Oidip, spectacol sold-out la Festivalul Naţional de Teatru
https://www.ziarulmetropolis.ro/oidip-spectacol-sold-out-la-festivalul-national-de-teatru/

După premiera oficială de la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din 5 octombrie şi reprezentaţia specială din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, spectacolul „Oidip”, în regia lui Silviu Purcărete, va avea două reprezentaţii la Teatrul Bulandra (Sala Toma Caragiu): miercuri, 29 octombrie, ora 21:00 şi joi, 30 octombrie, ora 18:00.

Un articol de Petre Ivan|24 octombrie 2014

Trupa Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu se va afla în turneu la Bucureşti, în perioada 26 – 31 octombrie pentru a prezenta spectacolele „Mozart Steps” şi „Oidip” în cadrul selecţiei oficiale a Festivalului Naţional de Teatru (FNT).

La numai o săptămână după punerea în vânzare a biletelor, organizatorii au anunţat că ambele reprezentaţii sunt sold-out. „Oidip” este o întoarcere, cum spune regizorul, la mai vechile sale preocupări pentru tragic. Este o pictură a spaimelor, a presentimentelor și a nefericirii, în spiritul marilor maeştri, o tălmăcire actuală a unui destin de legendă.

Publicul bucureştean va avea ocazia să vadă o creaţie în care actorii TNRS explorează zona teatrului-dans în spectacolul „Mozart Steps”, luni, 27 octombrie, ora

Mozart Steps, TNRS

Mozart Steps, TNRS

20:30, la Centrul Cultural „Ion Manu” Otopeni. „Mozart Steps” este un spectacol de teatru coregrafic de Gigi Căciuleanu care combină muzica occidentalului Mozart şi muzica orientală, egipteană.

Nu mai puţin de 30 de performeri vor evolua pe scenă, atât actori de la secția română și secția germană a Teatrului Național din Sibiu, cât și studenți de la Secția de Actorie a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.

Cea de-a 24-a ediție a Festivalului Național de Teatru se desfășoară în perioada 24 octombrie – 2 noiembrie 2014. În cele 10 zile de festival vor avea loc 83 de reprezentații ale unor spectacole din București şi din țară, precum şi alte evenimente: expoziții, conferințe, lansări de carte, spectacole de teatru radiofonic, spectacole de teatru de televiziune.

Foto: Oidip – Sebastian Marcovici, Maria Stefanescu, tnrs.ro

29
/09
/23

Atelierele de autocunoaștere prin scris Casa din mine vin în întâmpinarea adolescenților bucureșteni, membri ai trupei de teatru Brainstorming, elevi ai Colegiului Național Bilingv „George Coșbuc”, Colegiul Național „Sfântul Sava”, Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Liceul Teoretic Internațional de Informatică (ICHB) și Liceul Teoretic „Alexandru Vlahuță” din București.

27
/09
/23

Duminică s-a încheiat la București a 26-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu printr-un concert susținut de Orchestra Regală Concertgebouw dirijată de Klaus Mäkelä cu o lucrare enesciană în interpretarea uneia dintre cele mai importante orchestre din lume: Uvertura de concert pe teme populare românești

26
/09
/23

Trăim secolul vitezei, vorbim repede, tastăm repede, aproape că am uitat cum se scrie de mână, cui îi mai pasă azi de virgule puse corect, de „i”-uri dublate, de verbe reflexive sau de expresii greşite?