Octombrie Roz la Teatrul Gong din Sibiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/octombrie-roz-la-teatrul-gong-din-sibiu/

Faţada Teatrului „Gong” din Sibiu va fi iluminată simbolic în culoarea roz, în weekendul premierei spectacolului „Micul Prinţ”, pentru a ajuta la conştientizarea luptei împotriva cancerului la sân.

Un articol de Petre Ivan|8 octombrie 2020

Încă din anul 1985, luna octombrie a fost declarată luna de informare și prevenire a cancerului la sân. Pentru a reaminti femeilor că prin control medical anual, cancerul poate fi învins, evenimentul de iluminare în roz, simbol al speranței, se organizează în peste 70 de țări din întreaga lume. Câteva dintre clădirile reprezentative ale lumii care s-au îmbrăcat în culoarea speranței sunt Empire State Building New York – SUA, Turnul Perla Orientului din Shanghai – China, Muzeul Britanic din Londra – Anglia, Opera din Paris – Franța.

Spectacolul „Micul Prinț” în regia lui Bobi Pricop va fi prezentat pentru prima dată la Sibiu, în weekendul 9 – 11 octombrie, și va avea cinci reprezentații ce se vor juca cu casa închisă. Toate biletele puse în vânzare au fost deja epuizate.

„Micul Prinț” de Antoine de Saint-Exupéry este una dintre cele mai cunoscute povești din  întreaga lume, o aventură fascinantă cu asteroizi, personaje extraordinare, stele care știu să râdă și inimi pregătite să fie îmblânzite. În versiunea propusă de regizorul Bobi Pricop la Teatrul Gong, călătoria prin galaxie a micului prinț devine o spectaculoasă experiență senzorială și o întâlnire plină de tandrețe cu bucuria, curiozitatea, nerăbdarea, râsul limpede și „de ce”-urile unei minți scânteietoare pentru care întreg universul e teren de joacă și de mirare nesfârșită.

Ignorând zgomotul lumii, minunându-se de tot ce li se pare important regilor, lampagiilor, geografilor, astronomilor, oamenilor de afaceri și tuturor vanitoșilor din sistemul nostru solar, copilul călăuzit de stele, care-și caută drumul cu inima, se împrietenește cu vulpile și vorbește cu șerpii, visează să revină pe asteroidul B612. Acolo îl așteaptă tot ce contează cu adevărat: o floare fragilă, vulcani care trebuie curățați și niște baobabi care trebuie smulși, înainte să sufoce planeta.

Folosindu-se de mecanisme scenotehnice inventive, proiecții și păpuși ingenioase, montarea navighează printre toate absurditățile care nu-i lasă pe oamenii mari să doarmă noaptea și ne provoacă să regăsim drumul către acea parte luminoasă din noi, care ar recunoaște oricând un elefant mistuit de un șarpe boa.

Alături de micii prinți Matei (11 ani) și Carol (6 ani), și de actorii Eliza Păuna, Alexandra Șerban și Paul Bondane, spectacolul beneficiază de participarea extraordinară a actorilor Victor Rebengiuc, Alexandru Potocean, Emilian Oprea, Conrad Mericoffer, Vlad Ivanov, Mihai Smarandache și a regizorului Alexandru Dabija, aceștia fiind vocile celor pe care micul prinț îi întâlnește în drumul său către stelele înflorite.

O parabolă deșteaptă și emoționantă, pentru copiii de toate vârstele, despre dorul de planeta noastră și despre cum „riști să plângi un pic, dacă te-ai lăsat îmblânzit”.

Spectacolul va fi prezentat vineri, 9 octombrie, de la ora 18:00, sâmbătă, 10 octombrie, de la orele 12:00 și 18:00, precum și duminică, 11 octombrie, de la orele 11:00 și 18:00.

14
/08
/14

Uniunea Editorilor din România, sub egida Federaţiei Editorilor din România, organizează, în perioada 25 august - 27 noiembrie, ediţia a III-a a Premiului literar "Augustin Frăţilă", a cărui valoare este de 10.000 de euro.

14
/08
/14

Marţi, 12 august, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu a avut loc un eveniment culinaro-cultural prilejuit de apariţia bestsellerului internaţional „Madame Mallory şi micul bucătar indian“ de Richard C. Morais, transpus acum în filmul cu titlul "Război în bucătărie".

14
/08
/14

Au mai rămas patru zile până la începerea celei de-a IX-a ediții a Festivalului de Teatru Tânăr Ideo Ideis. La conferința de presă, actorul Marcel Iureș, care a susținut festivalul încă de la început, a declarat: „Cu festivalul, a fost ca la nevastă; m-am văzut murind lângă ea”.

13
/08
/14

Solistul Leo Iorga revine pe scenă, după operaţia de extirpare a unei tumori cerebrale, la prima ediţie a festivalului "Oldies Music Fest" de la Bucureşti, care se va desfăşura pe 13 octombrie şi va include şi două concerte susţinute de cântăreaţa Bonnie Tyler, respectiv trupa Smokie.

13
/08
/14

Starea academicianul Dinu C.Giurescu, operat pe cord la începutul lunii august, este bună, pacientul se recuperează, face mişcare, citeşte şi foarte probabil va fi externat săptămâna viitoare, a declarat, chirurgul Horaţiu Moldovan care l-a operat.

13
/08
/14

"Minuni/ Le meraviglie", filmul recompensat cu marele premiu al juriului la Festivalul de la Cannes 2014 şi în care rolul principal este interpretat de românca Alexandra Lungu, a deschis, marţi seară, Festivalul Internaţional de Film Independent Anonimul de la Bucureşti.

13
/08
/14

Când eram mai tânăr începusem să scriu o nuvelă în care toți oamenii care se sinucideau ajungeau în rai, unde însuși Bunul Dumnezeu îi întâmpina călduros și îi felicita, ca pe singurii care înțeleseseră cu adevărat calea. Luciditatea îi îndemna pe toți la decența gestului final.