televizor sau de computer, există o nevoie. Nu știu cât o reușită, ci o nevoie de a comunica.”

„Despre succes pot să vă spun singura concluzie pe care o pot trage la cei 51 de ani: este că atunci când nu te mai interesează, el vine. Atunci când el nu mai este un scop în sine, el se uită spre tine. Să nu căutați niciodată succesul ca țel, ca scop.“

Oana Pellea

O vorbă a lui Amza Pellea

● „Tata avea o replică extraordinară: «ochiul de pește fiert». Ați văzut cum se uită peștele fiert la voi în farfurie? Uitați-vă bine în jurul dumneavoastră pentru că o să vedeți mulți ochi de pește mort. Sunt ochi care deja le știu pe toate, le-au judecat pe toate, le-au înțeles pe toate. E un ochi mort. Un ochi care închide drumul. Care nu comunică. Şi îl taxez peste tot pentru că este ca și cum ai deschide o ușă și dai de un zid“.

● „Sunt foarte atentă cu mine, în primul rând. Nu-mi permit să taxez pe nimeni dacă nu mă taxez pe mine. Şi am și eu tentația, câteodată, de a avea judecăți de valoare. Atâta timp cât te uiți în oglindă și nu știi cine este de partea cealaltă a oglinzii, când nu te cunoști, nu ai niciun fel de drept de a-l judeca pe cel din fața ta“.

Citiţi şi: Interviuri-document cu personalităţi româneşti (1): Oana Pellea

● Orice formă de comunicare implică, din punctul meu de vedere, o formă de autocunoaștere. Cred că fiecare dintre dumneavoastră de aici din sală reprezintă o variantă de-a mea. Cred că eu sunt o variantă a dumneavoastră. Cred în faptul că putem fi împreună și putem să ne deschidem și putem să ne cunoaștem; dacă este jocul cinstit în ambele părți. Şi din partea aceasta a ecranului, și din partea cealaltă“.

● „Nu am postat niciodată pe Facebook dacă nu am simțit, aici în stomac, să postez. Și am încercat să postez nu la mișto, dar ceva călduț. Un mesaj călduț. Şi like-urile nu au venit. Încercați să faceți experiența: în clipa în care vă doare ceva, și arde ceva și postați atunci se întâmplă, se umple ecranul.“

Trei zile de nesomn pentru caii de la Letea

● „În clipa în care nu am dormit trei nopți din cauza a ceea ce se întâmpla la Letea cu caii – pentru că nu am dormit, pentru că am plâns ca proasta, pentru că nimeni nu lua niciun fel de atitudine – atunci am scris. Și atunci s-a întâmplat bucuria de miracol. Pentru că au fost oameni care nu au dormit trei nopți și care împingeau, care ridicau, mențineau un foc aprins: și al indignării și al faptului că trebuie să facem ceva. Și acest foc a funcționat până când oamenii s-au ridicat și s-au suit în mașini și au plecat. Şi i-au salvat, cât i-au salvat. Dar a fost, într-adevăr, un foarte mare triumf al Facebook-ului.”

Citiţi şi: Oana Pellea, jignită dur într-o publicaţie de satiră. Marius Manole sare în apărarea actriţei

Responsabilitatea pentru mesaj

● „Cred, ca outsider, că există o responsabilitate reală a ceea ce aruncăm în virtual. Există o responsabilitate care trebuie să fie asumată. Nu cred că poți să arunci orice. Eu vorbesc, desigur, din unghiul meu de vedere și nu dau niciodată sfaturi, urăsc să dau sfaturi, pentru că nu știu să dau sfaturi și sunt deschisă la orice lecție care vine. Chiar cred că m-am ivit pe pământ să învăț. Nu să mă plictisesc, nu să casc. Pentru că dacă casc, casc pe viața mea și pe timpul meu.“

„Atâta timp cât ai responsabilitatea că nu poți arunca orice – bașca dacă ești o persoană publică – este un gest de a-ți ridica nivelul. Că bășcălie știm să facem cu toții, dar poate e mai bine să o facem cu noi, acasă. Nu pe virtual, unde sunt ochi.“

Oana Pellea

Solidaritate pornită de la o postare

● „O acțiune reușită a fost cu Japonia. A fost o întâmplare excepțională, absolut excepțională. Când a fost cutremurul din Japonia – din nou pentru că n-am dormit de indignare,  că nimeni nu a luat nici un fel de atitudine –  am spus (n.red. – pe Facebook): «la ora de… , haideți, care puteți, care veniți, la biserica X, să ne întâlnim și să aprindem o lumânare pentru cei care nu mai sunt. Aceștia pe care nu-i cunoaștem.» Și am dat o biserică. Și am fost la ora fixă acolo. Și erau vreo 50 de oameni, cu lumânările aprinse.

A ieșit un scandal excepțional, pentru că femeia de serviciu de la biserică a sărit și a zis că e o demonstrație neaprobată și să plecăm repede de acolo. L-a sunat pe părinte și părintele a venit și a făcut ceva excepțional.

De asta vă spun că este una din întâmplările superbe, îi zic mulțumesc Facebook-ului! A deschis biserica la ora 21.00 și a ținut o slujbă de care nu a știut nimeni în România pentru oameni care au murit, pe care nimeni nu i-a cunoscut. A fost absolut excepțional.”

Neajunsurile virtualului și dificultatea de a comunica

● „Ce-i reproșez eu Internetului este că mănâncă timp, că mănâncă timp din viața mea. Și este o luptă între noi. Îi mai reproșez ceva: că atunci când ai ocazia să fii în viu cu cineva, tu scoți tableta. Mi se întâmplă și mie. Și dacă îmi trece prin cap gândul și mă biciui prin cap – cum fac pentru că vreau la finalul vieții mele să nu-mi fie rușine de mine, și atunci mă biciui clipă de clipă -, o pun deoparte. Şi nu e un sfat. Dar, oameni buni, atâta timp cât aveți ocazia de a trăi viul, trăiți-l până la capăt, pentru că după aceea puteți să luați tableta în singurătate“.

Citiţi şi: ARHIVĂ Amza Pellea: „Radu Beligan m-a luat la Teatrul de Comedie“

● „Am tot timpul senzația când deschid Facebook-ul că undeva, pe o insulă, cineva are nevoie. Și atunci sunt responsabilă de ce arunc în ocean. Tata avea o vorbă foarte ok: că atunci când ai ceva urât, negru – o problemă, o urâțenie, un complex, un ceva pe care-l avem cu toții -,  e mult mai bine să faci așa cu călcâiul o groapă în pământ și stai acolo și vorbești cu groapa aia și pui în ea tot ce ai de spus și după aceea o acoperi și pleci mai departe“.

● „Nu e bine să facem asta cu virtualul. Pentru că se întoarce înapoi. Pâmântul are esența aceasta de a astupa. Și de a ierta și de a calma. Virtualul nu cred că are această calitate.“

INFO

Oana Pellea poate fi văzută la Teatrul Metropolis în spectacolul „Vocea umană“.

20
/12
/18

La final de an, Casa de Producţie TVR vă propune premiera "Dezertorul", o adaptare pentru televiziune după Mihail Sorbul, de Diana Dumitru şi Silviu Jicman. Prima difuzare a teleplay-ului are loc în ziua în care se împlinesc 100 de ani de la premiera aceastei montări la Teatrul Național București.

20
/12
/18

Ce merită să păstreze memoria cinefilă și istoria cinema-ului din anul 2018? Am făcut o listă, inevitabil subiectivă, a celor mai ambițioase și mai reușite filme văzute în acest an. Filme de mari autori: de la Lars von Trier, Alfonso Cuarón sau Steven Spielberg, până la Chang-dong Lee sau Hirokazu Koreeda.

20
/12
/18

Trofeul NexT 2018 a revenit scurtmetrajului Hector Malot: Ultima zi din an, regizat de Jacqueline Lentzou, în timp ce Premiul „Cristian Nemescu” pentru Cea mai bună regie a mers către regizorul Diogo Baldaia, pentru filmul Miraj, fraților.

20
/12
/18

Adela Zaharia – soprană, Ştefan Pop – tenor, Zoltan Nagy – bariton şi Alin Anca – bas vor evolua vineri, pe 28 decembrie 2018, de la ora 19:00, la Ateneul Român, în Concertul extraordinar susţinut de Noua Orchestră Transilvană, dirijor David Crescenzi (Italia). Concert este organizat de Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud şi Fundaţia Societatea de Concerte Bistriţa.

20
/12
/18

Pe 12 decembrie 2018 a avut loc la Teatrul Național București premiera spectacolului ’’Papagalul Mut’’, scenariul și regia semnate de Nae Caranfil, avându-i în rolurile principale pe Vlad Logigan şi Claudiu Bleonţ într-o poveste cu intrigi politice, aventuri amoroase și un spion travesti.

19
/12
/18

Teatrul “Sică Alexandrescu” Braşov îi aşteaptă pe pasionații de teatru joi, 20 decembrie 2018, de la ora 19.00, la Sala Mare, la cea de-a doua premieră a stagiunii curente. Spectacolul “Moartea accidentală a unui anarchist” de Dario Fo, în regia lui Claudiu Goga şi scenografia Luanei Drăgoiescu, îi are în distribuţie pe: Vlad Pavel, Bianca Zurovski, Marius Cordoş, Iulia Popescu, Simona Pop, Mihai Bica, Claudia Suliman şi Bogdan Nechifor.

19
/12
/18

CRONICĂ DE FILM În cel mai nou lungmetraj al său, „The House That Jack Built” (2018), cu care și-a făcut revenirea la Cannes (în afara competiției), danezul Lars von Trier se pune în mintea un criminal în serie. Rezultatul: un film teribil de ambițios, deopotrivă amuzant, grav și inconfortabil.

19
/12
/18

Sfârșitul lui 2018 este o perioadă roditoare din punct de vedere cultural pentru România și Franța, cele două țări împărțind acelați fond latin și un moment prielnic pentru a ne aminti de istoria comună. Centrul George Pompidou găzduiește până în aprilie expozițiile a numeroși artiști români contemporani, fiind un moment prielnic în a ne aminti de valorile și stratul comun, debarasându-ne de clișeele ce înconjoară ambele țări și culturi.

18
/12
/18

Povestea scrisă și regizată de Andreea Cristina Borțun, cea a celor a doi frați care se reîntâlnesc după mai bine de zece ani, în timpul unor proteste, despre vinovăție și frică, despre Cain și Abel, despre dragoste și ură, pe fundalul unei Românii în tranziție, îi aduce față în față pe Cosmina Stratan și Alexandru Ion.

18
/12
/18

"Cred că fericirea este supraestimată. Să fii satisfăcut, împăcat cu tine, sunt ţeluri în viaţă mult mai realiste decât visatul la fericire." - Brad Pitt

18
/12
/18

Câștigător al unui premiu Oscar (1993, Cel mai bun actor în rol principal pentru "Scent of a Woman"), Al Pacino a împlinit, anul acesta, 78 de ani. Iată un frumos omagiu (Epic Tribute) realizat de prietenul publicației noastre, Alexandru Catrina.

17
/12
/18

20 dintre cele mai bune scurtmetraje prezentate la ediția 2018 a Bucharest International Dance Film Festival* pot fi văzute în cadrul maratonului cinematografic dedicat filmelor de dans - [RE]TRACING. Evenimentul va avea loc miercuri, 19 decembrie, la LINOTIP - Centru Independent Coregrafic (București), începând cu ora 19.00.

Page 10 of 776« First...89101112...203040...Last »