Olah, Liszt şi Dvorak deschid stagiunea la Filarmonica „George Enescu“
https://www.ziarulmetropolis.ro/olah-liszt-si-dvorak-deschid-stagiunea-la-filarmonica-george-enescu/

Filarmonica „George Enescu“ anunţă joi, 5 octombrie, de la ora 19.00, în Sala mare a Ateneului Român, deschiderea stagiunii 2017-2018. Programul Orchestrei Simfonice a Filarmonicii „George Enescu“, condusă de dirijorul Kah Chun Wong, va fi alcătuit din Suita Mihai Viteazul (fragmente) de Tiberiu Olah, Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră de Franz Liszt şi Simfonia nr. 9 de Antonin Dvorak. Solist va fi pianistul Daniel Goiţi.

Un articol de Petre Ivan|4 octombrie 2017

„Noua stagiune care debutează pe 5 octombrie, la Ateneul Român, va avea un plus de grandoare, având în vedere aniversarea în 2018 a 150 de ani de existenţă a instituţiei noastre. E una dintre primele orchestre simfonice din Europa. E foarte onorant. Deschidem stagiunea cu laureatul unor concursuri de dirijat, Kah Chun Wong (Singapore), şi cu talentatul Daniel Goiţi, în Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestra de Liszt“, declară Andrei Dimitriu, directorul Filarmonicii „George Enescu“.

Oaspeți în concertele simfonice ale Filarmonicii „George Enescu“, în luna octombrie, vor mai fi dirijorii Ilarion Ionescu Galați, Christian Badea și Horia Andreescu și soliștii Eduard Stan și Svetlin Rusev.

Tot în luna octombrie este programat concertul maestrului Ilarion Ionescu Galaţi, un concert aniversar, care îi şi este dedicat. Ca noutate aş menţiona prezenţa în programe a compozitorilor români: George Enescu, Paul Constantinescu, Dinu Lipatti, Tiberiu Olah, Diana Rotaru. În programul primei părţi a stagiunii vor fi prezenţi dirijorii consacraţi ai Filarmonicii «George Enescu»: Christian Badea, Horia Andreescu, Camil Marinescu, Christian Măcelaru. – Andrei Dimitriu, directorul general al Filarmonicii „George Enescu“.

„Vă mai recomand câteva evenimente de importanţă reală pentru lumea intelectuală: pe 3 octombrie 2017, în parteneriat cu Muzeul Naţional al Literaturii Române şi PEN România, găzduim o dezbatere cu o temă necesară pentru societatea românească, Mişcarea Paul Goma – 40 de ani, iar a doua zi, pe 4 octombrie, va avea loc lansarea numărului 100 al revistei Memoria în parteneriat cu Fundaţia Culturală Memoria şi I.I.C.C.M.E.R. De asemenea, suntem onoraţi să organizăm conferinţa-dialog dintre George Banu şi Ion Caramitru, intitulată Scena lumii, pe 28 octombrie, în cadrul proiectului Conferinţele Ateneului Român şi sub egida Festivalului Naţional de Teatru. Acest sfârşit de an va aduce şi alte evenimente culturale de rafinată ţinută pe scena Ateneului Român, la care vă aşteptăm să ne onoraţi cu prezenţa“, mai spune Andrei Dimitriu.

Foto: Filarmonica „George Enescu“ – facebook

 

08
/03
/22

Dirijorul britanic LEO HUSSAIN – care debuta în 2016 pe prestigioasa scenă a Operei Regale (Covent Garden) din Londra cu Oedipe de George Enescu, bucurându-se de un mare succes de public - revine vineri, 11 martie 2022 (19.00), la Sala Radio.

07
/03
/22

În 8, 9 și 10 iulie, aeroportul din Arad va găzdui din nou artiști îndrăgiți și fanii lor, iubitorii de muzică bună, distracție și dans până la răsărit. Arad Open Air Festival se află deja la cea de-a șasea ediție, oferind publicului întâlniri cu nume celebre, activități de neuitat, scene pentru toate gusturile. Festivalul promite și anul acesta trei zile magice.

03
/03
/22

Corul de cameră Preludiu dirijat de Andrei Stănculescu invită publicul la un concert special pe data de 9 martie, ora 19.00, la Sala „George Enescu” a Universităţii Naționale de Muzică din București (UNMB), concert realizat în colaborare de Centrul Național de Artă Tinerimea Română (CNATR), Radio România Muzical și Universitatea Națională de Muzică din București.

03
/03
/22

Opera Națională București continuă seria de evenimente care marchează Stagiunea Centenară „Opera 100” și organizează, în perioada 2-6 aprilie, Masterclass-ul Nelly Miricioiu, care se va încheia cu „Belcanto Gala”, în data de 6 aprilie, în cadrul căreia cursanții vor fi acompaniați de Orchestra Operei Naționale București.

01
/03
/22

Concertele 𝑬𝒀𝑬𝑫𝑹𝑶𝑷𝑺 au fost descrise ca fiind, în mod paradoxal, energizante și generatoare ale unei stări de puternică melancolie. Trupa și-a început povestea în 2012, cu piese în limba engleză. Odată cu anul 2015 și cu îmbrățișarea limbii române ca mediu de exprimare, și-au consolidat propria poziție pe piața românească de muzică alternativă, lansând piese ca „Spre Soare”, „Prezent”, „Bicicleta” sau „Mai Stai".

24
/02
/22

Între 13 și 19 februarie 2022, la Iași a avut loc cea de-a treia ediție a Classix Festival, un demers organizat de Asociația Industrii Creative și Showberry. Peste 60 de artiști din 13 țări au fost prezenți în cadrul celor 8 concerte care au alcătuit programul festivalului, alături de 7 proiecții de film, un vernisaj, o expoziție, o dezbatere, o prelegere și 10 masterclass-uri.

16
/02
/22

Orchestra Română de Tineret (ORT) dirijată de Cristian Măcelaru – care poate fi ascultat pentru prima oară în România după momentul în care a fost numit director artistic al Festivalului Internaţional “George Enescu” – va concerta sâmbătă, 26 februarie 2022, ora 19, la Ateneul Român, într-o seară care are în program două superbe capodopere ale muzicii ruse : Concertul pentru vioară și orchestră în Re major, op. 35 de Ceaikovski, solistă violonista franceză de origine română Sarah Nemţanu şi Simfonia nr. 10 în mi minor op. 93 de Șostakovici.

15
/02
/22

„Aller guten Dinge sind drei/Lucrurile bune vin câte trei”, spune o expresie din limba germană. Pentru a marca cel de-al treilea an al colaborării lor, Forumul Cultural Austriac și Classix Festival din Iași își duc parteneriatul la un nivel superior propunând, între 13 si 18 februarie, nu mai puțin de trei evenimente cu clasă – două concerte ale instrumentiștilor Auner Quartett și o serie de proiecții, în premieră ieșeană, ale documentarului #newTogether, regizat de Carmen Lidia Vidu.

15
/02
/22

„Jack of all Trades“ este o formație de rock alternativ, care susține că oferă publicului un produs muzical „autobiografic și complet sincer de la cap la coadă”. În noiembrie 2014, aceștia au lansat primul videoclip, „Cum vrei să fiu”, marcând totodată și începutul activității de concerte live.

15
/02
/22

Joi, 17 și vineri, 18 februarie 2022, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de dirijorul britanic Alexander Walker, prezintă publicului Nocturna în si major pentru orchestră de coarde , op.40 de Antonín Dvořák, Rapsodiile pentru vioară şi orchestră nr. 1 și 2 de Béla Bartók, cu violonistul Mircea Călin în ipostaza solistică, și Simfonia nr. 7, în la major, op. 92 de Ludwig van Beethoven.

14
/02
/22

Câștigător al ultimei ediții a Concursului Internațional „George Enescu” (2021), violonistul VALENTIN ȘERBAN este un artist care atrage atenția în peisajul cultural românesc. Membru al cunoscutei orchestre Les Dissonances din Paris și concertmaestru invitat al Orchestrei Române de Tineret, Valentin Șerban a fost protagonistul proiectului inovator „Eyes Wide Shut”: 60 de minute de recital solo, cu piese semnate de mari compozitori ca Bach, Paganini sau Enescu, interpretate în întuneric complet.